CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 IULIE - 3 AUGUST Electrica - printre performerii bursei

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 7 august 2018

Electrica - printre performerii bursei

Săptămâna recent încheiată a fost benefică pentru acţiunile Electrica (EL), titlurile distribuitorului şi furnizorului de energie electrică marcând un avans de 6,33%, în raport cu moneda euro, situându-se astfel pe locul al treilea în topul rentabilităţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în intervalul 27 - 3 august.

În cele şase şedinţe bursiere cuprinse în perioada avută în vedere, cotaţia EL a oscilat între o scădere de 1,55%, consemnată pe data de 31 iulie, pe fondul unui rulaj de 15.674 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 88.320 de unităţi, şi o creştere 3,16%, înregistrată pe data de 1 august, în contextul unui rulaj de 52.536 de titluri.

De menţionat că în afara şedinţei din data de 30 iulie, când au fost transferate 145.114 de acţiuni EL, în celelate zile bursiere din perioada 27 iulie - 3 august, schimburile cu titlurile distribuitorului şi furnizorului de energie electrică s-au situat sub media ultimei luni de tranzacţionare, ceea ce indică interesul relativ scăzut al participanţilor pieţei pentru acţiunile EL.

Vineri, 3 august, preţul titlului emitentului s-a apreciat cu 2,33%, până la 10,12 lei/unitate, fiind transferate 40.752 de acţiuni.

Din punct de vedere tehnic, cotaţia societăţii s-a înscris, în perioada avută în vedere, pe un trend ascendent pe termen mediu, pe graficul zilnic, preţul acţiunii emitentului trecând peste media mobilă simplă (instrument de analiză tehnică folosit, îndeosebi, pentru a identifica tendinţa unui titlu financiar) de 50 de zile ce defineşte acest orizont de timp. Totodată, cotaţia EL se află pe un trend ascendent şi, pe termen scurt, preţul acţiunii emitentului tranzacţionându-se peste media mobilă simplă de 20 de zile.

Totuşi, pe termen lung, cotaţia EL se află pe o tendinţă descendentă, aceasta coborând, încă din vara anului trecut, sub media mobilă simplă de 200 de zile, relevantă pentru acest orizont de timp pe graficul zilnic.

De altfel, în perioada 3 ianuarie - 3 august 2018, preţul acţiunii a înregistrat un declin de 13,93%, în raport cu moneda unică europeană.

Brokerii activi în piaţa noastră de capital au precizat, recent, pentru Ziarul BURSA, că la baza deprecierii cotaţiei EL de la începutul anului stă un cumul de factori, cel mai important element fiind rezultatele financiare sub aşteptări raportate de emitent pentru anul trecut.

Alţi factori ţin de evoluţia fluctuantă a cotei de piaţă a companiei pe segmentul concurenţial, precum şi de faptul că distribuitorul şi furnizorul de energie electrică este cercetat într-o investigaţie comună a Consiliului Concurenţei şi a Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, în urma căreia există un risc apreciabil să primească o amendă.

Pe data de 14 august, emitentul îşi va publica rezultatele financiare pentru primul semestru al acestui an.

Pentru primul trimestru din 2018, Electrica a raportat un profit net consolidat de 59,26 milioane lei, faţă de o pierdere de 51,22 milioane de lei, în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În anul 2017, dis-tribuitorul şi furnizorul de energie electrică a obţinut un profit net individual de 258 milioane lei, mai mic cu 2,6% faţă de 2016, în timp ce, la nivel de grup, distribuitorul şi furnizorul de energie electrică a obţinut un profit net de 172 milioane lei, în scădere cu 63% faţă de 2016.

Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 48,78% din companie, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) are 6,92%.

Valoarea de piaţă a emitentului la BVB este de 3,5 miliarde de lei.

Clasamentul rentabilităţilor de la bursa noastră, în perioada 27 iulie - 3 august, este condus de acţiunile Oltchim (OLT), cu un avans de 33,94%, în raport cu moneda euro.

Poziţia a doua a topului randamentelor BVB este ocupată de titlurile Transelectrica (TEL), al căror avans a fost de 9,08%, podiumul acestei ierarhii fiind completat de acţiunile EL.

Indicele BET, al celor mai tranzacţionate treisprezece acţiuni ale bursei, a crescut cu 0,83%, în raport cu moneda euro, în perioada 27 iulie - 3 august, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri ale bursei, a avut un avans de 0,9%, în intervalul menţionat.

Din cadrul ambelor coşuri de acţiuni, cea mai bună evoluţie a fost avută de titlurile TEL.

Vineri, 3 august, preţul acţiunii transportatorului de energie electrică a crescut cu 2,53%, pe fondul unui rulaj de 17.245 de unităţi, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 8.350 de acţiuni.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a avut o apreciere de 0,65%, în raport cu moneda euro, în intervalul 27 iulie - 3 august.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost avută de acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1), a căror creştere a fost de 2,94%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 3 august, cotaţia SIF1 a stagnat, pe fondul unui rulaj de 22.165 de acţiuni, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 138.600 de unităţi.

Cotaţia aurului a coborât cu 0,55%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a urcat, în intervalul 27 iulie - 3 august, cu 0,24%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,27%.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 26 iunie - 2 august, este condus de titlurile FDI Omninvest, care au urcat cu 3,14%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află FDI Piscator Equity Plus, cu o creştere de 1,18%, în timp ce titlurile BT Maxim, care s-au apreciat cu 1,07%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 13,96%, în intervalul 27 iulie - 3 august.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de 7.100 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 122,4 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb