CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 21-28 AUGUST "Conpet" - apreciere, în contextul unor volume mici

A. I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 30 august 2017

"Conpet" - apreciere, în contextul unor volume mici

Beneficiind de un avans de 2,77% în ultima săptămână (perioada 21-28 august), raportat la moneda europenă, titlurile societăţii Conpet (COTE), ce activează în domeniul transportului de ţiţei, au constituit acţiunile cu cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui BET, în intervalul de timp precizat.

Pe data de 10 august, cu cinci şedinţe de tranzacţionare înainte de perioada luată în considerare, compania şi-a publicat rezultatele financiare pentru primul semestru din 2017.

Potrivit acestora, profitul net al societăţii în primele şase luni din acest an a fost de 40,39 milioane lei, în creştere cu 9%, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când valoarea rezultatului net a fost de 37,04 milioane lei.

Cifra de afaceri a cunoscut o scădere de 0,6%, de la 187,48 milioane lei în primul semestru din 2016, la 186,31 milioane lei în prima jumătate a anului 2017.

Activele totale au urcat de la 864,91 milioane lei în primul semestru din 2016, la 903,69 milioane lei pentru aceeaşi perioadă din 2017, în timp ce datoriile totale au crescut până la 200,12 milioane lei în prima parte a anului curent, faţă de nivelul de 67,71 milioane lei din primele şase luni din 2016.

Investitorii nu au reacţionat pozitiv la aceste rezultate, preţul acţiunii COTE depreciindu-se în ziua următoare, pe 11 august, cu 2,47%, fiind transferate 7.288 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 2.600 de unităţi.

De atunci, titlurile COTE au început să se tranzacţioneze într-un canal lateral, demarcat de rezistenţa situată la nivelul de 98,8 lei/acţiune (nivel de preţ ce acţioneză ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţie) şi suportul de la 94,2 lei/titlu (nivel de preţ ce acţionează ca o potenţială barieră în faţa scăderii acestuia).

Referitor la intervalul 21-28 august, creşterile avute de preţul acţiunilor COTE au fost relativ reduse, pe fondul unor rulaje situate, în mare parte, sub media volumului de tranzacţionare a ultimei luni.

Prin urmare, aprecierea acţiunilor transportului de ţiţei s-a petrecut pe fondul unui interes mai degrabă scăzut din partea investitorilor din piaţă, acţiunile COTE aflându-se în consolidare pe termen scurt.

Pe termen mediu, cotaţia se află pe o tendinţă descendentă, titlul tranzacţionându-se sub media mobilă simplă de 50 de zile (instrument tehnic de identificare a trendului pe termen mediu).

Societatea este controlată de Statul Român care, prin Ministerul Energiei, deţine 58,72% din acţiunile companiei.

Ponderea titlurilor COTE în indicele de referinţă al pieţei locale, care a urcat cu 0,37% în intervalul 21-28 august, este de 1,16%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a urcat cu 0,7%, raportat la moneda euro, în perioada analizată.

Din cadrul acestuia, cea mai bună evoluţie au avut-o acţiunile Turbomecanica (TBM), a căror cotaţie s-a apreciat cu 13,54%, în ultima săptămână (intervalul 21-28 august).

Luni, 28 august, titlurile TBM au crescut cu 1,27%, în contextul unui rulaj de peste 3 milioane de unităţi, superior mediei celor 20 de zile anterioare, de circa 1,4 milioane de acţiuni.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a urcat cu 1,99%, raportat la moneda euro, reprezentând coşul de acţiuni cu cel mai bun randament dintre cei analizaţi, în intervalul de timp 21-28 august.

Cea mai mare apreciere din cadrul indicelui financiar a fost marcată de acţiunile SIF Moldova (SIF2), a căror preţ a urcat cu 3,83%, în perioada menţionată.

Pe data de 28 august, acţiunile SIF2 s-au apreciat cu 2,8%, fiind transferate 361.378 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 218.200 de unităţi.

Clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la BVB este condus de titlurile Artego (ARTE) a căror apreciere, în intervalul 21-28 august, a fost de 15,05%.

Cea mai mare parte a creşterii acţiunilor ARTE a apărut luni, 28 august, când cotaţia producătorului de cauciucuri a urcat cu 13,12%, pe fondul unui volum de tranzacţionare de 5.147 de unităţi, cu mult peste media rulajului obişnuit pe acest emitent.

Trebuie menţionat că lichiditatea producătorului de cauciucuri este modestă, fapt ce explică, parţial, oscilaţiile mari de preţ.

Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit titlurilor TBM, iar poziţia a treia a fost ocupată de acţiunile Impact Developer & Contractor (IMP), a căror apreciere a fost de 12,54%, în perioada precizată.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în perioada 18-25 august, este condus de titlurile Certinvest BET-FI Index, cu o creştere de 1,4%.

Pe locul al doilea, în acest top, s-a situat BT Index Austria ATX, ce a înregistrat o apreciere de 1,39%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile BRD Index, care au urcat cu 1,04%.

Depozitele bancare în euro au avut un randament de 0,02%, în intervalul de timp 21-28 august, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ, de 0,13%, în perioada menţionată.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,9%, iar cursul monedei naţionale în raport cu euro s-a depreciat 0,17%, în intervalul de timp avut în vedere.

Preţul criptovalutei Bitcoin a crescut cu 7,8%, în raport cu moneda europeană, în perioada 21-28 august.

Conform CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, moneda digitală se tranzacţiona în apropierea nivelului de 3.660 de euro (aproximativ 16.830 lei, la cursul de schimb de marţi, de 4,5985 lei, pentru un euro).

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a criptomonedei era de circa 60,35 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb