CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 12 FEBRUARIE - 19 FEBRUARIE Farmaceutica Remedia revine pe podiumul creşterilor de la bursă

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 21 februarie 2018

Farmaceutica Remedia revine pe podiumul creşterilor de la bursă

Beneficiind de o creştere substanţială a preţului acţiunilor după publicarea rezultatelor financiare preliminare pentru anul trecut, titlurile Farmaceutica Remedia (RMAH) revin în topul creşterilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) din ultima săptămână (intervalul 12 februarie - 19 februarie), cu un salt de 10,41%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 15 februarie, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, distribuitorul de produse farmaceutice îşi anunţa rezultatele financiare preliminare pentru anul 2017, compania raportând un profit net de 3,84 milioane de lei, în creştere cu circa 200% faţă de cel din 2016, de 1,27 milioane de lei.

Veniturile din exploatare au urcat cu circa 38%, de la 255,77 milioane de lei în anul 2016, la 353,1 milioane de lei în anul 2016, în timp ce cheltuielile de exploatare au crescut cu 37%, de la 254,13 milioane de lei în anul 2016, la 348,42 milioane de lei anul trecut.

Astfel, rezultatul din exploatare a urcat cu circa 186%, atingând, anul trecut, nivelul de 4,67 milioane de lei, faţă de 1,63 de milioane de lei din anul 2016.

La data de 31 decembrie 2017, activele totale însumau 203,05 milioane de lei, peste nivelul de 165,84 de milioane de lei, înregistrat la finele anului 2016.

Totodată, anul trecut, datoriile totale ale societăţii se ridicau la 159 de milioane de lei, în creştere faţă de cele avute în anul 2016, de 125 de milioane de lei.

În ziua următoare afişării rezultatelor pentru anul 2017, pe 16 februarie, cotaţia RMAH urca cu 8%, până la preţul de 0,38 de lei/unitate, fiind transferate 40.200 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de aproape 12.950 de unităţi, acesta fiind şi cel mai mare rulaj înregistrat de titlurile RMAH, în perioada avută în vedere.

Pentru restul şedinţelor de tranzacţionare cuprinse în intervalul 12 februarie - 19 februarie, în care au fost realizate transferuri cu titlurile RMAH, preţul acţiunilor societăţii a mai cunoscut creşteri pe 13 februarie şi 19 februarie, de 2,94%, respectiv 0,53%, în celelalte zile cotaţia stagnând.

Totuşi, trebuie menţionat că titlurile RMAH au o lichiditate relativ redusă, ceea ce favorizează oscilaţiile mari de preţ.

În anul 2017, rentabilitatea acţiunilor RMAH a fost de 90,54%, incluzând şi dividendul, a cărui valoare a fost de 0,0066 lei/titlu.

Capitalizarea companiei este de 40,31 de milioane de lei, potrivit datelor afişate pe site­-ul BVB.

Societatea este controlată de Valentin - Norbert Ţăruş, ce deţine 66,5% din distribuitorul de produse farmaceutice, în timp ce Ionica - Mirela Pavel are circa 18,24% din capitalul social al companiei.

Topul rentabilităţilor de la BVB este condus de acţiunile Alumil Rom Industry (ALUM), a căror apreciere a fost de 18,56%, în raport cu moneda euro, în intervalul 12 februarie - 19 februarie.

Pe locul al doilea în acest clasament se găsesc acţiunile RMAH, podiumul rentabilităţilor de la bursa locală fiind completat de titlurile Prodplast (PPL), cu un avans de 8,99%, în raport cu moneda euro.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB cu excepţia SIF-urilor, care a urcat, în perioada 12 februarie - 19 februarie, cu 2,37%, în raport cu moneda euro.

În continuare, cea mai bună evoluţie din cadrul principalului coş de acţiuni al pieţei a fost avută de acţiunile Romgaz (SNG), a căror apreciere a fost 5,47%, în raport cu moneda euro, în perioada menţionată.

Luni, 19 februarie, cotaţia SNG urca cu 0,14%, în contextul unui rulaj de 107.306 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 121.000 de unităţi.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii ale bursei, s-a apreciat cu 2,19%, în raport cu moneda euro, în intervalul 12 februarie - 19 februarie.

Cea mai bună evoluţie din cadrul său fost avută de acţiunile Impact Developer & Contractor (IMP), a căror cotaţie a urcat cu 8,23%, în raport cu moneda euro, în intervalul de timp precizat.

Pe data de 19 februarie, cotaţia IMP cobora cu 2,82%, în contextul unui rulaj de 69.662 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare de aproape 43.740 de acţiuni.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a urcat cu 2,02%, în intervalul 12 februarie - 19 februarie, în raport cu moneda euro.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost marcată de acţiunile SIF Moldova (SIF2), a căror creştere a fost de 2,54%, în raport cu moneda euro.

Luni, 19 februarie, cotaţia SIF2 urca cu 2%, pe fondul unui rulaj de doar 94.059 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 190.950 de titluri.

Ponderea titlurilor SIF2 în indicele financiar este de 18,87%.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 9 februarie - 16 februarie, este condus de titlurile Active Dinamic, cu o apreciere de 3,87%.

Pe locul al doilea al podiumului s-a situat ETF - BET Tradeville, ce a înregistrat o apreciere de 3,82%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Certinvest BET Index, care au urcat cu 3,54%.

Cotaţia aurului s-a apreciat cu 0,9%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a scăzut cu 0,16%, în intervalul de timp precizat.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în intervalul 12 februarie - 19 februarie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ de 0,12%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 24,14%, în perioada 12 februarie - 19 februarie.

Conform site­-ului "cointelegraph.com", optimismul revine în piaţă după ce Bitcoin a depăşit, pe 16 februarie, rezistenţa (nivel de preţ ce acţionează ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) situată în jurul pragului de 10.000 de dolari, acesta reprezentând acum suport (nivel de preţ ce acţionează ca o potenţială barieră în faţa scăderii cotaţiei).

Creşterea reflectă, în linii mari, previziunile cunoscutului analist Tone Vays, care, în diferite prognoze recente, atrăgea atenţia asupra volatilităţii avute de criptomonedă în jurul nivelului de 10.000 de dolari şi a repoziţionării nivelurilor de suport, mai arată sursa citată.

Potrivit analistului, acum, pragurile "clare" de suport şi rezistenţă, vor face ca acţiunea viitoare a preţului să fie "mai previzibilă", acesta atrăgând atenţia asupra trendului "bullish" (ascendent), atât pe graficul zilnic, cât şi pe cel săptămânal.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 11:30, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 11.300 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 192,05 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb