CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 28 FEBRUARIE-28 MARTIE 2014 "FDI Carpatica Global" - avans de 2,16%

Adrian Drăghici
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 1 aprilie 2014

"FDI Carpatica Global" - avans de 2,16%

"Fondul Deschis de Investiţii Carpatica Global" a înregistrat o creştere de 2,16%, raportat la moneda europeană, fiind cel mai profitabil fond în perioada 28 februarie - 28 martie 2014.

FDI Carpatica Global, administrat de SAI Carpatica Asset Management, este un fond care se axează în special pe obligaţiuni (51,6%), acţiuni (35,7%) şi titluri de stat (8,9%).

Fondul a avut o evoluţie de 14% în anul precedent, iar în primele 3 luni ale anului 2014 a crescut cu 0,56%, conform site-ului companiei.

Florentina Neamţu, "SAI Carpatica AM": "Fiecare dintre noi ar trebui să deţinem acţiuni în sectorul energetic"

Florentina Neamţu, director general la "SAI Carpatica Asset Management", ne-a declarat: "Chiar dacă fondul se axează şi pe obligaţiuni sau titluri de stat, creşterea din perioada analizată a < FDI Carpatica Global > se datorează în special investiţiilor în acţiunile din sectorul energetic, acţiuni care s-au apreciat în ultima perioadă".

Domnia sa este de părere că fiecare dintre noi ar trebui să avem acţiuni în sectorul energetic.

"Pentru anul 2014 perspectiva rămâne aceeaşi, ne vom concentra în continuare pe acţiunile din sectorul energetic", ne-a transmis doamna Neamţu care a precizat: "< FDI Carpatica Global > este un fond destinat celor care au un apetit de risc mediu sau scăzut şi care doresc o alternativă la depozitele bancare".

În urma "FDI Carpatica Global" s-a situat, în perioada analizată, un alt fond administrat de SAI Carpatica AM, şi anume "FDI Carpatica Obligaţiuni" care a înregistrat un avans de 1,57%, raportat la moneda euro.

Podiumul fondurilor a fost completat de "Erste Bond Flexible", cu o creştere de 1,52%.

Titlurile "Calipso" au oferit cel mai bun randament

Acţiunile companiei "Calipso" Oradea (CAOR) au crescut, în perioada 28 februarie - 28 martie 2014, cu 53,76%, raportat la euro, oferind cel mai bun randament de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Compania a înregistrat anul trecut o pierdere netă de 6,2 milioane lei, după o pierdere de 3,7 milioane lei în 2012.

În schimb, cifra de afaceri netă aproape s-a dublat în anul 2013 pentru companie, ajungând la 12,5 milioane lei.

Acţionarul majoritar al companiei este SIF Banat - Crişana, cu o deţinere de 97%.

În urma acţiunilor Calipso, s-au clasat titlurile "Alumil" (simbol ALU), care s-au apreciat în perioada analizată cu 20,15%, raportat la moneda euro.

Podiumul a fost întregit de acţiunile companiei "Sinteza" (STZ), cu un avans de 18,44%, raportat la moneda europeană.

Indicii bursieri, scăderi pe linie

Indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate la BVB, s-a depreciat cu 0,56%, în perioada 28 februarie - 28 martie 2014.

De asemenea, indicele BET-XT a scăzut în perioada analizată cu 1,61%, raportat la moneda europeană.

Pe ambii indici bursieri, titlurile Transelectrica (TEL) au înregistrat cea mai mare creştere (8,85%).

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a depreciat cu 3,73% în perioada analizată, iar titlurile FP au înregistrat cea mai mare creştere (+3,13%).

"Marfin Bank" a asigurat cel mai bun randament în privinţa depozitelor în euro (0,21%), în perioada 28 februarie - 28 martie 2014, în timp ce depozitele în lei au consemnat cea mai mare creştere la "MKB Nexte Bank" (1,42%).

Leul - apreciere de 1,08% faţă de moneda europeană

Moneda naţională s-a apreciat faţă de moneda euro cu 1,08% în perioada analizată, paritatea eur/ron ajungând la 4.4514.

În schimb, aurul s-a depreciat faţă de moneda europeană continuându-şi declinul din ultima perioadă, cotaţia metalului preţios scăzând cu 1,82%.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb