CE vrea clauze "sigure şi echitabile" pentru contractele de "cloud computing"

F.A.
Internaţional / 28 octombrie 2013

Comisia Europeană (CE) a instituit un grup de experţi care vor lucra la elaborarea unor clauze sigure şi echitabile pentru contractele de cloud computing, pe baza unui instrument opţional, conform unui comunciat de presă.

Obiectivul este acela de a identifica cele mai bune practici pentru a răspunde preocupărilor exprimate de consumatori şi de întreprinderile mici, care adeseori, din cauza lipsei de claritate a contractelor respective, sunt reticenţi atunci când e vorba să achiziţioneze servicii de cloud computing.

Potrivit sursei citate, aceasta este una dintre acţiunile principale iniţiate de Comisie în cadrul Strategiei sale în materie de cloud computing adoptate anul trecut şi are rolul de a aborda aspecte legate de cloud computing care sunt în afara sferei de aplicare a legislaţiei europene comune în materie de vânzare, care este în prezent în curs de negociere.

"Săptămâna trecută, în cadrul Consiliului European, liderii UE au subliniat necesitatea unor măsuri care să contribuie la crearea unei pieţe unice pentru serviciile de cloud computing. Comisia a luat deja măsuri în acest sens. Dacă am exploata la maximum avantajele cloud computingului, ar putea fi generate 2,5 milioane de noi locuri de muncă în Europa, iar până în 2020 produsul intern brut al UE ar creşte cu aproximativ 1% pe an," a declarat vicepreşedintele Viviane Reding, comisarul european pentru justiţie.

"Invităm experţii să pună la dispoziţia consumatorilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii un set echilibrat de clauze contractuale, astfel încât aceştia să utilizeze serviciile de cloud computing cu mai multă încredere. Încrederea este un atu - cetăţenii trebuie să poată avea încrederea că serviciile pe care le utilizează sunt echitabile şi fiabile", a precizat, domnia sa.

Din Grupul de experţi privind contractele de cloud computing fac parte reprezentanţi ai furnizorilor de servicii de cloud computing, consumatori şi IMM-uri, dar şi cadre universitare şi profesionişti din domeniul juridic., conform comunicatului de presă. Prima reuniune a grupului este programată să aibă loc în datele de 19-20 noiembrie 2013 şi se preconizează că grupul va prezenta un raport privind activitatea sa în primăvara anului 2014. Contribuţiile primite vor sta la baza unui document de politică ce va lansa o amplă consultare publică cu privire la opţiunile de acţiune viitoare privind contractele de cloud computing pentru consumatori şi IMM-uri.

La 27 septembrie 2012, Comisia Europeană a adoptat o strategie pentru "Valorificarea potenţialului cloud computingului în Europa". Strategia este menită să sporească utilizarea cloud computingului în toate sectoarele economiei. Grupul de experţi constituie un element-cheie în cadrul acestei strategii şi al eforturilor Comisiei de a încuraja şi mai mult dezvoltarea pieţei unice digitale. Strategia se bazează pe alte iniţiative legislative prezentate deja, cum ar fi reforma UE în materie de protecţie a datelor şi propunerea de legislaţie europeană opţională în materie de vânzare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb