Cursa înarmărilor încinge finalul sezonului estival
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 22 august 2023
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 22 august 2023
Andreea Popescu Politică / 8 decembrie 2016
M.I.Anticorupţie / 7 august 2016
Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a desfăşurat o acţiune la nivel naţional pentru combaterea deţinerii ilegale şi a traficului de arme de foc, potrivit unui comunicat de presă.
Ioana DogaruAnticorupţie / 20 februarie 2016
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 4 august 2015
Îmi imaginez că doar aceia care au fost plecaţi săptămâna trecută în expediţie prin adâncurile unor sisteme de peşteri nu au aflat de întâmplarea cu leul. Să recapitulăm faptele, aşa cum le cunoaştem în acest moment.
Emilia OlescuCompanii / 12 august 2012
Societatea comercială IOR Bucureşti şi-a bugetat, pentru acest an, venituri totale de 20 milioane de lei, în scădere faţă de cele din 2011, a căror valoare s-a ridicat la 28 milioane de lei.
Aristică BrânzanZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 februarie 2012 /
• Interviu cu domnul Eugen Niculescu, director general IOR Bucureşti
ARISTICĂ BRÂNZANZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 decembrie 2010 /
• Interviu cu domnul Eugen Niculescu, director general "IOR" Bucureşti
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 4 martie 2010
• ADEVĂRUL
Aristică BrânzanZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 decembrie 2008 /
Aristică BrânzanZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 iulie 2007 /
Aristică BrânzanZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 mai 2006 /
• Interviu cu Constantin Drăgan, directorul general executiv al societăţii
Dan Nedelcu, ConstanţaZiarul BURSA #Companii / 30 decembrie 2005 /
Aristică BrânzanZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 octombrie 2005 /
Aristică BrânzanZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 mai 2005 /
• Interviu cu domnul Constantin Drăgan, directorul general al societăţii
George Marinescu
Călin Rechea
George Marinescu
A.V.
Alina Vasiescu
Euro | 4.9767 |
Dolar SUA | 4.7456 |
Franc elveţian | 5.3349 |
Liră sterlină | 5.9683 |
Gram de aur | 407.8725 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 25 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Octavian Dan