Iranul "nu este departe" de obţinerea bombei nucleare, avertizează directorul AIEA
A.B.Internaţional / 17 aprilie
S.B.Internaţional / 14 aprilie
George MarinescuZiarul BURSA #Miscellanea / 11 aprilie
R.S.Internaţional / 11 aprilie
Directorul Serviciului rus de informaţii extrene (SVR) Serghei Narîşkin anunţă vineri că negocierile Rusiei cu Statele Unite cu privire la posibile schimburi de deţinuţi vor continua, la o zi după un astfel schimb, relatează AFP.
S.B.Internaţional / 10 aprilie
Liderii democraţi cer o investigaţie pentru a stabili dacă Donald Trump s-a implicat în tranzacţii bazate pe informaţii privilegiate în orele dinaintea anunţului său privind inversarea politicii tarifare, potrivit Telegraph.
Autor colectiv: Redacţia BURSA sub coordonarea lui MAKEZiarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie
S.B.Internaţional / 8 aprilie
Kremlinul a confirmat marţi că în curând va avea loc la Istanbul, în Turcia, o reuniune cu Statele Unite pentru normalizarea relaţiilor bilaterale, potrivit news.ro.
R.S.Internaţional / 6 aprilie
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a declarat sâmbătă pentru AFP un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate ţările.
R.S.Internaţional / 5 aprilie
Armata israeliană a lansat, vineri, o nouă ofensivă terestră în oraşul Gaza, intensificându-şi operaţiunile în teritoriul palestinian care s-au soldat cu cel puţin 30 de morţi, potrivit Protecţiei civile, informează AFP.
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 4 aprilie
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 4 aprilie
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 2 aprilie
George Marinescu
Marius Mataragis
A.V.
A.I.
George Marinescu
O.D.
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.3756 |
![]() | 5.3554 |
![]() | 5.7940 |
![]() | 467.2986 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 aprilie