Cetelem a lansat oferta de creditare "EchilibRate"

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări #Servicii Financiare / 16 iulie 2010

Cetelem a lansat oferta de creditare "EchilibRate"

Cetelem a lansat o ofertă specială de creditare pentru această vară, EchilibRate, prin care rata lunară aferentă unui credit de consum poate fi redusă cu până la 25%, în cazul diminuării venitului beneficiarului, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Oferta este valabilă până la 31 august şi se adresează solicitanţilor de credit care fac dovada diminuării salariului ulterior obţinerii acestuia.

Pentru a beneficia de această ofertă, clientul trebuie să nu înregis­treze restanţe la alte credite în momentul solicitării produsului EchilibRate. Perioada în care se poate solicita reducerea ratei este de maximum şase luni de la finanţarea creditului contractat în perioada promoţională, iar dovada diminuării se face prin prezentarea unei noi adeverinţe de venit.

În România, Cetelem este lider pe piaţa creditelor de consum, beneficiind de experienţa de peste 50 de ani a grupului financiar francez BNP Paribas Personal Finance.

În afară de creditul de consum în magazine, Cetelem IFN oferă clienţilor săi carduri de credit sub sigla MasterCard, credite auto şi credite de nevoi personale cu acordare prin telefon sau Internet.

În cadrul grupului BNP Paribas, BNP Paribas Personal Finance este specialistul în finanţarea persoanelor fizice, prin acordarea de credite de consum şi credite imobiliare. Cu peste 27.000 de angajaţi în 30 de ţări, pe patru continente, BNP Paribas Personal Finance se poziţionează ca numărul 1, atât în Franţa, cât şi la nivel european.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb