CAZUL MONTE DEI PASCHI INDICĂ NECESITATEA SOLUŢIEI DE PIAŢĂ PENTRU RESTRUCTURAREA SISTEMELOR BANCARE Norii negri ameninţă viitorul uniunii bancare europene

Staţia meteorologică a Băncii Centrale Europene a făcut o nouă gafă. Cu doar o zi înainte de începerea Forumului Economic Mondial de la Davos, preşedintele Mario Draghi era convins că "cei mai negri nori de deasupra zonei euro s-au risipit".

La Davos, preşedintele BCE se aştepta, probabil, la aprecieri unanime privind calităţile sale neîntrecute de luptător anticriză. "Ştim sigur că am evitat o mare, mare criză a creditării şi o criză majoră a finanţării", a declarat Draghi.

Dacă "tunurile" monetare ale BCE au reuşit să îndepărteze temporar furtuna, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre sistemul de supraveghere financiară din Italia.

În ultimele zile, norii negri au început să se adune deasupra Băncii Italiei, care este acuzată că nu şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte supravegherea prudenţială a băncii Monte dei Paschi, a treia din sistemul bancar italian.

O serie de tranzacţii cu derivate financiare, derulate între 2006 şi 2009, au condus la pierderi majore pentru cea mai veche bancă din lume, aceas-ta fiind nevoită să ceară de mai multe ori ajutor financiar de la stat în ultimii trei ani.

Reuters oferă mai multe detalii despre aceste tranzacţii în articolul "Factbox: Monte Paschi derivative trades under the spotlight", amintind şi de faptul că Mario Draghi a fost guvernator al Băncii Italiei în perioada ianuarie 2006 - octombrie 2011.

În paralel, Draghi a fost şi Preşedintele Financial Stability Board, o organizaţie internaţională a cărei principală responsabilitate este îmbunătăţirea reglemementării şi supervizării sistemelor bancare.

"Este stupefiant faptul că, în rolul său de supervizor al sistemului bancar italian, Draghi nu a reuşit să des-copere sau să prevină tranzacţiile", a scris recent pe Twitter Giulio Tremonti, ministru al economiei şi finanţelor în ultimul guvern condus de Berlusconi.

Într-un comunicat de presă, Banca Italiei a încercat să se apere pledând ignoranţa. Conform ştirii Reuters, "natura tranzacţiilor a fost ascunsă, acestea fiind dezvăluite recent de noua conducere a băncii".

Dar este credibilă această scuză a Băncii Italiei? Nu prea. Un investitor italian anonim a declarat pentru Reuters că "toate tranzacţiile structurate ale băncii Monte dei Paschi s-au derulat prin trezoreria Băncii Italiei, deci banca le-a văzut şi ar fi trebuit să pună mai multe întrebări".

Un articol recent din Corriere della Sera, citat de Reuters, arăta că ins-pectorii Băncii Italiei şi-au exprimat îngrijorarea faţă de natura principalelor două tranzacţii ale băncii Monte dei Paschi încă din 2010, când Draghi era guvernator.

Este greu de crezut că astfel de tranzacţii, al căror scop a fost doar întârzierea cât mai mult posibil a recunoaşterii pierderilor, reprezintă doar un caz izolat la nivelul zonei euro. Agenţia de rating Moody's aprecia, recent, că băncile europene, în special cele din Spania, Italia, Irlanda şi Marea Britanie, au nevoie, din nou, de capital suplimentar.

"Unele bănci au întârziat în ultimii ani recunoaşterea integrală a pierderilor bilanţiere, parţial prin res-tructurarea creditelor", se arată în raportul Moody's citat de Reuters, iar "această strategie (adesea tolerată de instituţiile de reglementare) limitează capacitatea de acordare a noi credite şi reprezintă riscuri semnificative pentru creditorii băncilor europene".

Interesant este şi faptul că "eficienţa supervizării de către Banca Italiei este pusă tot mai mult sub semnul întrebării, în ciuda faptului că instituţiile financiare din ţară se plâng de faptul că aceasta este mult mai strictă decât în alte ţări europene", după cum scrie Reuters.

Giulio Tremonti a mai declarat că doreşte să înţeleagă şi de ce supervizorul sistemului bancar a aflat din ziare despre problemele Monte dei Paschi, mai ales că banca face şi obiectul unei investigaţii privind condiţiile în care a cumpărat banca Antonveneta în 2007.

La sfârşitul săptămânii trecute, declaraţiile şi acţiunile din jurul Monte dei Paschi s-au precipitat, pe fondul desfăşurării adunării generale a acţionarilor la Siena şi a cererii trimise către Banca Italiei pentru aprobarea noului ajutor de stat.

Acţionarii au aprobat, vineri, majorarea capitalului cu 6,5 miliarde de euro, după cum scrie Reuters, care mai aminteşte că probabilitatea unei naţionalizări a crescut, dacă banca nu poate respecta graficul de rambursare a împrumutului guvernamental.

Premierul Mario Monti a încercat să liniştească opinia publică, declarând că naţionalizarea Monte dei Paschi nu este decât o "ipoteză îndepărtată". Oare a numărat cineva toate "ipotezele îndepărtate" care au apărut de la declanşarea crizei din zona euro, dar mai ales pe cele care s-au transformat rapid în certitudini?

După ce acţionarii Monte dei Pas-chi au aprobat majorarea capitalului, conducerea Băncii Italiei a anunţat, sâmbătă, că a aprobat cererea băncii din Siena adresată guvernului de la Roma pentru un împrumut de 3,9 miliarde de euro.

Înainte de publicarea ştirii privind majorarea capitalului, Reuters şi-a însoţit rapoartele privind evoluţia scandalului politic şi financiar din jurul Monte dei Paschi cu numeroase referinţe la furia acţionarilor.

La prima vedere, aceasta pare îndreptăţită, dar acţionarii uită prea uşor că poate nu şi-au făcut temele cum trebuie. În sistemele bancare actuale, una dintre principalele probleme este aceea a relaţiei dintre agent (n.a. managementul băncilor) şi principal (n.a. proprietari, acţionari). În domeniul economic, problema agent-principal se referă la găsirea căilor de motivare a agentului pentru ca acesta să urmărească interesele principalului şi nu propriile sale interese.

O soluţie pentru rezolvarea problemei agent-principal în sistemul financiar este propusă de Nassim Nicholas Taleb în cartea sa "Antifragile".

Într-un interviu recent acordat revistei Reason, în care s-au abordat principalele subiecte ale cărţii, Taleb a declarat că actorii din sistemul financiar trebuie să-şi "pună pielea în joc" pentru ca acesta să funcţioneze adecvat, iar marile bănci trebuie naţionalizate.

"Pielea în joc" reprezintă un alt mod de a preciza că interesele acţionarilor şi managementului trebuie să fie similare, iar recomensele pentru profiturile mari trebuie să includă şi cealaltă faţă a monedei, adică pierderile corespunzătoare greşelilor de administrare.

Dacă Mario Draghi nu a reuşit să coordoneze eficient funcţia de control şi supraveghere a Băncii Italiei, cum ar fi posibil să reuşească acest lucru la nivelul eurozonei? Şi de ce este nevoie de urmărirea obiectivului uniunii bancare cu o viteză care ridică serioase semne de întrebare privind analizarea exhaustivă a implicaţiilor sale?

Tipărirea nelimitată şi alocarea discreţionară a fondurilor către băncile prea mari să cadă va fi un proces cu efecte deosebit de negative doar pentru populaţie şi nu pentru cei responsabili de dezastru.

Se pare că adevăratul obiectiv al uniunii bancare este consolidarea drumului către capitalismul de partid şi de stat, în care profiturile sunt individuale, iar pierderile sunt ale tuturor. Adică o reţetă sigură nu pentru stabilitate, ci pentru o instabilitate tot mai accentuată şi adâncirea conflictelor sociale la nivel european.

--------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.