Blue Air anunţă o promoţie specială adresată celor mici, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Promoţia se adresează copiilor cu vârste între 2 - 14 ani şi presupune scutirea acestora de la plata taxelor de aeroport. Biletele la tarife promoţionale pot fi achiziţionate până pe 30 iunie, iar data de călătorie poate fi oricând în intervalul 1 iunie - 30 octombrie 2010. Oferta este valabilă pentru toate destinaţiile Blue Air, cu excepţia rutelor interne, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Este oportunitatea perfectă de a beneficia de o vacanţă în parcurile tematice din Europa pentru toată familia, fie că ne referim la Paris şi al său faimos Disneyland sau la Reus şi parcul Port Aventura. De asemenea, familiile cu copii pot profita de această ofertă pentru a-şi organiza concediul de vară", a declarat Sherif Ussama, Director General Blue Air.