Cetelem anunţă o creştere de 24% a volumului de credite acordate în 2011

F. A.
Comunicate de presă / 8 mai 2012

Cetelem a încheiat anul 2011 cu un profit înainte de taxe de 9,8 milioane de lei (conform standardelor IFRS), în ţara noastră, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Rezultatele financiare bune raportate de companie pentru 2011 reprezintă urmarea firească a investiţiilor din ultimii ani, care au avut rolul de a eficientiza activităţile şi costurile de operare, coroborate cu un management performant al riscului şi cu atingerea unui nivel înalt de satisfacţie a clienţilor din portofoliu.

În 2011, Cetelem şi-a consolidat poziţia de lider al pieţei creditului de consum din sectorul nebancar: volumul de credite acordate de Cetelem a depăşit cu 24% pe cel din 2010. La această evoluţie au contribuit, pe de o parte, extinderea serviciilor de acordare a creditului în magazinele partenere, deschiderea de carduri de credit, acordarea de credite de nevoi personale prin telefon, creditul auto şi, pe de altă parte, dezvoltarea platformei online de acordare a creditelor de nevoi personale.

Gilles Zeitoun, directorul general al Cetelem România, a afirmat: "Aceşti indicatori reflectă o creştere continuă a încrederii consumatorilor în calitatea serviciilor noastre. Suntem pe un drum bun pentru că prin flexibilitatea şi inovativitatea de care dăm dovadă, aplicate consecvent în politica noastră de creditare, fundamentată pe principiul creditului responsabil, venim în întâmpinarea nevoilor actuale ale clienţilor noştri".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb