Cea mai mare şcoală din municipiul Buzău a intrat de vineri în scenariu roşu. După o perioadă de linişte, în care Buzăul a înregistrat din ce în ce mai puţine cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2, judeţul raportează tot mai multe îmbolnăviri COVID-19. Din păcate, multe dintre noile confirmări, din ultimele zile, sunt persoane din rândul elevilor şi profesorilor, majoritatea din mediul urban.
Vineri, cea mai mare şcoală din municipiul Buzău, acolo unde învaţă aproape 2000 de elevi, de la clasa 0 până la clasa a VIII-a, a intrat în scenariul roşu, ca urmare a confirmării a trei persoane cu noul coronavirus. Direcţia de Sănătate Publică a declarat vineri Şcoala Generală nr 11 din municipiul Buzău focar de coronavirus după ce doi elevi şi un profesor au fost confirmaţi cu COVID-19. Diagnosticările au venit în lanţ aşa că elevii care erau la şcoală au fost trimişi acasă, unitatea de învăţământ funcţionând de la începerea anului şcolar după scenariul galben, respectiv jumătate dintre copii acasă, în mediul online, restul în clase. Singura excepţie au făcut clasele 0 şi a VIII-a, unde toţi elevii erau fizic, în fiecare zi, la şcoală. După cele trei confirmări, doi elevi şi un profesori, toţi elevii vor învăţa pentru următoarele două săptămâni în mediul online, iar şcoala va fi supusă unei dezinfecţii terminale.
" În cazul focarului de la Şcoala gimmazială nr. 11, DSP a dispus următoarele măsuri: identificarea contacţilor direcţi ai cazurilor confirmate şi carantinarea acestora, testarea contacţilor apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate, aplicarea procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie terminală, cu firmă specializată, unitatea de învăţământ îşi va suspenda cursurile «faţă în faţă» până pe 16.10.2020", au transmis reprezentanţii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău.
În total, judeţul Buzău are în prezent 7 elevi şi 12 cadre didactice confirmate cu infecţia cu virusul SARS-CoV-2, astfel că lista unităţilor de învăţământ, atât şcoli cât şi grădiniţe, unde copiii au trecut în sistemul de predare şi învăţare online este mult mai mare.
Raportul făcut de autorităţi informează: "În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, desfăşurată astăzi, 2 octombrie 2020, s-a decis suspendarea cursurilor "faţă în faţă" la clasa a VI -a B de la Centrul Şcolar de Educatie Incluzivă municipiul Buzău, până la data de 12.10.2020, activitatea didactică desfăşurându-se după scenariul 3 (online), suspendarea cursurilor "faţă în faţă" la Liceul Tehnologic Ruşeţu, până la data de 09.10.2020, activitatea didactică desfăşurându-se după scenariul 3 (online), suspendarea cursurilor "faţă în faţă" la clasa a VII-a A de la Şcoala Gimnazială "Dionisie Romano" din municipiul Buzău, până la data de 07.10.2020, activitatea didactică desfăşurându-se după scenariul 3 (online). De asemenea, se suspendă cursurile "faţă în faţă" la clasa a II- a A de la Şcoala Gimnazială nr.7 municipiul Buzău, până la data de 13.10.2020, activitatea didactică desfăşurându-se după scenariul 3 (online). Se suspendă şi cursurile "faţă în faţă" la clasa a IV-a A la Şcoala Gimnazială "George Emil Palade", municipiul Buzău, până la data de 14.10.2020, activitatea didactică desfăşurându-se după scenariul 3 (online). Pe de altă parte, s-a decis reluarea desfăşurării cursurile "faţă în faţă" la Colegiul Economic din municipiul Buzău începând cu data de 06.10.2020,aflat în ultimele două săptămâni în scenariul galben, adică în sistemul de învăţare şi predare online. De asemenea, se vor relua cursurile "faţă în faţă" la Grădiniţa cu Program Prelungit Bobocei din Micro III, începând cu data de 05.10.2020, unde a fost aceeaşi situaţie, copiii îmvăţând în mediul online, timp de două săptămâni".
• 215 cazuri COVID-19 active în judeţ
De la debutul pandemiei, Buzăul a ajuns la 2822 de îmbolnăviri, iar 2504 persane deja s-au vindecat de infecţia cu SARS-CoV-2, iar 102 au decedat. Ultimele 24 de ore au adus 23 de cazuri noi, 8 dintre pacienţi fiind diagnosticaţi într-un laborator privat de analize şi un pacient a fost diagnosticat într-o unitate sanitară din alt judeţ. Pacienţii nou confirmaţi au vârste cuprinse între 7 şi 86 de ani. În prezent, judeţul are trei focare active, unul fiind unitatea de învăţământ închisă, în timp ce restul fiind înregistrate la două centre din municipiul Râmnicu Sărat.
"Avem focare COVID-19 la căminul pentru Persoane Vârstnice "Alecu Bagdad" din Râmnicu Sărat, 58 persoane confirmate pozitiv şi la Centrul de Integrare cu Terapie Ocupaţională Râmnicu Sărat, 42 persoane confirmate pozitiv. În centrele sociale DSP a dispus evaluarea cazurilor confirmate de către medicii specialişti şi izolarea la nivelul centrului/spitalului în funcţie de complexitatea şi gravitatea cazurilor, asigurarea unor circuite epidemiologice separate la nivelul centrului, care să permită carantinarea contacţilor/izolarea pacienţilor", se arată în comunicarea DSP Buzău.
• Trei oraşe din Buzău, niciun caz COVID
În prezent, cele 215 cazuri active sunt concentrate în municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat şi doar câteva comune. Astfel că oraşele Pătârlagele, Nehoiu, Pogoanele nu au în prezent niciun caz activ, în timp ce în municipiul Buzău sunt active 102 cazuri, adică aproape jumătate din totalul celor din tot judeţul. Alte 39 sunt active în municipiul Râmnicu Sărat, iar comunele cu cele mai multe cazuri în prezent sunt Veneşti (5 bolnavi), Pârscov(5 bolnavi) şi câte 3 cazuri în comunele Vipereşti şi Smeeni. Restul au doar câte o persoană bolnavă. În prezent, în spitalele din Buzău sunt internate 124 de persoane, restul fiind fie acasă, fie în alte unităţi din ţară. Buzăul are desemnate ca unităţi COVID-19 spitalul municipal din Râmnicu Sărat şi două secţii externe ale Spitalului Judeţean Buzău. Deşi numărul de pacienţi este mic , Direcţia de Sănătate Publică nu poate vorbi despre redeschiderea către alte categorii de bolnavi a acestor unităţi, şi în special a spitalului de la Râmnicu Sărat, de unde au venit numeroase cereri atât din partea medicilor cât şi a autorităţilor.
"Noi n-am primit nicio informaţie oficială din nicio parte şi în absenţa unei adrese foarte clare de la Minister nu putem discuta. Direcţia de Sănătate Publică spune că n-ar putea fi deschis spitalul şi către o altă categorie de bolnavi . Am dat drumul la activitatea de ambulator , şi aşa există tot felul de măsuri pe care le-am aplicat pentru ca lucrurile să nu degenereze la un moment dat , ambultoriul de specialitate beneficiind de nişte cirucuite serparate care au fost posibile, pe când împărţirea spitalul în COVID şi non COVID n-ar fi posibilă", a spus Carmen Scântei, medic epidemiolog din cadrul DSP Buzău.
Spitalul de la Râmnicu Sărat are aproape 400 de paturi şi din martie 2020 a fost declarat unitate suport COVID-19, astfel că acolo au ajuns doar pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.
În septembrie, Buzăul a fost pe trend descendent
În ultimele 30 de zile, Buzăul a fost pe un trend descendent în ceea ce priveşte numărul infecţiilor cu SARS-CoV-2, iar cifrele lunii septembrie arată că, de fapt, numărul îmbolnăvirilor a scăzut aproape la jumătate faţă de luna august. Concret, în luna septembrie au fost înregistrate 488 de îmbolnăviri COVID-19 în timp ce în cele 31 de zile ale lunii august au fost raportate de Direcţia de Sănătate Publică Buză 914 cazuri de COVID-19. O altă veste bună este şi creşterea numărul de persoane care au învis acest virus fiind declarate vindecate. Astfel dacă pe 1 septembrie erau raportaţi 1704 pacienţi vindecaţi de COVID-19, finalul lunii a arătat că cifra a crescut până la 2457, ceea ce înseamnă că într-o lună s-au vindecat 753 de bolnavi. Din păcate, în ultima lună au fost înregistrate şi noi decese astfel că numărul bolnavilor care au pierdut lupta cu virusul SARS-CoV-2 a crescu de la 80 câte erau la finalul lunii august la 102, în prezent. Totuşi, situaţia actuală a Buzăului în ceea ce priveşte transmiterea comunitară este una bună, iar numărul infecţiilor raportate într-un interval de 24 de ore este până în 20 de persoane, adică la jumătate faţă de cât erau confirmate în august, aproape în fiecare zi. Carmen Scântei, medic epidemiolog din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Buzău a explicat că o contribuţie foarte mare la această situaţie a avut-o şi faptul că oamenii, chiar şi la cea mai mică suspiciune şi mai ales după ce au aflat rezultatul unui test, au rămas în izolare, în domiciliu.
De la debutul pandemiei, în judeţul Buzău au fost testate 12857 de persoane, majoritatea din municipiul Buzău, respectiv 9228. Alte 1152 de persoane au fost testate în municipiul Râmnicu Sărat.