CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2-9 FEBRUARIE 2015 Toate acţiunile din BET, în scădere, influenţate de pieţele europene

ADINA LATEŞ
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 11 februarie 2016

Toate acţiunile din BET, în scădere, influenţate de pieţele europene

Cazacu, XTB România: "Nivelurile de teamă sunt mai ridicate decât au fost în ultimii doi ani"

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat scăderi de peste 1% în perioada 2-9 februarie, raportat la moneda euro, toate acţiunile din cadrul indicelui BET, al celor mai lichide zece companii listate, fiind în coborâre.

BET s-a depreciat cu 1,69%, iar indicele extins BET-XT a coborât cu 1,84%, în perioada analizată, raportat la euro.

BET-FI, indicele SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat şi el, cu 2,85%, cel mai puţin în cadrul indicelui scăzând titlurile "Fondul Proprietatea" (-0,51%).

Scăderile din bursa românească sunt legate de evoluţia pieţelor internaţionale, şi a celor europene în special, consideră Claudiu Cazacu, Chief Strategist XTB România.

Domnia sa ne-a declarat: "Argumentele pentru ajustările descendente sunt numeroase: nesiguranţă în legătură cu impactul pe care îl va avea la nivel global încetinirea Chinei, riscul unor dobânzi mai mari în SUA care să facă mai puţin atractive activele de risc, stresul în sistemul financiar dezvăluit de scăderea acţiunilor unor bănci şi creşterea cotaţiilor CDS (credit default swap) pentru a le asigura împotriva default-ului".

Potrivit domniei sale, nivelurile de teamă sunt mai ridicate decât au fost în ultimii doi ani, "într-o interpretare subiectivă, întărită, însă, de graficul VIX (n.r. volatilitatea S&P 500) aflat la cel mai ridicat nivel de după 2011".

"Deşi pe termen scurt se poate construi o bază pentru uşoare reveniri, anul acesta pare să promită volatilitate chiar peste ce am observat deja", ne-a mai spus acesta.

În cadrul BET, cea mai mică depreciere le-au avut acţiunile "Bursei de Valori Bucureşti" (-0,35%), în timp ce acţiunile "Impact Developer &Contractor" (IMP) s-au apreciat cel mai mult din cadrul BET-XT, înregistrând şi cea mai mare creştere de la Bursă, de 12,25%, raportată la euro.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville, ne-a spus că cel mai probabil creşterile "Impact" au fost realizate "pe fondul unor achiziţii care, conform informaţiilor din mediul on-line, ar fi fost făcute de acţionarul majoritar al Impact (n.r. Gheorghe Iaciu)".

"În plus, săptămâna trecută, bursa locală a avut o evoluţie ceva mai puţin volatilă ceea ce este posibil să fi încurajat achiziţii de tip «bargain - hunting» (n.r. căutare de chilipiruri)", a adăugat Dumitrescu.

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat un profit net preliminar de 7 milioane de lei, în 2015, sau 0,91 lei pe acţiune, în scădere cu 41% faţă de anul precedent, potrivit raportului financiar publicat marţi.

La BVB, topul creşterilor a fost completat de titluri mai puţin lichide, precum "Romcarbon" (+5,21) şi "Rompetrol Rafinare", cu o apreciere de 3,32%, în intervalul amintit.

Titlurile fondului "Raiffeisen Benefit" au oferit un randament de 1,41%, în perioada 2-9 februarie, raportat la euro. Pe locul al doilea se află un fond cu venit fix, în condiţiile în care perioada analizată a fost dominată de volatilitate, titlurile "BRD Obligaţiuni" crescând cu +0,91%. Topul a fost completat de "Certinvest Next" (+0,78%).

La depozitele în euro, cel mai bun randament ar fi fost obţinut la Bancpost (+0,02%), iar un plasament în lei la aceeaşi bancă ar fi adus un plus de 0,46% raportat la euro, în condiţiile aprecierii monedei naţionale cu 0,43%. Totodată, aurul a urcat cu 2,79%, în perioada analizată.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb