CE, procedură de dezechilibru macroeconomic pentru România

Valentin Busuioc
Macroeconomie / 25 februarie 2015

Comisia Europeană (CE) a decis astăzi să demareze procedura de dezechilibru macroeconomic pentru România şi Portugalia, două dintre cele 16 ţări identificate, în noiembrie, că înregistrează dezechilibre economice, potrivit unui comunicat al CE.

Executivul european transmite: "România se confruntă cu dezechilibre macroeconomice care necesită monitorizare şi acţiuni la nivel de politici. În cele trei programe consecutive cu UE şi FMI, dezechilibrele externe şi interne au fost reduse semnificativ. Cu toate acestea, riscurile de pe urma situaţiei relativ negative a investiţiilor internaţionale nete şi o capacitate redusă de export pe termen mediu necesită atenţie. Mai mult: stabilitatea sectorului financiar a fost menţinută până acum, însă persistă vulnerabilităţile externe şi interne din sectorul bancar".

În total, 16 ţări europene au deschisă procedura de dezechilibru macroeconomic, în diferite faze. În urma deciziei de astăzi a CE, ţara noastră a fost plasată în faza a doua dintre cele cele şase ale procedurii.

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Pierre Moscovici, a declarat: "Acesta este un set important şi echilibrat de decizii care reflectă complet situaţia economică actuală. Comisia demonstrează atât importanţa reformelor structurale, cât şi respectul regulilor fiscale. Cele mai multe dintre statele noastre membre fac eforturile necesare. Altele trebuie să accelereze şi să-şi intensifice eforturile de reformă şi să îşi reducă deficitele şi datoria.Vom continua să le încurajăm în această direcţie, folosind toate instrumentele legale ce ne stau la dispoziţie, dacă va fi necesar".

Comisia va prezenta recomandările sale Consiliului European şi se aşteaptă să fie discutate la reuniunea miniştrilor Ecofin din martie, când CE va organiza o nouă rundă de întâlniri bilaterale cu statele membre, ca să le ofere oportunitatea de a discuta rapoartele de ţară. Până la mijlocul lunii aprilie se aşteaptă ca statele membre să-şi prezinte noile programe naţionale de reformă şi noile programe de stabilitate sau convergenţă. Pe baza acestor informaţii, Comisia va prezenta în luna mai noile recomandări specifice pentru fiecare ţară cu privire la cele mai importante priorităţi care trebuie abordate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4662
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9047
Gram de aur (XAU)Gram de aur369.6415

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb