CIOLOŞ, DESPRE INCENDIUL DE LA MATEI BALŞ: "Trebuie asumată situaţia ca atare şi reformat sistemul fără milă"

J.P.
Politică / 29 ianuarie 2021

"Trebuie asumată situaţia ca atare şi reformat sistemul fără milă"

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş transmite condoleanţe familiilor care au pierdut aparţinători în incendiul de la Spitalul Matei Balş, subliniind totodată importanţa unei asumări politice şi a reformei, relatează Agerpres.

"Condoleanţe familiilor care au pierdut pe cineva drag la Spitalul Matei Balş. Scriu aceste cuvinte cu sufletul împovărat de această dramă şi ştiu că e posibil să nu fie ultima oară când va trebui să trecem prin aşa ceva. Sistemul a fost distrus sistematic în România şi rezultatul nu poate fi altul până când nu vom înţelege că dacă nu există asumare politică vom continua să plătim în vieţi omeneşti. Scenariile tragediilor prin care pot trece cetăţenii nevinovaţi sunt nesfârşite. Atât de gravă este situaţia. Nici nu vreau să mă gândesc la posibilitatea unui cutremur sau a unor alte dezastre naturale. Până acolo, avem defecţiuni care nu ar fi trebuit să apară şi iată că ele lasă în urmă familii distruse", a scris Cioloş, vineri, pe Facebook.

Acesta consideră că "orice ezitare sau îndoială" în ce priveşte reformarea sistemului actual "se va plăti" în viitorul apropiat.

"Sunt convins că urmează anchete şi se vor găsi vinovaţii, dar ştim împreună că acest fapt nu va repara în niciun fel pierderea familiilor îndoliate. E nevoie de mai mult. Trebuie asumată situaţia ca atare şi reformat sistemul fără milă. Orice ezitare sau îndoială se va plăti în viitorul apropiat. Un proverb chinezesc spune că: 'Cel mai bun moment pentru a planta un copac a fost acum 20 de ani. Al doilea cel mai bun moment este acum'. Prefer ca cei de peste 20 de ani să nu ştie că am muncit noi acum ca ei să nu se afle în pericol, decât să-şi plângă apropiaţii pentru că ne-am împiedicat noi acum în sensibilităţile politice ale unuia sau ale altuia", a menţionat liderul USR PLUS.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. FELICITARI, FELICITARI, FELICITARI!

    1. Daca medicii ar platii taxe pe ciubucuri si furturi, deficitul bugetar ar fi 0 %!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Atunci cand are loc o tragedie, hop si Ciupitura cu ale lui fabulatii cu iz progresist-neomarxist, ca doar, doar va mai pune mana pe functia de premier, ca dupa Colectiv! Dar sub aceste mesaje mincinoase de reformare a Sistemului de sanatate, se ascunde dorinta sa si a protejatului sau, Voiculescu, de a reforma total asigurarile actuale de sanatate, astfel incat sa beneficiezi de ingrijiri decente , daca platesti regeste sau sa te tratezi singur, daca platesti ca pana acum asigurarile de sanatate! Asa ca, astazi lansez sloganul: "faceti rost de Cianura pt Ciupitura"!

    1. Cianura... ciupitura... dar ai fentat agricultura!

      Daca zici tu?!

    Tu, Quasimodo al politicii romanesti ai fost inventat "dupa ce a trebuit sa moara oameni". Dupa ce au ars de vii 60 de oameni tineri, in floarea varstei.

    Cine stie ce s-a ascuns atunci in spatele acestei afirmatii scapate ca o barda a calaului, din gura aiuritului neamt fara de constitutie. Si in spatele acelui incendiu.  

    Atunci, din flacarile ucigase de la Colectiv, calcand pe cenusa celor 60 de tineri arsi de vii, ai aparul tu, premierul 0 absorbtii si "Guvernul mau". O catastrofa. 

    Dar tu, papusarul care trage sforile si gangavul imbogatit din meditatii stiti cu siguranta si ne puteti spune ce s-a aflat in spatele crimei de la Colectiv.  

    Iar astazi poate ne spuneti si ce este cu incendierea ce pare deacum institutionalizata a romanilor in aceste crematori,i in spitalele din Romania.  

    Noi va zicem insa "DESTUL". 

    Destul maternitatea Giulesti, destul Colectiv, destul Piatra neamt, destul Matei Bals, destul Arad, destul... Timisoara, destul Socola. si...  

    Destul!

     

    1. Bai esti prost...

    Aveți dreptate,tragediile se repeta- de la hexi pharma, colectiv până acum.

    Temele grele care au condus aici sunt legate de corupție, incompetenta - de multe ori sprijinite de mediul politic.

    Sunt de acord că trebuie asumată politic reformele: cine, când, cum. Care este planul de acțiune? 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb