Christine Lagarde, preşedintele BCE: "Vom fi foarte atenţi la toate cifrele referitoare la salarii, la servicii, la productivitate şi la profit"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii / 10 iunie

Sursa foto: facebook / Christine Lagarde

Sursa foto: facebook / Christine Lagarde

English Version

Banca Centrală Europeană (BCE) va urmări foarte atent sectorul serviciilor pentru următoarele decizii de politică monetară, a avertizat preşedinta instituţiei, Christine Lagarde, într-un interviu acordat, vineri, postului francez BFM Business, din cadrul grupului BFM TV.

Christine Lagarde a afirmat: "Deciziile noastre ulterioare, oricare ar fi acestea, vor fi determinate de cifre. Vom urmări cu foarte multă atenţie ceea ce se întâmplă, în special sectorul serviciilor (...) cu privire la forţa de muncă, sector în care salariile sunt un factor determinant. Ştim că salariile în Zona Euro, în special în Germania, au fost majorate, vor rămâne ridicate tot restul anului 2024 şi vor începe să scadă, să se reaşeze în 2025. Prin urmare vom fi foarte atenţi la toate cifrele referitoare la salarii, la servicii, la productivitate şi la profit, înaintea viitoarelor decizii de politică monetară".

Domnia sa a afirmat că din datele BCE reiese că o parte din marjele companiilor vor permite absorbţia creşterilor salariale, prevenind astfel o repercusiune asupra preţurilor, evitând astfel intervenţia unui nou scenariu de spirală inflaţionistă.

În ceea ce priveşte decizia luată joi de Consiliul Guvernatorilor, de reducere cu 0,25% a ratei dobânzii de referinţă, Christine Lagarde a afirmat că experţii BCE au analizat numeroase date pentru a încerca să formulezew cele mai precise proiecţii posibile pentru anul acesta şi anii următori, proiecţii pe baza cărora Consiliul Guvernatorilor să ia deciziile care se impun.

Preşedintele BCE a spus: "Vorbim despre un complex imens de instrumente şi analize care face posibil să ajungem la cele mai precise proiecţii şi, în acest sens, arăt că proiecţiile nu au fost întotdeauna exacte, deoarece în trecut am făcut erori grave din cauza unui grad de incertitudine uriaş. În acest moment, experţii noştri folosesc o serie de modele care ne ajută să coroborăm toate analizele efectuate şi toate seturile de date. Suntem obligaţi să analizăm toate datele şi să anticipăm impactul pe care aceste date îl vor avea asupra activităţii economice, asupra inflaţiei, asupra ocupării forţei de muncă, asupra tuturor fundamentelor macroeconomice."

Doamna Lagarde a menţionat că, după analizele efectuate, BCE stabileşte diverse scenarii: "Ne imaginăm ipoteza în care, de exemplu, salariile ar creşte semnificativ mai mult decât ne-am gândit. Ne imaginăm ipoteza unei creşteri semnificative a costurilor cu energia, etc.".

În ciuda acestei activităţi complexe, BCE a fost foarte precaută cu privire la continuarea acţiunii sale, chiar dacă inflaţia scade din nou în Zona Euro, deoarece, potrivit lui Lagarde "lunile următoare vor continua să fie pline de evenimente", care menţine instituţia financiar-bancară în gardă în privinţa politicii ratelor. Ea a adăugat că există "obstacole pe drum care ne-ar putea surprinde şi a căror amploare nu o cunoaştem".

În contextul alegerilor de la nivel european, care urmau să se desfăşoare duminică, 9 iunie, Christine Lagarde a precizat că BCE "nu este o instituţie politică".

Preşedintele BCE a declarat: "Este o instituţie care are un mandat. Acest mandat este consacrat în tratatele europene, iar independenţa de care se bucură Banca Centrală Europeană este legată de natura mandatului său. Avem o sarcină încredinţată nouă de la nivel european, dar suntem independenţi. Acest melanj între obiective şi independenţă este ceea ce permite unei bănci centrale precum BCE, dar şi altor bănci centrale din lume, să se angajeze în ceea ce trebuie faţă de concetăţenii lor şi ceea ce datorăm tuturor europenilor: stabilitatea preţului".

Amintim că joia trecută Consiliul Guvernatorilor din cadrul BCE a decis cu 0,25% a celor trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit se vor diminua la 4,25%, 4,50% şi, respectiv, 3,75% începând cu data de 12 iunie 2024. În aceeaşi şedinţă Consiliul Guvernatorilor a confirmat că va reduce în a doua jumătate a anului portofoliile de titluri deţinute de Eurosistem în cadrul programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP), în medie, cu 7,5 miliarde euro pe lună. Modalităţile de reducere a deţinerilor în cadrul PEPP vor fi, în linii mari, în concordanţă cu cele aplicate în cadrul programului de achiziţionare de active (asset purchase programme - APP).

Vineri, Banca Centrală Europeană şi-a actualizat setul de date de indicatori financiari structurali pentru sectorul bancar din Uniunea Europeană (UE) pentru sfârşitul anului 2023. Acest set annual de date cuprinde statistici privind numărul de sedii şi angajaţi ai instituţiilor de credit din UE, date privind concentrarea sectorului bancar în fiecare stat membru şi date despre instituţiile controlate de străini care operează în UE. Indicatorii financiari structurali arată o scădere suplimentară a numărului de sedii bancare în UE, cu o medie de 3,09% în statele membre. Scăderi au fost observate în 24 din cele 27 de ţări, variind de la -0,17% (Spania) la -12,46% (Belgia). Numărul total de sedii bancare din UE era de 129.418 la sfârşitul anului 2023, dintre care 82,2% erau situate în Zona Euro.

Pe parcursul anului 2023, numărul angajaţilor băncilor a scăzut în 15 din cele 27 de state membre, media reducerii de personal fiind de 0,81% în toate ţările UE. Scăderea numărului angajaţilor din sistemul bancar a început în anul 2008, dar pare să se fi stabilizat în 2023, se precizează în comunicatul de presă emis vineri de BCE.

Datele indică, de asemenea, că gradul de concentrare a sectorului bancar (măsurat prin ponderea activelor deţinute de cele mai mari cinci bănci) continuă să varieze considerabil între statele membre UE. La nivel naţional, ponderea activelor totale ale celor mai mari cinci instituţii de credit a variat de la 32,34% (Luxemburg) la 95,58% (Grecia) la sfârşitul anului 2023, în timp ce media UE era de 68,6%.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. la productivitate… lasati gargara… sunt tari pe europa cu TFP long cras de mult… si tot injectam credit periodic… ca sa nu acutizam situatia…

    pai italia e long TFP crash si tot are parte de revenire somaj din maxime spre minime… cu ajutorul altui impuls de credit si mega deficit gov ca sa inunde piata…. dupa hopul asta de somaj pe minime ce facem? ca in fata long TFP tot crash pt Italia… 

    s c c d e t 

    1. hoata. A fost condamnata ptr furt in Franta...

      Suficient cat sa ajunga la UE 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb