CBRE: România, una dintre cele mai competitive pieţe de retail din Europa Centrală şi de Est

S.B.
Companii / 16 februarie 2023

România, una dintre cele mai competitive pieţe de retail din Europa Centrală şi de Est

România se numără printre cele mai competitive ţări din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte piaţa de retail. Dezvoltarea amplă a spaţiilor comperciale, dar şi apetitul crescut al românilor pentru cumpărături au încurajat noi companii din diverse industrii să se extindă sau să intre pe piaţa locală, potrivit raportului CBRE România - "Market Outlook 2023".

Anul trecut, 17 noi branduri au intrat pe piaţa din România, iar cei mai mulţi au ales Bucureştiul ca primă locaţie din ţară, pentru deschiderea magazinelor. Printre cele mai importante intrări se numără Primark, Converse sau Foot Locker, care şi-au inaugurat magazinele în centre comerciale.

" După un an 2022 extrem de bun pentru retail, cu rezultate care depăşesc nivelul înregistrat în 2019, an de referinţă pentru industrie, piaţa îşi continuă evoluţia firească şi intră în planurile unor retaileri internaţionali, dar şi noi dezvoltatori pe piaţă, aceştia fiind însă nişaţi pe segmentul de parcuri de retail. În plus, apar noi oportunităţi pe piaţă şi pentru dezvoltatori, ţinând cont că spaţiile comerciale disponibile sunt în marea majoritate închiriate rata de neocupare fiind 3% în malluri şi chiar mai mică în parcurile de retail", a declarat Carmen Ravon, Head of Retail Occupier CEE, CBRE.

În 2023, jucătorii din retail sunt sfătuiţi să aibă în vedere trei factori principali, potrivit CBRE:

1.Integrarea standardelor ESG în proiecte noi sau renovate - ESG este un subiect tot mai frecvent întâlnit în discuţiile mangementului companiilor de retail şi o temă de sine stătătoare în proiectele de renovare pe acest segment. Pe lângă reducerea consumului şi a unei activităţi sustenabile din punct de vedere operaţional, alinierea la aceste standarde vine şi în întâmpinarea aşteptărilor consumatorilor. Aceştia au devenit mai atenţi la misiunea socială a brandurilor şi din ce în ce mai selectivi cu acestea din acest punct de vedere, motivând retailerii să aleagă spaţii şi pe baza criteriilor ESG când vizează extinderea sau chiar să solicite integrarea unor clauze specifice în contractele de închiriere. CBRE asistă deja proiecte de renovare care adaugă această componentă în noile planuri, cât şi noi dezvoltări care nu numai că integrează, dar creează, de fapt, întregul plan de construcţie în jurul unei viziuni sustenabile şi al impactului acesteia asupra comunităţii locale.

2.Extindere strategică bazată pe analiză - Informaţiile sunt esenţiale pentru a putea lua decizii rapide. Indiferent că este un dezvoltator care caută noi locaţii sau un retailer care vizează extindere, expansiunea strategică bazată pe analiza datelor nu mai este doar un proces opţional. Această abordare ajută dezvoltatorii şi investitorii să ia decizia corectă în contextul actual, oferind date, benchmark-uri şi comparaţii. Retailerii, în efortul lor de a găsi spaţiu în centrele comerciale, au nevoie, de asemenea, să îşi sprijine deciziile luate într-un termen mult mai scurt acum pe date şi analize calitative corecte şi complete.

3.Tehnologia şi strategia omnichannel cresc cifra de afaceri - Creşterea businessurilor prin sistemul multichannel este o strategie eficientă. Ecommerce-ul este nu doar noua realitate, ci a trecut deja la o nouă etapă - m-commerce (mobile commerce), care contribuie deja din plin la creşterea preconizată de 15% a gradului de penetrare a comerţului electronic în România până în anul 2025. Automatizarea operaţiunilor din logistică susţine în mare măsură această transformare şi, în curând, automatizarea va intra şi în magazinele fizice ca soluţie ce uşurează atât experienţa consumatorilor, cât şi lipsa forţei de muncă a retailerilor prin auto-check-out, puncte de preluare, asistent virtual de magazin şi chiar promoţii bazate şi livrate de inteligenţa artificială. Performanţele magazinelor fizice sunt însă o dovadă că apetitul clienţilor pentru experienţa de cumpărături rămâne ridicat, astfel că integrarea soluţiilor omnichannel este un pariu care trebuie păstrat.

"Două tendinţe care sunt deja în plină desfăşurare trebuie, de asemenea, să fie luate în calcul. În primul rând, dezvoltarea oraşelor mai mici, regional, care merge mână în mână cu dezvoltarea parcurilor de retail, un produs foarte apreciat de investitori şi dezvoltatori. În al doilea rând, reducerea suprafeţelor hipermarketurilor care îşi propun să devină mai eficiente pe spaţiul ocupat, o oportunitate şi pentru proprietarii de centre comerciale, care dispun de spaţiu liber extrem de limitat, şi care astfel pot obţine GLA (suprafaţa brută închiriabilă) suplimentară pentru noi chiriaşi", a mai adăugat Carmen Ravon, Head of Retail Occupier CEE, CBRE.

Stocul spaţiilor moderne de retail din România au înregistrat în 2022 un volum total de aproximativ 4,08 milioane mp, după ce anul trecut au fost inaugurate 11 noi parcuri de retail. Livrările anuale se ridică la 86.700 mp închiriabili, din care Bucureştiul a atras 41%, cu trei spaţii de retail nou construite, în timp ce marea majoritate a spaţiilor au fost dezvoltate în oraşe mici, dar plasate strategic în apropierea capitalelor de judeţ precum Iaşi, Timişoara sau Craiova.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb