Acţiunile SIF-urilor se sincronizează, în această perioadă, într-o măsură relativ ridicată cu pieţele externe, mai ales când acestea se află într-o secvenţă de scădere, consideră Mihai Căruntu, Coordonator al Echipei Cercetare de Piaţă de Capital din BCR. În opinia domniei sale, acţiunile producătorilor de energie şi ale celor de utilităţi de la BVB au o capacitate de rezistenţă substanţial mai mare la presiunile de scădere dinspre pieţele mature.
Mihai Căruntu ne-a spus: "Acestea şi-au atins maximele istorice la jumătatea lunii ianuarie şi, natural, sunt supuse la un stres ridicat după o piaţă de creştere de circa cinci ani. Motivaţia pentru un comportament mai bun, în 2014, al acţiunilor româneşti din zona de energie se justifică simplu prin randamente relativ ridicate (şi foarte important sustenabile) ale dividendelor estimate pe exerciţiul financiar 2013. Cu alte cuvinte, profiturile şi dividendele de la Petrom, Romgaz, Transgaz sau chiar Transelectrica pentru 2013 sunt de aşteptat să fie confirmate de rezultatele financiare viitoare şi implicit de dividende în creştere în anii următori".
Indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia societăţilor de investiţii financiare şi a Fondului Proprietatea, s-a depreciat, în perioada 30 decembrie 2013 - 30 ianuarie 2014, cu 3,12%.
Mihai Căruntu ne-a mai precizat: "În cazul SIF-urilor, exceptând SIF5 Oltenia, dividendele ridicate din ultimii ani nu sunt sustenabile, adică nu mai pot fi replicate în viitor pe baze sănătoase. Astfel, în condiţiile unor fundamente slabe, acţiunile SIF-urilor sunt mai sensibile la schimbările de sentiment de pe pieţele financiare şi sunt asociate unei volatilităţi mai ridicate. Discuţia despre perspectivele dividendelor viitoare oferite de o companie este esenţială pentru modul în care investitorii privesc o companie la bursă şi acest fapt influenţează decisiv preţul unei acţiuni pe termen mediu. Randamentele mari ale dividendelor în cazul unor acţiuni SIF în ultimii ani (mai ales în cazul SIF3) arată că investitorii nu au crezut că ele sunt replicabile în viitor. Pentru că, dacă ar fi crezut, atunci ar fi plătit un preţ mai mare pe acţiunile SIF.
Un calcul simplu ce pune în evidenţă de ce dividendele la SIF-uri nu sunt sustenabile se referă la faptul că, exceptând SIF5, la celelalte SIF-uri cheltuielile operaţionale sunt sensibil mai mari decât dividendele încasate de la societăţile din portofoliu. Ceea ce înseamnă că dividende generoase precum cele distribuite în ultimii ani de SIF3, dar de asemenea şi de SIF4 şi SIF2 pot fi susţinute doar cu vânzări substanţiale de active. Însă, doar cu vânzări de active, şi fără investiţii care să absoarbă o parte importantă a cash-ului din exituri (cum totuşi a procedat SIF2 Moldova), NAV-urile se vor contracta şi preţurile de la BVB vor urma inevitabil scăderea NAV-urilor".
Analistul BCR mai susţine că, cu cât orizontul investiţional este mai mare, cu atât creşte riscul ca investitorii să marcheze pierderi de capital la vânzarea acţiunilor SIF şi nu este tocmai obligatoriu ca pierderile de capital să fie recuperate de investitori prin dividendele generoase încasate. Domnia sa adaugă: "Aşadar în cazul SIF-urilor ce vor continua să distribuie dividende generoase (cum ar putea fi cazul SIF3 şi SIF4), acest fapt este inevitabil să pună presiune pe cotaţii pe termen mediu şi lung, distribuţiile de cash fiind nesustenabile dacă depăşesc cu mult în mod sistematic un nivel de 40-50 milioane lei anual. Pe de altă parte, dacă SIF1 va continua să nu distribuie dividende, acest fapt trebuie să fie complementar în mod obligatoriu cu o politică de investiţii transparentă şi credibilă faţă de comunitatea investitorilor, fapt care încă este aşteaptat de către piaţă".
• EPT, SRT şi AMO, din creştere în creştere
Acţiunile "Electroputere" (EPT) Craiova, "Siretul" (SRT) Paşcani şi "Amonil" (AMO) Slobozia şi-au continuat creşterile în această perioadă, brokerii afirmând că sunt titluri care ar trebui tratate cu prudenţă de investitori şi acestea ar trebui să ocupe un loc redus în portofolii.
Acţiunile EPT au crescut, în perioada analizată, cu peste 103%, SRT cu peste 84%, iar AMO cu 62%.
Brokerii susţin că investitorii preferă acţiunile speculative din cauza scăderii pieţelor internaţionale de acţiuni care reacţionează la politica monetară din SUA. Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus săptămâna trecută achiziţiile lunare de obligaţiuni cu 10 miliarde de dolari, la 65 de miliarde de dolari, continuând strategia de retragere treptată a măsurilor de stimulare a economiei.
Pieţele internaţionale s-au confruntat cu turbulenţe în luna ianuarie, în aşteptarea deciziei FED. Pe parcursul ultimelor zile, investitorii au început să se retragă de pe mai multe pieţe emergente, inclusiv din Turcia şi Africa de Sud, anticipând dobânzi mai mari în Statele Unite, aşa cum a avertizat Fondul Monetar Internaţional că s-ar putea întâmpla. Unii investitori de pe piaţa de capital autohtonă susţin că România are o piaţă de frontieră, care, fiind atât de mică, este luată la pachet cu pieţele emergente. În consecinţă, este posibil ca investitorii străini să se retragă şi de aici.
Raportat la moneda unică, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat cu 1,98%, în timp ce BET-XT, al primelor 25 de societăţi de la BVB, inclusiv SIF-urile, a scăzut cu 2,05% în perioada 30 decembrie 2013 - 30 ianuarie 2014. În acelaşi timp, BET-FI, care urmăreşte evoluţia societăţilor de investiţii financiare şi a Fondului Proprietatea, a avut o depreciere de 3,12%.
Din cadrul indicelui principal, cel mai bun randament a fost afişat de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), în perioada analizată (+0,63%).
Din cadrul indicelui BET XT, cel mai bun randament a fost al acţiunilor Impact Bucureşti (+45,76%). Societatea a anunţat săptămâna trecută că vrea să-şi majoreze capitalul social cu 80 milioane lei, la 277,8 milioane lei, prin aport în numerar, pentru finanţarea proiectelor dezvoltatorului imobiliar.
La capitolul fonduri de investiţii, plasamentul cel mai inspirat ar fi fost "Active Dinamic", ale cărui unităţi au consemnat un câştig de 4,62%. "BT Index Austria ATX", care urmăreşte evoluţia indicelui ATX de la Viena, s-a clasat pe locul al doilea în topul fondurilor, cu un plus de 1,78%, raportat la moneda europeană, în timp ce fondul Certinvest Short Fund a încheiat intervalul cu o apreciere de doar 0,86%.
Depozitele bancare în euro ar fi avut cel mai bun randament, în perioada 30 decembrie 2013 - 30 ianuarie 2014, la "Marfin Bank" (0,23%), în timp ce, din cauza deprecierii leului (-0,99%), depozitele în moneda naţională au consemnat pierderi raportat la euro. Cele mai mici pierderi ar fi fost înregistrate tot la "Marfin Bank" (-0,62%).
Plasamentul în aur ar fi adus, în perioada analizată, un câştig de 5,54% raportat la moneda europeană.
Banca Naţională a României ar putea reduce dobânda de politică monetară la 3,5%, de la 3,75%, la şedinţa de mâine a Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară, potrivit participanţilor la un sondaj intern în cadrul Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România. Astfel, 15 din 20 de participanţi la sondaj estimează reducerea dobânzii la 3,5%, în timp ce restul văd posibilă menţinerea la 3,75%. Aceasta ar putea fi ultima reducere a dobânzii într-un ciclu de relaxare a politicii monetare care a început în iulie 2013, cele mai multe estimări pentru orizontul decembrie 2014 indicând o dobândă de 3,5%. Prognozele pentru decembrie 2014 variază între un minim de 3% şi un maxim de 4%, se arată într-un comunicat al AAFBR.
Totodată, analiştii apreciază că rezervele minime obligatorii pentru pasivele în lei ar putea fi menţinute la 12% în luna februarie şi reduse la 10% până la finalul anului. Estimările pentru decembrie 2014 variază între un minim de 5% şi un maxim de 12%.
Rezervele minime obligatorii pentru pasivele în valută ar putea fi păstrate la 18% în următoarea şedinţă CA şi reduse la 15% până la sfârşitul anului anului. Previziunile analiştilor pentru decembrie 2014 oscilează între minim 10% şi maxim 18%.
Banca centrală a redus la începutul lunii ianuarie rata dobânzii de politică monetară de la 4% la 3,75% pe an, un nou minim istoric, precum şi ratele rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12% şi ratele rezervelor minime obligatorii la valută de la 20% la 18%.
• Precizare
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.
Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.
Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Vanat în data de 03.02.2014, 09:45)
NU este momentul unei noi reduceri a dobanzii. Inca nu au fost "digerate" complet reducerile anterioare si in plus contextul international nu recomanda asa ceva. O noua reducere in acest moment nu poate avea efecte pozitive, ci dimpotriva.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2014, 11:47)
Iata observatia recenta a d-lui Mobius : "Scaderile de pe pietele emergente sunt oportunitati pt.unii de a cumpara chilipiuri". Nu-i asa d-le Caruntu ? Inainte de publicarea rezultatelor anuale la Sif-uri , si fixarea dividendelor ,jucatori importanti vand actiuni iar dupa o scadere de 10-15% rascumpara acei actiuni impuscand doi iepuri deodata : profitul obtinut din scadere si dividendele dupa actiunile rascumparate .
2.1. Da aveti dreptate (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de mihai în data de 03.02.2014, 20:37)
dar eu nu dispun de o suma asa mare de bani pentru a face acest artificiu
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2014, 14:40)
Daca nu credeti , verificati : la Sif5 10 mai importante detineri sunt
10,9 % ATB=9,8 mil EUR ;
3% BRD=40,4 mil. EUR ;
2%TLV=15,9 ;
5%BVB=2,4 ;
6,8%TEL=16,4 ;
22%ELMA=7,1 ;
2,2%TGN=10,4 ;
55,7%ARGUS=13 ;
1,16%SNP=92,8 si pt
6,39%BCR considerind valoarea la care celelalte sifuri au vandut BCR lui ERSTE ca fiind 1,25%ERSTE = 155 mil. EUR acestea fiind la valoarea de piata pe BVB la 02.02.2014 . Adunind iese 353,3 mil EUR . Sif5 are rezeve de aprox. 126 mil. EUR in raportul la 31.12.2013 . Din astea doua rezulta 479,3 mil.EUR pt. 580 mil de actiuni SIF5 . Impartind ca la clasa a II-a rezulta pt. o actiune SIF5 = 3,7187 RON. Intrebarea este : de ce actiunea SIF5 set tranzactioneaza la sub 2 RON pe BVB
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2014, 21:26)
Nu trebuie niciodata confundata "valoarea" unui anumit activ financiar cu "pretul" lui.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2014, 18:44)
Domnul Tudor Ciurezu presedintele CA la SIF5 a cumparat la 24.01.14 , 100.000 actiuni SIF5 la pretul de 1,9855 RON dupa ce la 16.01.14 cumparase 50.000 de actiuni la pretul de 2 RON investind ~300.000 RON(suma consistenta) pentru ca are incredere in soc. pe care o conduce . Verificati la "Stiri piata" la SIF5 pe BVB .