Ce a fost la Revoluţie

Multă lume. Îmi amintesc că bulevardele din Centru erau pline. Şi pe străzile laterale era forfotă. Oamenii veneau din toate cartierele Bucureştilor. Şi în ţară a ieşit lumea, mai ales în marile oraşe. Această mobilizare a fost aceea care a pulverizat regimul comunist. Aşadar avem primul răspuns la întrebarea - Ce a fost la Revoluţie? O revoluţie politică.

Este important să reţinem acest lucru. Nu a fost doar o "mişcare". Nu a fost vorba doar despre "evenimentele din Decembrie". S-a spus şi s-a scris foarte mult despre confiscarea Revoluţiei din 1989 de către un grup de agenţi KGB aliaţi cu reprezentanţi ai lumii interlope. Însă momentul 21-22 Decembrie 1989, înainte de asumarea puterii în stat de către "emanaţi", acela a fost al revoluţiei politice. Ieşirea în stradă a oamenilor a terminat regimul existent atunci.

Revoluţiiile sunt însă de mai multe feluri. Ce fel de revoluţie a fost aceasta?

Evident, a fost o revoluţie anticeauşistă. Toată acea mulţime de oameni a strigat împotriva lui Nicolae Ceuşescu. Asociaţii săi cei mai apropiaţi au fost excluşi din orice structuri de putere. Familia Ceauşescu personalizase într-o asemenea măsură regimul politic încât separaraţia dintre instituţii şi persoane devenise imposibilă.

În acelaşi timp, Revoluţia din 1989 a fost o revoluţie anticomunistă. Cei din stradă au strigat: "Jos comunismul!". Şi în săptămânile care au urmat a devenit limpede că opinia publică nu dorea doar înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi a complicilor săi, ci eliminarea regimului comunist, instalat, oficial, în 1947.

Dar Revoluţia din 1989 a fost, în acelaşi timp, şi o revoluţie antisovietică. Acest aspect, esenţial, este adesea ocultat.

Eram în Piaţa Palatului în după-amiaza zilei de 21, alături de mulţi alţii. Cineva care vorbea de la balconul clădirii fostului Comitet Central al PCR a spus ceva despre amabasadorul sovietic, care ar urma să vină să discute cu noua conducere (care era aceea, doar unii dintre cei de la balcon ştiau atunci). Îmi amintesc distinct reacţia mulţimii. Unii erau miraţi. Alţii exprimau un sentiment vag de aprobare - în fond, sesizau că era nevoie de o recunoaştere internaţională a unei noi ordini politice la Bucureşti.

Cei mai mulţi însă (mă includ şi pe mine aici) erau ultragiaţi. Ce să caute aici ambasadorul sovietic? În acel moment au apărut primele scandări antisovietice şi anti-Grobaciov.

În săptămânile următoare a devenit clar că foarte mulţi români, cea mai activă parte a societăţii, înţelegeau schimbarea nu doar ca o revoluţie anticeauşistă. Anticomunismul lor implica şi o ostilitate faţă de URSS şi de modelul "reformist" propus de Gorbaciov, precum şi o angajare în direcţia capitalismului şi a Occidentului.

Pentru a înţelege de ce trebuie să ne întoarcem puţin în istorie. Atunci când vorbim despre "comunism" sau despre "regimul comunist" noi ne referim, simultan, la mai multe lucruri. Din punctul de vedere al substanţei sale, un regim comunist este unul organizat pe baza dogmei marxist-leniniste. În special pe ideea de "dictatură a proletariatului".

Din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale însă este greu, aproape imposibil, să facem distincţia dintre regimul comunist în general şi regimul sovietic. Timp de decenii regimul bolşevic instaurat cu forţa la Petrograd în 1917 şi condus apoi de la Moscova, din Kremlin, a fost practic singurul regim comunist din lume (las la o parte aici cazuri marginale precum cel al Ungariei lui Béla Kun).

Chiar şi după Al Doilea Război Mondial regimurile comuniste care au apărut au fost, aproape toate, nu doar modelate după regimul sovietic, ci chiar regimuri clientelare ale Moscovei. Majoritatea dintre acestea au fost, dealtfel, instaurate prin intervenţia Armatei Roşii şi/sau a serviciilor secrete sovietice.

Când ne referim la "comunism", aşadar, trebuie să înţelegem despre ce era vorba: un sistem de state dominat de URSS. România, în ciuda momentului 1968, nu a făcut excepţie. Din 1947 şi până în 1989 a fost un stat pe care conducătorii săi (ilegitimi şi criminali) l-au ţinut în orbita URSS-ului printr-un sistem de alianţe politice şi militare.

Planul lui Gorbaciov, după ce acesta a preluat conducerea PCUS la 11 Martie 1985, nu a fost doar unul de reformare politică a comunismului intern. Gorbaciov credea că reformele sale vor duce la o solidaritate reală a blocului comunist. El nu dorea absolut deloc retragerea comunismului pe plan internaţional. Dimpotrivă. El credea că Moscova va strânge legăturile cu ""ţările prietene" şi chiar îşi va extinde influenţa.

În Decembrie 1989 românii au sesizat pericolul.

Iar grupul care a preluat puterea a reacţionat. În Ianuarie 1990 (cred că era pe 14, nu mai reţin exact) a avut loc una dintre primele manifestaţii politice din Bucureşti. Mai mulţi studenţi venisem să protestăm în faţa ambasadei Albaniei împotriva represiunii din acea ţară. Şi primul arestat politic al timpurilor celor noi: un coleg care filma a fost luat cu duba Miliţiei.