China va investi peste 360 miliarde de dolari în energiile regenerabile până în 2020

Ziarul BURSA #Internaţional #Energie / 6 ianuarie 2017

China va investi 2.500 miliarde de yuani (361 miliarde de dolari) în producţia de energie regenerabilă până în 2020, iar aceste investiţii vor crea peste 13 milioane de locuri de muncă, a anunţat joi Agenţia Naţională pentru Energie din China (NEA) cu ocazia prezentării strategiei sale pentru dezvoltarea sectorului energetic în perioada 2016-2020, informează Reuters, potrivit Agerpres.

NEA nu a dezvăluit mai multe detalii cu privire la modul în care ar urma să fie cheltuite fondurile, echivalentul a aproximativ 72 miliarde de dolari pe an, dar a subliniat că în 2020 capacităţile regenerabile ar urma să asigure aproape jumătate din producţia de energie. Aceste investiţii reflectă intenţia autorităţilor de la Beijing de a reduce utilizarea combustibililor fosili, care au susţinut creşterea economică în ultimul deceniu, pe măsură ce se luptă cu poluarea.

Luna trecută, Comisia Naţională de Dezvoltare şi Reformă (NDRC), principalul organism de planificare economică din China, a publicat propriul său plan cincinal conform căruia energia fotovoltaică va beneficia de investiţii în valoare de 1.000 de miliarde de yuani, pe măsură ce China vrea să îşi crească capacităţile solare de cinci ori. Potrivit experţilor, aceste investiţii sunt echivalente cu aproape 1.000 de centrale fotovoltaice de mari dimensiuni.

Aceste cheltuieli vin într-un moment în care costurile pentru construcţia unor centrale fotovoltaice de mari dimensiuni au scăzut cu aproape 40% după 2010. De asemenea, anul trecut China a devenit lider mondial în producţia de energie solară.

"Guvernul ar putea să îşi depăşească aceste ţinte deoarece, pe măsură ce costurile scad, apar mai multe oportunităţi de investiţii" a declarat Steven Han, analist la firma de brokeraj Shenyin Wanguo.

Potrivit planurilor NDRC, aproximativ 700 miliarde de yuani ar urma să fie alocate pentru construcţia de parcuri eoliene, 500 miliarde de yuani pentru energia hidro, iar energia geotermală şi a mareelor vor primi restul. Estimările NEA privind locurile de muncă create diferă faţă de cele ale NDRC, care se aşteaptă la un număr suplimentar de trei milioane de locuri de muncă.

Îngrijorările faţă de costurile economice şi sociale ale poluării aerului în China au crescut după ce, în decembrie, capitala chineză a fost din nou acoperită de smogul cu miros înţepător, care a limitat vizibilitatea la doar câteva sute de metri, aducând o adevărată "aeropocalipsă" de Revelion. Valul de smog provine în principal din arderea cărbunelui utilizat pentru producerea energiei termice şi electrice şi s-a accentuat pe fondul creşterii consumului acestor utilităţi în timpul iernii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb