Cel mai bun randament de pe Bursă în ultima lună: 0,97%

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 28 mai 2010

Cel mai bun randament de pe Bursă în ultima lună: 0,97%

Unităţile fondului "OTP Green Energy" (simbol GRE) au fost singurele titluri care au scăpat de corecţiile acute din ultimele săptămâni de pe Bursă, înregistrând, în perioada 26 aprilie - 26 mai, o apreciere sensibilă de 0,97% (raportat la moneda europeană), până la 170 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri.

Şi persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la- fondul "Omnitrust", administrat de SAI SIRA Asset Management, au fost şi ele mulţumite, ţinând cont că acest tip de plasament le-a adus o ren-tabilitate de 14,79%.

În schimb, investitorii care au ales ca plasamente acţiuni din componenţa indicilor bursieri s-au păţit. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o depreciere de 19,22% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a scăzut cu 37,54%. Şi BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a afişat o scădere consistentă de 25,21%, în perioada menţionată.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 26 aprilie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica", MKB Romexterra Bank sau Marfin Bank au obţinut în continuare randamente uşoare. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile la aceste bănci, au obţinut, miercuri, un câştig de 0,27% din suma depusă.

Şi cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada analizată au avut de câştigat. Preţul metalului galben a crescut cu 13,31%, după ce investitorii s-au reorientat tot mai mult către acest tip de plasamente. În ţara noastră, un gram de aur valorează circa 131 de lei.

Investitorii care s-au hotărât, în perioa-da analizată, să constituie depozite în lei la Garanti Bank, au avut însă de pierdut, pe seama deprecierii leului comparativ cu euro, raportând o pierdere de 0,61%.

Din aceleaşi motive, persoanele care au pre-ferat în schimb, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap" au înregis-trat şi ele o depreciere uşoară a economiilor, cu 1,29%, în intervalul 26 aprilie - 26 mai. Cursul de schimb a ajuns în prezent la nivelul de 4,15 lei/euro, leul devenind din ce în ce mai slab în ultima lună.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb