Ciamba evidenţiază importanţa dată de România măsurilor europene privind consolidarea UEM

Elena Deacu
Macroeconomie / 24 martie 2015

Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a evidenţiat, marţi, importanţa deosebită acordată de România măsurilor, la nivel european, privind consolidarea Uniunii Economice şi Monetare.

Ciamba a participat, marţi, la Conferinţa de lansare a studiilor realizate de Institutul European din România în cadrul proiectului SPOS 2014.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, George Ciamba s-a referit la cele două teme care fac obiectul analizei SPOS 2014 - "Implicaţiile aderării României la Uniunea Bancară - către o guvernanţă mai coezivă şi transparentă" şi "Gazele de şist: între nevoi energetice şi standarde de mediu", subliniind că în actualul context internaţional economic, politic şi de securitate accentul trebuie să cadă asupra subiectelor "care pot stimula, în plan naţional şi european, răspunsuri comune şi solidare, cu viziune pe termen lung".

Cu privire la studiul privind Uniunea Bancară, Ciamba a arătat că acesta oferă "o analiză de impact necesară în actuala etapă, dar şi dintr-o perspectivă pe termen mediu şi lung".

În acest context, oficialul MAE a precizat că România a participat activ la negocierile pentru crearea Uniunii Bancare, în cadrul cărora a pledat consecvent pentru menţinerea transparenţei şi deschiderii faţă de statele membre din afara zonei euro, care au ca obiectiv aderarea la zona euro, astfel încât să fie asigurat un tratament echitabil pentru toate statele membre ale UE în acest proces.

Pe de altă parte, secretarul de stat a evidenţiat susţinerea acordată de România obiectivelor majore de stimulare a creşterii economice şi de combatere a şomajului, în plan european, "prin intermediul unor instrumente precum Planul de Investiţii pentru Europa", care să aducă beneficii tuturor statelor membre UE.

"Totodată, Ciamba a arătat că, în concretizarea proiectului Uniunii Energetice, România susţine asigurarea securităţii energetice a UE, buna funcţionare în condiţii de siguranţă şi competitivitate a pieţei interne a UE, valorificarea surselor interne de energie în cadrul Uniunii, inclusiv a potenţialului Mării Negre, protejarea libertăţii statelor membre de a-şi stabili mix-ul energetic, sporirea eficienţei energetice şi a securităţii în aprovizionarea cu energie din surse externe", precizează MAE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4662
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9047
Gram de aur (XAU)Gram de aur369.6415

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb