CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 OCTOMBRIE "MedLife" devine liderul randamentelor din BET, în contextul unei lichidităţi reduse

A. I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 19 octombrie 2017

"MedLife" devine liderul randamentelor din BET, în contextul unei lichidităţi reduse

Odată cu aprecierea preţului acţiunilor în ultimele cinci şedinţe de tranzacţionare consecutive, titlurile companiei MedLife (M) au urcat pe primul loc în clasamentul celor mai rentabile acţiuni din indicele BET, din ultima săptămână (intervalul 10 - 17 octombrie).

În această perioadă, cotaţia M a bifat un avans de 5,6% în raport cu moneda euro, în condiţiile în care, preţul acţiunilor prestatorului de servicii medicale s-a depreciat doar într-o singură zi, pe data de 10 octombrie, scăderea consemnată fiind de 0,57%, în contextul unui rulaj de doar 428 de unităţi.

Pe data de 11 octombrie, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, compania făcea publică, printr-un raport remis bursei, hotărârea Consiliului de Administraţie de a majora capitalul social cu suma maximă de 650.000 de lei, de la valoarea actuală de 5,023 milioane de lei, până la valoarea maximă de 5,67 milioane de lei, conform deciziei Adunării Generale a Acţionarilor din 13 septembrie, prin emisiunea a 2,6 milioane de acţiuni noi. Oferirea acestora spre subscriere, în cadrul dreptului de preferinţă, se va realiza către acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor la data de înregistrare de 27 octombrie 2017. Numărul drepturilor de preferinţă este de 20.092.000, pentru subscrierea unei acţiuni noi fiind necesare 7,72769 de drepturi, se mai specifică în raport.

În acea zi, cotaţia M crescuse cu 1,45%, fiind transferate numai 100 de titluri, pentru ca, în următoarea zi, preţul acţiunilor să urce cu 1,14%, pe fondul unui volum de 1.024 de unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare de circa 5.000 de acţiuni.

Singura şedinţă de tranzacţionare din intervalul analizat, în care rulajul s-a situat peste media ultimei luni a fost 13 octombrie, când au fost transferate 21.192 de acţiuni, cotaţia urcând cu 0,56%, cea mai mică apreciere a titlurilor din perioada 10 - 17 octombrie.

Astfel, performanţa acţiuilor M din ultima săptămână a apărut, preponderent, pe fondul unei lichidităţi reduse, element ce favorizează oscilaţiile mari de preţ.

Marţi, 17 octombrie, preţul acţiunilor prestatorului de servicii medicale a urcat cu 1,38%, fiind transferate 688 de acţiuni.

Din punct de vedere tehnic, în intervalul avut în vedere, cotaţia M s-a înscris pe un trend ascendent pe termen scurt, preţul trecând peste media mobilă simplă de 20 de zile (media mobilă reprezintă un instrument de identificare a trendului, perioada de 20 de zile fiind asociată cu termenul scurt). Totodată, pe 17 octombrie, titlurile M au depăşit media mobilă simplă de 50 de zile ce indică tendinţa pe termen mediu.

Principalul suport (nivel de preţ ce acţionează ca o potenţială barieră în faţa scăderii cotaţiei) se găseşte la preţul de 34,3 lei/unitate, în timp ce prima rezistenţă importantă (nivel de preţ ce acţionează ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) se află la valoarea de 37,9 lei/titlu.

În primul semestru din acest an, prestatorul de servicii medicale a obţinut un profit net de circa 6,4 milioane de lei, de aproape patru ori mai mare decât cel obţinut în aceeaşi perioadă a anului 2017.

Ponderea acţiunilor M în indicele BET, care a crescut în perioada menţionată cu 0,35%, este de 1,06%.

Clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este condus, în intervalul 10 octombrie - 17 octombrie, de acţiunile Alro (ALR) a căror apreciere a fost de 15,58%.

Pe data de 17 octombrie, titlurile ALR au crescut cu 0,42%, pe fondul unui volum de 104.113 de unităţi, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 61.360 de acţiuni.

Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit acţiunilor Oil Terminal (OIL), care au urcat cu 13,56%, poziţia a treia a fiind ocupată de titlurile M.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a crescut cu 0,53%, în perioada menţionată, raportat la moneda euro.

În continuare, cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui extins aparţine titlurilor ALR.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a înregistrat un avans de 0,27%, în intervalul 10 octombrie - 17 octombrie.

Din cadrul acestuia, cea mai bună evoluţie a fost înregistrată, în perioada menţionată, de acţiunile SIF Muntenia (SIF4), ce au urcat cu 2,8%, în raport cu moneda euro.

Marţi, 17 octombrie, cotaţia societăţii de investiţii financiare a crescut cu 0,89%, fiind transferate 82.106 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare de circa 179.000 de unităţi.

Ponderea titlurilor SIF4 în indicele financiar este de 1,1%.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 9 octombrie - 16 octombrie, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, cu o apreciere de 0,97%.

Pe locul al doilea, în acest clasament, s-a situat FDI Audas Piscator, ce a înregistrat o creştere de 0,86%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile BRD Index, care au urcat cu 0,75%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în intervalul 10 octombrie - 17 octombrie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ de 0,12%, în perioada menţionată.

Cotaţia aurului s-a apreciat cu 0,24%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a scăzut cu 0,16%, în intervalul de timp precizat.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 17,91%, în perioada 10 octombrie - 17 octombrie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 12:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 4.515 de euro (aproximativ 20.700 lei, la cursul de schimb de marţi, de 4,5841 lei, pentru un euro). Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de aproape 75,6 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb