CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 28 MARTIE - 4 APRILIE Avans de 4,81% pentru titlurile Sphera Franchise Group

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 8 aprilie 2019

Avans de 4,81% pentru titlurile Sphera Franchise Group

Acţiunile Sphera Franchise Group (SFG) au înregistrat o creştere de 4,81%, în raport cu moneda euro, în intervalul 28 martie - 4 aprilie, evoluţie care plasează titlurile operatorului lanţurilor de fast-food KFC, PizzaHut şi Taco Bell pe poziţia a treia în topul celor mai rentabili emitenţi de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada menţionată.

Este o evoluţie care apare în contextul în care, la începutul şedinţei de tranzacţionare din data de 1 aprilie 2018, emitentul a anunţat că are în plan să deschidă 24 de noi locaţii, printr-o investiţie de 100 milioane de lei şi că a bugetat pentru acest an un profit net de 49 milioane de lei, în creştere cu 44% faţă de cel realizat la 31 decembrie 2018.

În acea zi, acţiunile SFG au bifat un salt de 3,46%, mişcare de preţ apărută pe fondul unui rulaj de 6.352 de titluri, totuşi sub media ultimelor 20 de zile de tranzacţionare, situată la un nivel de circa 26.000 de unităţi.

În restul celor cinci şedinţe de tranzacţionare cuprinse în intervalul 28 martie - 4 aprilie, cotaţia SFG s-a tranzacţionat între o apreciere de 2,06%, apărută în şedinţa din 29 martie, când rulajul cu titlurile companiei a urcat la 85.997 de acţiuni, cel mai mare din perioada analizată, şi o depreciere de 3,68%, avută în data de 28 martie, pe fondul unui volum de 7.503 unităţi, sub media ultimei luni de tranzacţionare.

Aprecierea titlurilor emitentului vine după ce, în urma scăderii de 3,68% suferită în 28 martie, cotaţia emitentului a atins un nou minim post-listare, de 17 lei/titlu.

Totuşi, trebuie menţionat că, în primele patru luni ale acestui an, cotaţia emitentului afişează o depreciere de 11,95%, pe contrasens cu parcursul indicelui BET, în timp ce raportat la preţul de listare, de 29 de lei/unitate, titlurile SFG raportează o depreciere de puţin peste 38%.

Ca şi în cazul altor listări recente de la BVB, precum MedLife (M) sau Purcari Wineries (WINE), deprecierea preţului acţiunilor SFG din acest an este dată, printre altele, de lichiditatea redusă a titlurilor companiei la bursă.

Profitul net realizat în 2018 de Sphera Franchise Group a urcat cu 4,5%, până la 34 milioane de lei, în timp ce profitul operaţional s-a majorat într-un ritm similar, atingând 103,2 milioa­ne de lei, în condiţiile în care vânzările la nivel de grup au totalizat 771 milioane de lei, în creştere cu 24,6%.

Cel mai important acţionar al companiei este Tatika Investments Ltd. din Cipru, ce deţine 27,33% din capitalul social al Sphera.

Valoarea de piaţă a companiei la BVB este de circa 694 milioane de lei.

Pe prima poziţie în topul randamentelor de la bursa locală, în intervalul 28 martie - 4 aprilie, au urcat titlurile Zentiva (SCD), care au înregistrat o creştere de 24,78%, în raport cu moneda unică europeană, în timp ce locul al doilea a fost ocupat de titlurile Casa de Bucovina - Club de Munte (BCM), care s-au apreciat cu 6,8%.

Toţi cei trei indici analizaţi afişează un parcurs pozitiv, pentru perioada menţionată, indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP) marcând o creştere de 0,95%, în contextul în care FP, emitentul cu cel mai bun parcurs din cadrul său, a urcat cu 2,23%.

Indicele BET, ce include cele mai lichide şaisprezece titluri de la bursa locală, cu excepţia SIF-urilor, a înregis­trat un avans de 1,05%, în raport cu moneda euro, în timp ce indicele extins BET-XT a urcat cu 0,94%, în perioada menţionată.

Din rândul ambelor coşuri de acţiuni, cel mai bun comportament a fost înregistrat de titlurile SFG.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 27 martie - 3 aprilie, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, care au urcat cu 2,82%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află OTP Expert, cu o creştere de 1,38%, în timp ce titlurile BRD Index, care s-au apreciat cu 1,24%, s-au situat pe ultima treaptă a podiumului fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,98%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a apreciat cu 0,13%, în intervalul 28 martie - 4 aprilie.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,01%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,16%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a raportat un avans de 21,98%, în intervalul menţionat.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, la ora 18:15, criptovaluta coborâse sub pragul de 5.000 de dolari şi tranzacţiona la 4.963 dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de 88,15 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

   Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb