CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7 - 14 FEBRUARIE Fondul Proprietatea - cel mai rentabil emitent din BET-FI

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 18 februarie 2019

Fondul Proprietatea - cel mai rentabil emitent din BET-FI

Înregistrând o apreciere de 2,78%, în raport cu moneda euro, în intervalul 7 - 14 februarie, titlurile Fondul Proprietatea (FP) reprezintă acţiunile cu cel mai bun randament din cadrul indicelui BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP, care a consemnat o creştere de 0,74%, în perioada menţionată.

Este o evoluţie care apare în contextul în care, cel puţin în ultimele două şedinţe din intervalul analizat, cotaţia FP s-a tranzacţionat în creştere în aşteptarea publicării rezultatelor financiare pentru anul 2018.

În cele şase zile bursiere cuprinse în intervalul 7 - 14 februarie, preţul acţiunii Fondului a oscilat între o depreciere de 0,6%, apărută în data de 11 februarie, pe fondul unui rulaj de 5,4 milioane de acţiuni, şi o apreciere de 1,7%, consemnată în şedinţa din data de 13 februarie, în contextul unei lichidităţi de 9,24 milioane de titluri, dublu faţă de media celor 20 de zile anterioare, de 4,62 milioane de unităţi.

De altfel, şi în ziua bursieră din 14 februarie, când preţul acţiunii a cunoscut o creştere de 1,43%, rulajul cu titlurile FP a fost de 9,87 milioane de acţiuni, cu mult peste media ultimei luni de tranzacţionare, ceea ce relevă interesul ridicat din piaţă pentru acţiunile Fondului, înaintea publicării rezultatelor financiare pentru anul anterior.

De menţionat că vineri, în jurul orei 16:30, preţul acţiunii FP afişa un avans de 3,06%, ca urmare, în parte, a anunţului că Fondul va propune acţionarilor, pentru adunarea din 4 aprilie 2019, distribuirea din profitul aferent anului 2018 a unui dividend brut de 0,0903 lei/unitate, valoare care, raportată la cotaţia FP de joi, de 0,85 lei, oferă un randament al dividendului de 10,62%.

În 2018, FP a obţinut un profit net de 935,1 milioane de lei, cu 27,5% sub cel din anul anterior, pe fondul scăderii veniturilor nete din activitatea operaţională cu 25,7%, la 1,018 miliarde de lei, în condiţiile în care, în 2017, FP a înregistrat câştiguri nete realizate din vânzarea activelor imobilizate deţinute pentru vânzare de 330,6 milioane de lei şi câştiguri nete realizate din vânzarea participaţiilor disponibile pentru vânzare de 38,5 milioane de lei.

Pentru finalul lunii ianuarie 2019, FP a afişat o Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) de 1,3692 lei care, raportată la cotaţia FP de joi, de 0,85 lei, oferă un discount de tranzacţionare de 38%, mai mare decât obiectivul avut în vedere de administratorul FP, Franklin Templeton, de 15%.

În prezent, Fondul Proprietatea derulează cel de-al zecelea program de răscumpărare de acţiuni care are în vedere achiziţia unui număr de 750.000.000 de titluri proprii până la sfârşitul anului, operaţiune de piaţă care are şi funcţia de a susţine preţul acţiunilor Fondului.

Conform datelor FP, la data de 31 decembrie 2018, The Bank of New York Mellon (Banca depozitar pentru GDR-uri) deţinea 30,01% din capitalul subscris şi vărsat al fondului, FP avea 17,7%, în timp ce un pachet de 33,45% aparţinea persoanelor juridice, iar 18,76% din capitalul emitentului era deţinut de persoane fizice.

Valoarea de piaţă a Fondului la BVB este de circa 7,73 miliarde de lei.

Indicele BET-XT, care include cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, a înregistrat o creştere de 1,08%, în raport cu moneda unică europeană, în timp ce referinţa pieţei noastre de capital, indicele BET, a raportat un avans de 1,31%, în perioada 7 - 14 februarie.

Din cadrul ambelor coşuri de acţiuni, acţiunile Transelectrica (TEL), ce au avut un salt de 9,47%, în raport cu moneda euro, au înregistrat cea mai bună evoluţie din perioada 7 - 14 februarie.

Pe prima poziţie în clasamentul randamentelor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în intervalul 7 - 14 februarie, s-au clasat acţiunile Amonil (AMO), care au crescut cu 24,84%, în raport cu moneda euro.

Celelalte două trepte ale acestui podium sunt ocupate de titlurile Cemacon (CEON), care au marcat un salt de 20,05%, şi de acţiunile TEL.

Primul loc al clasamentului fondurilor de investiţii, în intervalul 6 - 13 februarie, se află titlurile ETF - BET Tradeville, cu o creştere de 3,01%, în timp ce pe locul al doilea se situează fondul BT Maxim, al cărui avans a fost de 2,88%.

Poziţia a treia a topului fondurilor de investiţii este ocupată de titlurile Certinvest BET Index, ale cărui unităţi au urcat cu 2,81%.

Cotaţia aurului s-a apreciat cu 0,52%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a scăzut cu 0,13%, în intervalul 7 - 14 februarie.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,01%, în intervalul precizat, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ de 0,1%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 6,42%, în perioada 7 - 14 februarie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 17:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 3.566 de dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 63,46 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb