CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 28 MARTIE - 28 APRILIE 2014 Aurul şi leul s-au depreciat faţă de euro

Adrian Drăghici
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 30 aprilie 2014

Aurul şi leul s-au depreciat faţă de euro

Metalul preţios a înregistrat o scădere de 0,60% faţă de euro în perioada 28 martie - 28 aprilie 2014, potrivit calculelor realizate de ziarul BURSA.

Cristian Cochintu, analist financiar la "Admiral Markets" ne-a declarat: "Aurul s-a stabilizat şi pare că pregăteşte un trend ascendent de durată, pentru că ar putea fi favorizat de o combinaţie perfectă: panică şi dobânzi reale negative".

De asemenea, leul a scăzut cu 0,08% faţă de moneda europeană, în aceeaşi perioadă de timp, paritatea eur/ron ajungând la 4,4549.

Cristian Cochintu: "Piaţa valutară trece printr-o perioadă de lichiditate şi volatilitate scăzută la nivel global. Perspectivele de randament ale valutelor majore nu s-au schimbat aproape deloc, iar din acest motiv nu avem fluctuaţii semnificative. Putem afirma că politica de relaxare adoptată de BNR tinde să deprecieze leul sau să-i încetinească avansul când condiţiile externe sunt favorabile valutelor emergente".

Domnia sa adaugă: "Săptămâna aceasta este dominată de evenimente de risc major, precum şedinţa de politică monetară a Rezervei Federale, PIB-ul pe trimestrul unu şi datele din piaţa muncii, care vor arată starea celei mai mari economii din lume. Dacă datele vor bate aşteptările, cel mai probabil vom avea un val de optimism în pieţele financiare, de care RON-ul ar putea profita. Pe termen mediu, este probabil să avem vânzări masive ale activelor de risc şi leul va fi foarte vulnerabil".

Titlurile "Alumil" - creştere de peste 50%

Acţiunile companiei "Alumil Rom Industry" (simbol ALU) au înregistrat un avans de 50,26%, raportat la moneda europeană, în perioada 28 martie - 28 aprilie 2014.

Pentru prima dată în ultimii patru ani, "Alumil" a anunţat că va propune acţionarilor distribuirea de dividende, suma totală pe care compania vrea să o ofere ridicându-se la 20 milioane lei (4,5 milioane euro), din profiturile din anii anteriori. Compania face parte din grupul "Alumil" din Grecia, care controlează 55,9% din acţiuni, iar preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul general al companiei din România, Michail Sotiriou, deţine o participaţie de 23,9%.

În urma titlurilor ALU s-au situat acţiunile companiei "Romcarbon" (simbol ROCE) care au crescut în perioada analizată cu 27,24%, raportat la euro.

Podiumul acţiunilor a fost completat de acţiunile "Retrasib" (simbol RTRA), care s-au apreciat cu 19,64%.

Producătorul de motoare, generatoare şi transformatoare electrice a înregistrat, în 2013, un profit net de 2,08 milioane lei, faţă de o pierdere de 3,1 milioane lei, în 2012.

Acţionarii companiei "Retrasib" Sibiu (simbol RTRA) au aprobat în unanimitate neacordarea de dividende din profitul pe anul precedent, conform unui raport publicat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Astfel, întregul profit pe anul 2013, în valoare de 2,08 milioane lei, va fi repartizat către alte rezerve din profit (1,86 milioane lei), rezerve legale (120.398 lei) şi acoperirea pierderii din 2012 (100.000 lei).

FDI Zepter Equity - cel mai bun randament pe segmentul fondurilor

În ceea ce priveşte fondurile de investiţii, FDI Zepter Equity a crescut cu 2,31%, raportat la moneda euro, fiind, în perioada analizată, cel mai profitabil fond de pe BVB.

"Motivul general al evoluţiei pozitive este expunerea mare, de peste 90% din activ, pe care fondul o are pe acţiuni. În particular, în perioada analizata a fost demarată şi oferta publică de preluare la Ductil SA (DUCL) ce a adus fondului nostru o creştere de vuan de aproximativ 0,8%", ne-a declarat directorul general adjunct la Zepter Asset Management.

Domnia sa adaugă: "FDI Zepter Equity este fostul FDI Zepter Acţiuni ce şi-a schimbat denumirea anul acesta împreună cu alte modificări ale prospectului de emisiune printre care şi creşterea limitei de expunere pe acţiuni de la 90% la 100%. Este cel mai mare fond administrat de Zepter Asset Management SAI SA începându-şi funcţionarea în anul 2008. Momentan este încadrat, conform clasificării EFAMA, ca fond diversificat flexibil".

Andrei Negulescu: "Ţinând cont de politica de investiţii a fondului, cu o expunere de peste 90% pe acţiuni, considerăm că evoluţia viitoare va fi în aceeaşi direcţie cu cea a pieţelor pe care suntem expuşi. Acestea sunt România ca piaţă principală, şi Slovenia, Austria şi Bosnia & Herţegovina ca pieţe secundare. Trebuie însă să menţionez că randamentele trecute nu reprezintă o garanţie a câştigurilor viitoare".

OTP AvantisRO şi ETF - BET Tradeville au completat podiumul fondurilor, după o creştere de 2,11%, respectiv 2,04%, în aceeaşi perioadă de timp.

Scăderi pe toate liniile pentru indicii bursieri

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea (FP) a scăzut cu 6,83% în perioada 28 martie - 28 aprilie 2014.

De menţionat este faptul că nici o societate de pe acest indice nu a reuşit să obţină creşteri, titlurile SIF Transilvania înregistrând cea mai mică depreciere (-0,65%).

De asemenea, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate la BVB, a scăzut în aceeaşi perioadă cu 0,07%, raportat la moneda europeană, iar indicele BET-XT s-a depreciat cu 1,02%.

Pe ambii indici bursieri, cel mai bun randament a fost obţinut de titlurile "Transelectrica", după o creştere de 7,53%.

Pe segmentul depozitelor la bănci, "MKB Nexte Bank" ar fi adus un profit de 0,23% investitorilor, în cazul depozitelor în moneda naţională.

De asemenea, în cazul depozitelor în euro, "Marfin Bank" ar fi adus un randament de 0,21% în perioada analizată.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.

Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb