Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat ieri la finalul şedinţei BPN al PNL, că începând de la 1 ianuarie 2014 are în vedere reducerea TVA la 19% sau reducerea contribuţiilor sociale cu 5%, însă decizia pentru una sau alta dintre măsuri va fi luată în partea a doua a anului în USL.
Ministrul Finanţelor a declarat că de la de 1 iulie 2013 va fi redusă TVA la 9% pentru pâine, de la nivelul actual de 24%.
"În funcţie de evoluţia reducerii evaziunii fiscale în acest domeniu, unde este estimată la peste 60%, vrem să putem să extindem această cotă redusă şi la alte produse alimentare, începând cu 1 ianuarie 2014", a declarat Chiţoiu.
De asemenea, el a precizat că în ceea ce priveşte "impozitele mari", precum reducerea TVA de la 24% la 19% sau reducerea cotelor de contribuţii sociale cu 5%, acestea vor fi luate în calcul de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de analiza datelor din semestrul al doilea pe măsurile de îmbunătăţire a colectării şi controlului fiscal. Totodată, Chiţoiu a precizat că un alt criteriu care va fi luat în calcul pentru aplicarea reducerii TVA sau a contribuţiilor sociale ţine de impactul asupra economiei.
"Care este mai bună începând cu 2014, reducerea TVA sau reducerea costului forţei de muncă? Ce ne aduce mai mult în economie, crearea de locuri de muncă...cine contribuie? Reducerea TVA sau reducerea cos-tului forţei de muncă? Asta este o decizie pe care o vom lua la nivelul USL în partea a doua a acestui an", a mai afirmat ministrul Finanţelor.
• "Garantez că scrisoarea va intra în board-ul FMI şi acordul se va încheia în bune condiţii"
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat ieri că poate garanta că scrisoarea de intenţie privind acordul cu FMI va intra în board-ul instituţiei financiare, iar acordul României cu FMI se va încheia "în bune condiţii".
Chiţoiu a fost întrebat dacă poate garanta că se va îndeplini ţinta privind arieratele şi se va intra în board-ul FMI.
"Garantez că scrisoarea va intra în board-ul FMI şi acordul se va încheia în bune condiţii", a susţinut minis-trul.
Achitarea arieratelor de către autorităţile locale este unul dintre principalele angajamente asumate cons-tant de România în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi nerespectat de fiecare dată.
Luni, premierul Victor Ponta a declarat că, în momentul de faţă, România nu îndeplineşte criteriul, dar că acesta trebuie îndeplinit până în iunie, când este board-ul FMI, şi că, în caz contrar, acordul cu Fondul nu va intra în boardul instituţiei financiare.
Acordul cu FMI expiră în vara acestui an, iar autorităţile de la Bucureşti şi-au propus să încheie o nouă înţelegere financiară.
• Chiţoiu: Avem "investiţii mari" anunţate în România care vor crea peste 500 de locuri de muncă
În România sunt anunţate "inves-tiţii mari" care vor crea locuri de muncă, a mai spus Daniel Chiţoiu, menţionând că numărul acestora va depăşi 500 de posturi, iar preocuparea Guvernului este de a compensa închiderea unor unităţi indus-triale.
Domnia sa a precizat: "În fiecare zi, televiziunile dumneavoastră arată că se pierd locuri de muncă prin închiderea anumitor unităţi industriale. Interesul nostru este de a crea, şi nu numai de a absorbi forţa de muncă din disponibilizările care se fac, dar să creăm şi locuri de muncă în plus, prin măsurile pe care noi le luăm. Pe lângă schema de ajutor de minimis, pe care v-am precizat-o mai devreme, avem şi celelalte scheme de ajutor de stat pentru companiile medii şi companiile mari. Avem investiţii anunţate în România, investiţii mari, care vor crea locuri de muncă, peste 500 de locuri de muncă, astfel încât să putem să dăm - aşa cum vă spuneam - gură de oxigen economiei româneşti. Interesul nostru este de a crea locuri de muncă".