Primarul municipiului Constanţa, domnul Decebal Făgădău, reprezentanţii Asociaţiei ARCHÉ şi ai festivalului NEVERSEA au susţinut, astăzi, o conferinţă de presă în cadrul căreia a fost anunţată includerea Cazinoului din Constanţa pe lista celor mai periclitate 7 situri de patrimoniu din Europa, ca urmare a unui proces internaţional de selecţie, se arată într-un comunicat al Asociaţiei ARCHÉ, remis Redacţiei.
Conform documentului, includerea în programul "7 Most Endangered" a venit la nominalizarea Asociaţiei ARCHÉ şi reprezintă o oportunitate deosebită pentru această clădire istorică. Astfel, ea a fost recunoscută ca o valoare pentru întreaga Europă.
Reprezentanţii ARCHÉ afirmă că în următoarele luni, experţi din partea Europa Nostra şi Institutului Băncii Europene de Investiţii vor vizita Cazinoul şi se vor întâlni cu decidenţii-cheie. Ulterior, echipele pluridisciplinare vor oferi recomandări tehnice, vor identifica alte posibile surse de finanţare şi vor mobiliza sprijin pentru salvarea monumentului. Până la finalul anului, specialiştii vor formula un plan fezabil de acţiuni.
În cadrul conferinţei, Primăria municipiului Constanţa şi-a exprimat dorinţa ca până în luna noiembrie, procesul de conservare a clădirii Cazinoului să fie finalizat. Primarul municipiului Constanta a subliniat faptul că acest proces este responsabilitatea municipalităţii, care răspunde în acest fel dorinţei comunităţii de a acorda o atenţie deosebită Cazinoului din Constanţa.
Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, a declarat: "Primăria municipiului Constanţa îşi asumă că până în data de 14 noiembrie, clădirea Cazinoului să fie conservată. Acest demers vine şi în urma aplicării unui chestionar de sondare a opiniei publice constănţene cu privire la procesul de reabilitare a monumentului cât şi despre destinaţia socio-culturală a acestuia".
Potrivit sursei citate, procesului demarat de Primăria Constanţa şi Asociaţia ARCHÉ se alătură organizatorii festivalului "NEVERSEA" care doresc să se implice în comunitate. Aceştia au promis că până în luna mai vor demara o campanie care să unească fanii festivalului, partenerii dar şi comunitatea locală, cu scopul de a pune în valoare simbolul oraşului Constanţa.
Bogdan Buta, general manager NEVERSEA: "Dorim să fim alături de comunitate şi încă de anul trecut am analizat posibilitatea de a ne implica într-un proiect de interes pentru oamenii din Constanţa. Cazinoul este pentru noi un obiectiv strategic şi o promisiune faţă de comunitate. Dorim să demarăm o campanie de responsabilitate socială care să implice atât festivalierii cât şi partenerii NEVERSEA, asumându-şi rolul de a fi iniţiator şi amplificator al acestei campanii".