Cei şapte martiri care vor fi beatificaţi de Papa

În data de 19 martie 2019, papa Francisc a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretul de recunoaştere a martiriului episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, "ucişi din ură faţă de credinţă în diverse locuri din România între 1950 şi 1970", deschizându-se calea pentru beatificarea acestora.

Papa Francisc urmează să oficieze slujba beatificării celor sapte martiri, în data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertăţii din Blaj.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică este o biserică catolică, sui iuris, de rit bizantin. Biserica Română Unită cu Roma s-a format în urma unirii marii majorităţi a clerului şi a credincioşilor Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal (Transilvania) cu Biserica Romei.

Realizată după modelul unirii Bisericii Rutene din Polonia şi a Episcopiei de la Muncaci (în Transcarpatia), unirea bisericii ardelene (transilvane) s-a produs în preajma anului 1700, însă anul şi data exactă sunt disputate. Organizarea oficială a Bisericii Române Unite ca parte a Bisericii Catolice s-a făcut în 6 iulie 1716, în vremea papei Clement al XI-lea, prin decretul "Indulgendum esse".

Precum toate celelalte biserici greco-catolice din zona de influenţă sovietică, la ordinul lui Stalin, Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii în timpul regimului comunist, începând cu anul 1948 (Decretul 358 din 1 decembrie 1948) şi până în 1989, iar patrimoniul acesteia a fost luat, fie în folosinţa statului comunist, fie în folosinţa Bisericii Ortodoxe Române. În această perioadă, şi mai ales în anii stalinismului, ierarhii (un cardinal şi 12 episcopi), preoţii, călugării şi credincioşii greco-catolici au fost aspru persecutaţi, mulţi dintre ei murind în chinuri de martiri în închisorile si coloniile de muncă forţată din gulagul comunist sau în domicilii forţate. Prin aceste măsuri, se urmărea micşorarea influenţei Bisericii Catolice şi facilitarea sovietizării României.

Din 1994 şi până în prezent Biserica Română Unită este condusă de arhiepiscopul şi mitropolitul Lucian Mureşan, devenit între timp arhiepiscop-major, iar în 2012 a fost ridicat la treapta de cardinal al Bisericii Catolice. În 16 decembrie 2005 Biserica Română Unită a fost ridicată de papa Benedict al XVI-lea la rangul de biserică arhiepiscopală majoră, cu autonomie şi drepturi similare celor aferente patriarhiilor catolice orientale, conform can. 151-154 din CCEO.

Valeriu Traian Frenţiu (n. 25 aprilie 1875, Reşiţa - d. 11 iulie 1952, Închisoarea Sighet) a fost un episcop român unit, arestat în 1948 de autorităţile comuniste şi decedat în închisoarea Sighet.

La 25 februarie 1922 episcopul Valeriu Traian Frenţiu a fost transferat la Episcopia de Oradea Mare, fiind instalat la 3 mai 1922.

Sub păstorirea sa, marcată de împuţinarea, până aproape de desfiinţare, a proprietăţii funciare a diecezei, s-au construit ori s-au reparat numeroase biserici şi case parohiale, s-a modernizat staţiunea climaterică Stâna de Vale (prin construirea, în 1925, a hotelului "Excelsior", astăzi dispărut, dotat cu încălzire centrală, sală de proiecţie cinematografică şi popicărie, a unor cabane pentru armată, a unei grădini botanice "in nuce", a căii ferate înguste pe Valea Iadului, dată în exploatare în 1936, şi în fine, în 1939, a unei frumoase biserici din piatră, demolată în anii 1961-1962 de regimul comunist.

A fost arestat pe 28 octombrie 1948, la Oradea şi dus la sediul Ministerului de Interne din Bucureşti.

Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.

În 1950 a ajuns în Închisoarea Sighet, unde a murit în data de 11 iulie 1952. Asemenea celorlalţi deţinuţi morţi la Sighet, a fost înhumat într-o noapte, fără sicriu, într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor. Mormântul i-a fost nivelat pentru a nu se mai cunoaşte locul înhumării. În anul 2008 un procuror de la Tribunalul Militar Cluj a identificat groapa comună şi a găsit osemintele sale.

Vasile Aftenie (n. 14 iulie 1899, Lodroman, comitatul Târnava-Mică - d. 10 mai 1950, închisoarea Văcăreşti, Bucureşti) a fost un episcop român unit (greco-catolic), martir al credinţei.

A fost ucis în bătaie în temniţele regimului comunist pentru refuzul de a trece la Biserica Ortodoxă Română.

În octombrie 1948, i-a mustrat aspru pe cei 36 de foşti preoţi greco-catolici semnatari ai trecerii la ortodoxie, sosiţi de la Cluj la Patriarhia din Bucureşti, pentru a aduce aşa-zisul act al lor de adeziune la Biserica Ortodoxă Română, abandonând astfel Biserica Română Unită cu Roma. Delegaţii de la Cluj se aflau la restaurantul Capşa în momentul în care episcopul Vasile Aftenie i-a certat în public. Mulţi dintre ei i-au mărturisit că au iscălit sub presiune.

A fost arestat la 28 octombrie 1948.

Vasile Aftenie a refuzat scaunul de mitropolit oferit de ortodocşi în schimbul trădării credinţei.

Mutilat de bătăi, a fost depus la închisoarea Văcăreşti unde, torturat "din ordinul generalului Nikolski", a fost ucis la 10 mai 1950.

Ioan Suciu (n. 4 decembrie 1907, Blaj, Austro-Ungaria - d. 27 iunie 1953, Închisoarea Sighet, România) a fost un episcop român unit, arestat de autorităţile comuniste în anul 1948 şi decedat în închisoare.

A fost al patrulea, în ordine cronologică, dintre cei 9 copii, 5 băieţi şi 4 fete, ai familiei părintelui Vasile Suciu.

Unul dintre fraţii săi a fost academicianul Gheorghe Claudiu Suciu (1905-1990), cu merite în domeniul petrochimiei.

În liceu a fost prieten şi coleg de clasă cu Tit Liviu Chinezu, devenit şi el episcop, decedat de asemenea în închisorile comuniste. Prietenia lor a durat până la sfârşitul vieţii.

Ioan Suciu obişnuia să le spună credincioşilor: «Bisericii Greco-Catolice îi lipsesc martirii. Îi lipsesc încă rănile Mântuitorului. Numai persecuţia ne va putea oferi coroana martiriului şi va putea arăta lumii întregi ce suntem noi de fapt: Fii şi apostoli adevăraţi ai Bisericii!»

A trăit şi a murit ca un sfânt. Mormântul din cimitirul Săracilor de pe malul Izei a fost nivelat pentru a nu i se mai cunoaşte locul. Nici astăzi nu se cunoaşte locul exact al mormântului. Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.

Tit Liviu Chinezu (n. 22 iunie 1904, Iernuţeni,[ Comitatul Mureş-Turda, din alte surse Huduc, azi Maioreşti, Comitatul Alba de Jos, azi în judeţul Mureş - d. 15 ianuarie 1955, Închisoarea Sighet) a fost profesor la Academia Teologică din Blaj, episcop martir al Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică).

În 28 octombrie 1948 Tit Liviu Chinezu a fost arestat şi dus la Mănăstirea Neamţ, împreună cu alţi 25 de preoţi greco-catolici, şi apoi la Căldăruşani, unde, ulterior, au fost aduşi şi episcopii greco-catolici, ţinuţi până atunci la Dragoslavele, Muşcel, la vila, patriarhului Justinian Marina.

De multe ori, securistul închisorii Sighet a venit să ţină teorii despre cum trebuie să treacă la Ortodoxie, cu toţii. Într-o zi episcopul Chinezu i-a spus: «- Domnule, sunt cât se poate de uimit să constat că guvernul comunist, care se declară ateu, manifestă atâta interes pentru convertirea noastră.» Dar securistul a replicat: «- Tu, care eşti deţinut, ar trebui să ai grijă ce vorbeşti. Există între noi oameni care ştiu mai multă teologie decât tine.»

În după-amiaza de 15 ianuarie 1955, tocmai când se trăgea clopotul la biserica romano-catolică din Sighet, s-a stins Tit Liviu Chinezu, ca martir, unul dintre cei mai luminoşi arhierei tineri ai Bisericii Române Unite cu Roma. A fost îngropat în acelaşi cimitir cu prietenul său de o viaţă, Ioan Suciu.

Ioan Bălan (n. 11 februarie 1880, Teiuş, comitatul Alba de Jos - d. 4 august 1959, la Ciorogârla, lângă Bucureşti) a fost episcop greco-catolic de Lugoj, deţinut politic.

În anul 1936 a fost ales episcop de Lugoj.

În 29 octombrie 1948, în contextul interzicerii Bisericii Române Unite cu Roma, a fost arestat de autorităţile comuniste. În ciuda vârstei înaintate, a fost dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, apoi la mănăstirea ortodoxă Căldăruşani, iar din 1950, după refuzurile consecvente de a accepta trecerea la Biserica Ortodoxă Română, a fost închis la penitenciarul din Sighet. Acolo a fost supus unor munci istovitoare. În 1955 a fost internat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeş, ulterior a fost transferat la mănăstirea Ciorogârla, unde s-a stins din viaţă în anul 1959.

Alexandru Rusu (n. 22 noiembrie 1884, Şăulia, comitatul Turda-Arieş - d. 9 mai 1963, închisoarea din Gherla) a fost din 1930 primul episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureşului, ales în 1946 mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, dar nerecunoscut de autorităţile pro-sovietice de la Bucureşti, unul dintre liderii rezistenţei greco-catolice din Transilvania în timpul prigoanei comuniste.

La 28 octombrie 1948 a fost arestat şi apoi a fost întemniţat la Ministerul de Interne din Bucureşti.

În anul 1957 Tribunalul Militar din Cluj l-a condamnat pe Alexandru Rusu la 25 de ani de muncă silnică, "pentru instigaţie şi înaltă trădare". A fost întemniţat la Gherla.

La data de 9 mai 1963, după ce i-a binecuvântat pe cei prezenţi, colegi de suferinţă, din aceeaşi celulă, le-a spus:

"Fraţii mei, acum mă duc la Dumnezeu să-mi primesc răsplata pentru viaţa primită de la El, pentru Biserică şi pentru români."

Alexandru Rusu a fost înmormântat, fără nicio ceremonie religioasă, în cimitirul deţinuţilor politici de la Gherla, judeţul Cluj, în mormântul cu numărul 133, după care, locul a fost arat cu tractoarele, din ordinul Securităţii.

Iuliu Hossu(n. 30 ianuarie 1885, Milaş, comitatul Cluj - d. 28 mai 1970, Bucureşti) a fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, deţinut politic, cardinal, senator de drept în Parlamentul României, membru de onoare (din 1945) al Academiei Române.

În data de 21 septembrie 1948 a fost primit în audienţă de premierul Petru Groza, care i-a propus scaunul de mitropolit ortodox al Moldovei, care era vacant. Cei doi se cunoşteau din perioada austro-ungară, când Groza a fost avocat stagiar la Lugoj, iar Hossu era secretar episcopal tot acolo. Iuliu Hossu a refuzat propunerea şi i-a cerut lui Groza să dispună repunerea în posesie asupra Academiei Teologice din Cluj.

Episcopul Hossu s-a opus trecerii forţate a credincioşilor greco-catolici la Biserica Ortodoxă Română.

La 1 octombrie 1948 a dat un Decret de Excomunicare (ipso facto) a participanţilor la Adunarea de la Cluj, a celor 36 de preoţi greco-catolici care urmau să hotărască ruperea credincioşilor greco-catolici români de Biserica Romei. La 29 octombrie 1948 a fost arestat în Bucureşti, la ora unu noaptea, şi dus la sediul Ministerului de Interne.

Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldăruşani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet. În anul 1955 a fost dus la Curtea de Argeş, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla.

Cardinalul Hossu a murit în 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din Bucureşti.