CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 22 - 29 AUGUST ETF - BET Tradeville - liderul fondurilor de investiţii

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 2 septembrie 2019

ETF - BET Tradeville - liderul fondurilor de investiţii

Săptămâna aceasta urmează să se discute împreună, în Parlament, OUG114/2018 şi OUG19/2019

Titlurile ETF - BET Tradeville (TVBETETF) au marcat o creştere de 1,07%, în intervalul 21 - 28 august, urcând astfel pe primul loc în clasamentul fondurilor de investiţii, fiind urmate de titlurile Certinvest BET Index, care au avansat cu 0,96% şi de unităţile fondului Certinvest BET - FI Index, care s-au apreciat cu 0,91%.

Pentru intervalul avut în vedere, cotaţia titlurilor TVBETETF s-a tranzacţionat în doar cinci şedinţe, oscilând între o scădere de 0,5%, consemnată în data de 28 august, pe fondul unui volum de 3.289 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare de circa 1.270 de unităţi, şi o creştere de 1,91%, apărută în şedinţa din 27 august, în contextul unui rulaj de 1.202 de unităţi.

Parcursul titlurilor fondului de tip ETF (Exchange Traded Fund), vehicul de investiţii care, spre deosebire de fondurile mutuale, se tranzacţionează la bursă, precum acţiunile, a fost în tendinţă cu parcursul indicelui BET, pe care fondul deschis de investiţii îl reproduce, în perioada 21 - 28 august principalul coş de acţiuni al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) marcând o creştere de 1,05%.

Evoluţia BET din intervalul 21 - 28 august este de altfel o continuare a tendinţei ascendente demarate începând cu luna februarie, aprecierea recentă venind în contextul demersurilor de săptămâna trecută din Comisia pentru industrii şi servicii de modificare a OUG114/2018.

De la începutul anului şi până în data de 28 august, ETF - BET Tradeville şi Certinvest BET Index au oferit cele mai performante randamente din rândul tuturor fondurilor analizate la această rubrică, unităţile acestor două fonduri apreciindu-se cu 30,12%, respectiv 28,2%, în timp ce indicele BET a urcat cu 22,07%, în raport cu moneda euro. Totodată, în ultimele 12 luni, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, ETF - BET Tradeville a oferit un randament de circa 23%, în timp ce pe ultimii trei ani, acesta a fost de 63%.

Amintim că în această săptămâna urmează să continue discuţiile în Parlamentul României cu privire la abrogarea anumitor prevederi din OUG114/2018, iar, împreună cu această ordonanţă, ar urma să fie discutată de deputaţi şi OUG19/2019, ordonanţa care a modificat ordonanţa 114. Comisia de buget-finanţe trebuie să elaboreze raportul final cu privire la cele două ordonanţe, raport ce trebuie înaintat plenului, aşa că este posibil să avem săptămâna viitoare un vot în plenul Camerei Deputaţilor pe cele două ordonanţe.

Astfel, se creează premisele pentru un nou impuls de creştere pentru cotaţiile bursiere locale, după atingerea unui nou maximum multianual săptămâna trecută.

La data de 29 august, cea mai mare pondere în cadrul ETF - BET Tradeville, de 21,76%, era deţinută de titlurile Fondul Proprietatea (FP), fiind urmate de cele ale Banca Transilvania (TLV) şi OMV Petrom (SNP), cu 18,96%, respectiv 18,19%, potrivit datelor prezentate de SAI Vanguard Asset Management, administratorul fondului.

ETF - BET Tradeville oferă expunere pe bursa noastră prin replicarea cât mai precisă a performanţei indicelui BET, investind doar în acţiuni din componenţa coşului de acţiuni şi depozite bancare, potrivit Tradeville.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP, s-a apreciat, în perioada 22 - 29 august, cu 1,24%, raportat la moneda euro, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece companii de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, s-a apreciat cu 1,3%, în raport cu moneda euro. Totodată, indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de acţiuni ale pieţei noastre de capital, a urcat cu 1,12%,

Din cadrul acestor trei coşuri de acţiuni, cea mai bună evoluţie a fost marcată de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), care au crescut cu 4,51%, în intervalul avut în vedere.

Clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la BVB, în perioada 22 - 29 august, este condus de acţiunile Altur (ALT), cu un salt de 8,53%, în timp ce locul al doilea este ocupat de titlurile IAR Braşov (IARV), care au urcat cu 8,07%. Podiumul acestui top este completat de titlurile OIL Terminal (OIL), ce au înregistrat un avans de 4,74%, în raport cu moneda unică europeană.

Cotaţia aurului s-a apreciat cu 2,82%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a scăzut, în intervalul 22 - 29 august, cu 0,04%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,01%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus o pierdere identică.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a coborât cu 5,9%, în perioada 22 - 29 august.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 15:40, criptovaluta se tranzacţiona în creştere cu 1,13%, la 9.570 de dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 171,79 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb