CEL MAI BUN PLASAMENT Banca Română de Dezvoltare - randament lunar de 30,1%

Andreea Rachieru
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 14 februarie 2006

Investitorii care au cumpărat de la Bursa de Valori Bucureşti, acum o lună acţiuni, ale Băncii Române de Dezvoltare au fost extrem de inspiraţi avînd în vedere că plasamentul le-a adus un cîştig de 30,10%.

Preţul mediu de tranzacţionare al unei acţiuni Banca Română de Dezvoltare a fost peste 19,6865 lei RON.

Indicii bursieri au crescut în ultima lună. Cea mai mare apreciere în perioada analizată a fost cea a indicelui BET, de 14,57%, în timp ce în acelaşi interval indicele BET-FI care reflectă evoluţia cotaţiilor acţiunilor SIF a crescut cu 3,32%.

Pe locul al doilea din punct de vedere al rentabilităţii s-a situat investiţia prin intermediul fondurilor mutuale. Cu un portofoliu constituit preponderent din acţiuni cotate, fondul "Intercapital" a reuşit sa aducă investitorilor săi un cîştig 8,38%.

Persoanele care au aversiune la risc şi au ales sa-şi plaseze acum o lună economiile în depozite bancare în lei, au obţinut un cîştig de 3,61%, la "Nova Bank". Acest cîştig a fost mai mare decît cel obţinut de persoa-nele care şi-au constituit depozite bancare în euro, şi mai mic decît cel în fondurile mutuale. Cea mai mare dobîndă ce putea fi obţinută luni pentru un depozit în euro, constituit în urmă cu o lună, a fost de 0,29% la "Libra Bank".

Chiar şi persoanele care şi-au păstrat economiile acasă în lei au cîştigat un plus de valoare, deoarece leul s-a apreciat în raport cu moneda europeană cu 2,92%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb