Carol al III-lea

Am mai văzut filmul. Personalul principal este El Însuşi, un suveran egoist şi lipsit de orice empatie faţă de poporul care plateşte taxele. Alături îi este Femeia, inspiraţie şi sprijin. Cei doi trăiesc într-un lux nebun. Nici nu încearcă să se ascundă, nu le pasă, ei cred că li se cuvine, oricum. Evident, după o vreme nervii publicului sunt întinşi la maxim.

Moment în care El Însuşi vine cu un plan. Începe să călărească demonii naţionalismului extrem. Manipulează partidele din Parlament. În jurul lui nu suportă decât slugi preaplecate. Încearcă să formeze un cartel, un bloc politic. Justiţia oricum îi este la picioare, presa aservită nu îl deranjează. Dar brusc, visul se rupe. Fuge. În urma lui, legionarii fac salutul nazist şi se pregătesc de guvernare.

Poate l-aţi recunoscut în portretul de mai sus pe Klaus Iohannis şi pe a sa Doamnă Carmen. Sau poate v-aţi gândit la Carol al II-lea şi la Elena Lupescu. Paralelele sunt clare. Klaus Iohannis nu doar că în zece ani de mandat a distrus instituţia prezidenţială. Nu doar că a discredidat statul. El lasă în urmă o moştenire toxică. A creat condiţiile pentru ca extremismul fascist să revină în Parlament şi în viaţa publică.

Imaginile de pe Internet nu lasă loc de nici o îndoială. Sute de indivizi fac salutul nazist şi îl comemorează pe Zelea Codreanu. Înţeleg că şi un lider al unui partid nou ales în Parlament a fost acolo. Candidatul clasat pe locul I în primul tur al alegerilor prezidenţiale este alt admirator al lui Zelea Codreanu. În ziua alegerilor parlamentare personajul ameninţa. În România nu vor mai fi "nici un fel de partide politice - niciunul!".

Statul se dizolvă sub ochii noştri. Cu complicitatea autorităţilor. Chiar înainte de alegeri, Klaus Iohannis dansa pe puntea Titanicului. A decorat pe bandă rulantă tot felul de reprezentanţi ai "instituţiilor de forţă". Tot el i-a numit prin decret, le-a dat grade şi pensii speciale. Sunt, cum s-ar spune, "oamenii lui". Nici ei şi nici el nu au schiţat un gest când Garda de Fier şi-a scos adepţii în stradă, cu drapelul naţional pângărit de însemne legionare, sau când se făcea elogiul lui Ion Antonescu.

Dar de ce ar fi făcut acest lucru? Elevii din generaţiile "României Educate" nu sesizează aici nici o problemă. De la o vreme s-a scos din programa şcolară, din câte înţeleg, orice informaţie consistentă despre brutalităţile anilor 1930-1940. De ce ar mai conta? Şcoala trebuie să ne pregătească pentru "viaţă", iar a trăi înseamnă a te descurca.

A te descurca înseamnă să ai un plan. Carol al III-lea a avut un plan. Sunt în România două mari partide. Facem un cartel şi guvernăm fericiţi o generaţie. Nu cred că planul prevedea pur şi simplu ca Marcel Ciolacu să devină Preşedinte şi Nicolae Ciucă Prim-ministru. Deduc, din paşii făcuţi, că era ceva diferit. Klaus Iohannis urma să controleze Guvernul, probabil ca Prim-ministru. De aici putea controla şi Preşedintele. Iar Nicolae Ciucă urma să doarmă în continuare ca Preşedinte al Senatului. Cine spunea că nu se pricepe la nimic?

A devenit evident încă din primul său mandat de Preşedinte că Klaus Iohannis nu tolerează nici o Opoziţie. Nu are de dat nici o explicaţie. A renunţat apoi la mesajele din Parlament. A renunţat la purtătorul de cuvânt. A renunţat să dea interviuri. Dar nu a renunţat să se ia în serios. A închiriat, pe banii contribuabililor, avioane private ultra-luxoase pentru a face vizite pe glob. A dat comunicate de carton din care nu am înţeles nimic. Omul era 100 la sută protocol.

Cel puţin în aparenţă. Klaus Iohannis nu a stat 10 ani în fruntea bucatelor doar pentru că purta papillon în Parlament. El ştia bine că trebuie să mulţumească Sistemul. Aşa că a patronat cea mai largă extindere a privilegiilor acestui sistem de la Revoluţie încoace. A numit, când i-a stat în atribuţii, şefi compatibili cu ambiţiile şi cu stilul său de viaţă şi de guvernare.

Dar era clar că ceva se blocase, undeva. Ţineţi minte reacţia lui Klaus Iohannis când PNL nu a reuşit modificarea legii electorale astfel încât El să poată să candideze pentru un loc în Parlament? Supărare totală. PSD nu mai era la bord. Socialiştii aveau problemele lor, cu dezvăluirile despre şefi plimbaţi cu avionul la Monte Carlo.

Sistemul a apăsat apoi pe butonul de panică. CCR a început să dea decizii halucinante. SRI şi SIE nu vedeau boţii ruseşti. Autoritatea Electorală Permanentă nu vedea că un candidat cu zero cheltuieli declarate legal inundase Internetul cu reclame plătite. Nimeni nu mai primea ordine pentru că El nu mai ştia ce să facă. Şi tăcea. Aşa că au improvizat.

Unii alegători însă credeau că ştiu ce au de făcut. Pentru că au realizat că sunt traşi pe sfoară au apelat la o soluţie extremă. Au procedat exact ca un vecin de aici din cartier. Cetăţeanul s-a certat cu nevasta şi a ameninţat că dă foc la întreg blocul. La noi, o treime dintre alegători a decis să dea foc sistemului de partide. Un sfert a votat cu unul care stă de vorbă cu extratereştrii.

Asta lasă în urmă Carol al III-lea. Un Buget cu un deficit uriaş. O Justiţie efectiv pe butuci. Un sistem de Educaţie în debandadă. El iese din scenă în vreme ce, în fundal, bande legionare fac salutul nazist. În 1937, partidul Totul pentru Ţară, braţul politic al Gărzii de Fier, a obţinut 15 la sută din voturile exprimate. Împreună cu Partidul Naţional-Creştin al lui A.C. Cuza, de aceeaşi factură, a dus extremismul la 25 la sută în Parlament. Acum, partide declarat antisemite şi legionare au obţinut 32 la sută. De la zero acum zece ani. Mândră corabia, meşter cârmaciul!