CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 9-16 AUGUST Creştere de 12,96% pentru acţiunile Alro

A.A.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 18 august 2016

Creştere de 12,96% pentru acţiunile Alro

Acţiunile "Alro" (ALR) s-au apreciat cu 12,96%, raportat la euro, în perioada 9-16 august, reprezentând cel mai bun plasament de la Bursa de Valori Bucureşti, în condiţiile în care indicii au înregistrat fluctuaţii modeste.

Recent, producătorul de aluminiu Alro a anunţat că a fost selectat ca furnizor de aluminiu de către Airbus, cel mai important producător de aeronave, în cadrul unui acord încheiat pe o perioadă de mai mulţi ani, începând cu 2017.

În conformitate cu termenii contractului, Alro va furniza produse laminate plate din aluminiu pentru fabricarea aeronavelor.

Locul secund în topul creşterilor a revenit "Mecanică Fină" (MECE), după o apreciere de 12,83%.

Grupul Mecanică Fină a înregistrat un profit net de 397.853 lei, în primul semestru din acest an, comparativ cu o pierdere de 715.206 lei, în aceeaşi perioadă a anului precedent, se arată într-un raport publicat pe pagina de internet a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Valoarea totală a activelor a crescut cu 2%, la peste 187,4 milioane de lei, la 30 iunie 2016. Valoarea totală a datoriilor pe termen lung era de 32,4 milioane de lei, în creştere de la 29,9 milioane lei la 30 iunie 2015. Veniturile din activităţi curente au crescut cu 52%, la 3,45 milioane de lei. Cea mai mare parte a acţiunilor, respectiv peste 91%, este deţinută de Mol Invest, iar restul de alţi acţionari. De asemenea, Mecanică Fină deţine participaţii în două companii, respectiv Itagra (99,992%) şi Mollo RE (99,85%), conform Agerpres.

Topul randamentelor a fost completat de "Prebet", cu o creştere de 7,49%, raportată la euro.

În perioada 9-16 august 2016, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni listate la BVB, a scăzut cu 0,22%, cea mai mare apreciere din cadrul indicelui aparţinând Băncii Transilvania (+2,58%).

Indicele extins BET-XT s-a depreciat cu 0,9%, raportat la euro, în timp ce BET-FI, indicele SIF-urilor plus FP, a crescut cu 0,89%, tras în sus de acţiunile SIF3 Transilvania (+2,26%).

Pe segmentul fondurilor de investiţii, titlurile Certinvest BET FI Index s-au apreciat cu 5,66%, fiind urmate de Certinvest XT Index, cu +4,57%, şi Certinvest Short Fund, cu +3,58%.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,36%, în timp ce moneda naţională a stagnat faţă de euro, în perioada analizată.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb