CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 30 MAI - 6 IUNIE Topul rentabilităţilor bursei, ocupat de titluri cu lichiditate slabă

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 8 iunie 2018

Topul rentabilităţilor bursei, ocupat de titluri cu lichiditate slabă

Clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este ocupat, în intervalul 30 mai - 6 iunie, de emitenţi având o capitalizare şi o lichiditate redusă, în comparaţie cu societăţile importante listate la bursa noastră, elemente ce favorizează oscilaţii mari ale preţului.

Astfel, topul randamentelor de la BVB este condus de titlurile Electroputere (EPT), cu un avans de 20,54%, în raport cu moneda euro.

În cele cinci şedinţe de tranzacţionare cuprinse în intervalul 30 mai - 6 iunie, acţiunile EPT, al căror preţ a oscilat între 0,00% şi 13,04%, au însumat transferuri în valoare totală de 1.148,79 de lei.

În primele trei luni ale acestui an, societatea a obţinut un profit net de 17,13 milioane de lei, faţă de o pierdere de 11,08 milioane de lei pentru aceeaşi perioadă a anului trecut, iar valoarea de piaţă a emitentului la BVB este de 15,04 milioane de lei.

Pe poziţia a doua a clasamentului randamentelor bursei se află acţiunile UAMT (UAM), a căror apreciere a fost de 14,35%, în raport cu moneda euro.

În perioada avută în vedere, au fost realizate transferuri cu titlurile emitentului doar în două şedinţe bursiere, cotaţia UAM urcând cu 14,29% pe data de 30 mai şi cu 3,68% pe 6 iunie, valoarea totală a tranzacţiilor efectuate fiind de 2.022,27 lei.

Emitentul, a cărui capitalizare este de 55,67 milioane de lei a raportat, pentru primul trimestru al anului 2018, la nivel consolidat, un profit net de 2,87 milioane de lei, cu circa 0,4% peste cel din primul trimestru al anului trecut.

Cu o apreciere de 12,22%, în intervalul 30 mai - 6 iunie, acţiunile Amonil (AMO) completează podiumul rentabilităţilor de la BVB, pentru perioada avută în vedere.

În acest interval, cotaţia AMO, care a oscilat între două scăderi de 11,11% şi două creşteri de 12,5%, a cumulat transferuri în sumă de 3.152,54 de lei.

Pentru primul trimestru al acestui an, compania, aflată în insolvenţă, a înregistrat o pierdere de 441.593 de lei, cu circa 1,9% mai mare decât cea suferită în aceeaşi perioadă a anului 2017.

Valoarea de piaţă a emitentului la bursă este de doar 5 milioane de lei.

Astfel, privit în ansamblu, rulajul total consemnat de acţiunile celor mai rentabile trei societăţi de la BVB, pentru întreaga perioadă avută în vedere, a fost de numai 6.323,6 lei, incomparabil mai mic decât valoarea tranzacţiilor efectuate cu titlurile Romgaz (SNG), cel mai rentabil emitent din indicele BET în perioada 30 mai - 6 iunie, care, doar pe data de 6 mai, a cumulat transferuri în sumă de 2,7 milioane de lei.

Totodată, valoarea de piaţă însumată a celor mai rentabili trei emitenţi de la BVB, în intervalul avut în vedere, este de circa 75,71 milioane de lei. Spre deosebire, capitalizarea SNG la bursă este de 14,18 miliarde de lei. Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 3,12%, în raport cu moneda euro, în intervalul 30 mai - 6 iunie, în timp ce titlurile SNG, ce au o pondere de 12,33% în principalul coş de acţiuni al pieţei, au crescut cu 5,99%, în raport cu moneda euro.

Cea mai bună evoluţie din punctul de vedere al preţului pentru titlurile producătorului de gaze, în perioada avută în vedere, a fost înregistrată pe data de 5 iunie, când cotaţia SNG a urcat cu 2,65%, pe fondul unui volum de 79.826 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de 94.200 de unităţi.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, s-a apreciat cu 2,99%, în raport cu moneda euro, în perioada 30 mai - 6 iunie.

Din cadrul său, cel mai bun comportament a fost înregistrat de titlurile Sphera Franchise Group (SFG), a căror cotaţie a crescut, în perioada avută în vedere, cu 7,91%, în raport cu moneda europeană.

Pe data de 6 iunie, preţul acţiunilor emitentului stagna, pe fondul unui rulaj de 1.129 de titluri, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de 21.590 de unităţi.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 0,12%, în raport cu moneda euro, în intervalul 30 mai - 6 iunie.

Din componenţa sa, cea mai bună evoluţie a fost marcată de acţiunile SIF Moldova (SIF2), care au crescut, în intervalul menţionat, cu 7,9%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 6 iunie, cotaţia SIF2 s-a apreciat cu 2,7%, pe fondul unui rulaj de 450.505 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 253.650 de unităţi.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 23 mai - 5 iunie, este condus de titlurile FDI PLUS Invest, care au urcat cu 0,57%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află Fortuna Classic, cu o creştere de 0,34%, în timp ce titlurile Fortuna Gold, care s-au apreciat cu 0,32%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a scăzut cu 1,54%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a coborât, în intervalul 30 mai - 6 iunie, cu 0,25%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus o pierdere de 0,21%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 2,59%, în intervalul 30 mai - 6 iunie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 12:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 7.700 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 131,48 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb