Lasselsberger Ceramics România, deţinătorul brandului CESAROM, producător local de plăci ceramice, anunţă începerea lucrărilor pentru deschiderea unui concept inovator de showroom de plăci ceramice CESAROM în Bucureşti. Investiţia estimată pentru amenajarea noului spaţiu de expunere se ridică la aproximativ 1 milion lei şi coincide cu aniversarea a 60 de ani de existenţă pe piaţa locală a brandului, conform unui comunicat de presă.
Potrivit reprezentanţilor companiei, noul showroom CESAROM va avea o suprafaţă totală de aproximativ 150 mpşi va fi situat pe Şoseaua Mihai Bravu nr. 12 din Bucureşti. Deschiderea oficială este anunţată de CESAROM pentru luna septembrie.
Showroomul CESAROM aduce un nou concept de vânzare de plăci ceramice de gresie şi faianţă în Romania, pentru a fi mai aproape de clienţii companiei şi pentru a le oferi acestora noi soluţii pentru cerinţele şi nevoile lor în amenajarea de spaţii rezidenţiale sau non-rezidenţiale.
"Prin deschiderea noului showroom CESAROM în Capitală ne dorim să oferim românilor un nou concept de prezentare si vânzare a plăcilor ceramice, astfel încât să aibă posibilitatea să aleagă cât mai uşor şi cu îndrumare de specialitate gresia, faianţa şi decorurile ceramice. S-au dus vremurile potrivirilor perfecte. Trăim vremuri provocatoare cu atât de multe texturi, culori şi nuanţe disponibile. Mixăm deja mobilier sau ţesături. De ce să nu mixăm şi să asortăm şi plăcile ceramice CESAROM? Gama largă de soluţii ceramice încurajează încălcarea regulilor prin mixarea plăcilor din colecţii diferite," a declarat Andreea Bodola, Director Marketingal Lasselsberger Ceramics România
În cadrul showroomului, clienţii vor beneficia de consultanţă de înaltă specializare, servicii de livrare la domiciliu, de soluţii complete adaptate perfect stilului, nevoilor şi funcţionalităţii spaţiilor de amenajat, se mai arată în comunicat.