Cehia vrea să amâne plata ratelor la credite cu până la şase luni

C.B.
Internaţional / 2 aprilie 2020

Cehia vrea să amâne plata ratelor la credite cu până la şase luni

Guvernul ceh a aprobat o schemă privind o amânare de până la şase luni a plăţii ratelor la creditele ipotecare, de consum şi ale companiilor, pentru a sprijini ţara în timpul crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters.

Decizia este menită să sprijine cetăţenii şi firmele afectate de epidemie, iar cei interesaţi pot opta pentru o amânare de trei sau şase luni, a explicat Ministerul ceh de Finanţe.

Schema nu acoperă facilităţile de tip "descoperit de cont" (overdraft), datoria de pe cardul de credit, împrumuturile pentru finanţarea tranzacţiilor de pe piaţa de capital, creditul reînnoibil automat (revolving) şi împrumuturile a căror plată a fost întârziată cu peste 30 de zile.

Ratele dobânzilor la împrumuturile acordate persoanelor fizice rămân neschimbate şi vor fi plătite numai după încheierea schemei de amânare, în timp ce companiile care aderă la schemă plătesc dobânzi în timpul perioadei, a precizat Ministerul ceh de Finanţe.

Reprezentanţii Komercni Banka, a treia bancă a ţării, subsidiară a grupului Societe Generale, susţin că mai puţin de o treime din cetăţeni vor o amânare a plăţii ratelor la credite.

Alte bănci importante din Cehia sunt CSOB (subsidiară a KBC), Ceska Sporitelna (subsidiară a Erste), Moneta Money Bank şi subsidiarele UniCredit şi Raiffeisen.

Banca Centrală a Cehiei a cerut creditorilor să suspende plata dividendelor până trece criza.

Decizia privind amânarea plăţii ratelor creditelor vine în urma discuţiilor cu reprezentanţii Băncii Centrale şi ai principalelor patru bănci ale ţării, a explicat ministrul ceh de Finanţe, Alena Schillerova.

Câteva bănci au implementat deja soluţii de amânare a ratelor pe termen scurt, pentru oamenii sau firmele afectate de măsurile luate pentru a încetini răspândirea pandemiei. Autorităţile estimează că aproximativ 800.000 de cehi nu pot lucra în urma implementării măsurilor.

Principalul sindicat din Cehia a avertizat că economia ţării, puternic dependentă de exporturi şi de industrie, se va contracta cu 5-8% anul acesta, dacă criza durează trei luni.

În Republica Cehă, o ţară cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, erau miercuri confirmate 3.508 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 39 decese. Autorităţile de la Praga au închis frontierele, şcolile şi majoritatea magazinelor în încercarea de a încetini răspândirea virusului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb