Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, spune că în această etapă liberalii vor discuta doar "soluţii de reformă" şi "soluţii politice serioase care să îl ducă la Cotroceni pe "acel candidat cu şanse reale să ţină România în lumea civilizată", transmite news.ro. " Nu mă întrebaţi cine este acea persoană, pentru că nu ştim în acest moment", scrie Ciucu pe pagina sa de Facebook. El mai spune că prea puţini înţeleg că tot ce a fost valabil în politica românească până în acest week-end, de acum nu mai este valabil"
"Suntem deja într-o altă lume! Dacă continuăm să ne purtăm în aceeaşi logică şi arătăm că nu am înţeles ceea ce se întâmplă, vom pierde. Şi aici nu este vorba de noi politicienii, este vorba despre noi toţi. Situaţia este radical schimbată! Ceea ce a pornit, nu se va opri uşor. Deja se menţine în spaţiul public un discurs tipic de dictator pe două idei principale: "partidele nu mai contează; "eu nu discut cu partidele, discut direct cu poporul". Sună cunoscut, nu-i aşa?!!! Explic un lucru simplu, dacă pierdem alegerile prezidenţiale, pierdem tot: pe masa preşedintelui ajung toate documentele care ţin de cooperarea militară, tot ce ţine de NATO", scrie Ciprian Ciucu pe Facebook.
Acesta spune că nu este nevoie "ca un georgescu, oricare ar fi el", să scoată România din NATO, pentru că "de facto" nu va mai fi în NATO, scrie news.ro.
"Orice georgescu ar da acces Kremlinului la documentele si informaţiile NATO. Deci nu le va primi şi vom fi în afara cooperării militare. Acelaşi lucru este valabil pentru cooperarea economică", explică Ciucu.
Acesta mai spune că mulţi îi întreabă de ce dau puţine declaraţii, de ce nu "sar cu nume de premier şi de candidat la preşedinţie", de ce nu dau replici şi de ce nu vor să le ia faţa altora, notează news.ro.
"Nu facem asta pentru că nu trebuie să mai facem politică ca până acum. În această etapă, vom discuta doar soluţii de reformă şi soluţii politice serioase care să îl ducă la Cotroceni pe acel candidat cu şanse reale să ţină România în lumea civilizată. Nu mă întrebaţi cine este acea persoană, pentru că nu ştim în acest moment. Vom evalua multe şi vom veni cu cea mai bună şi cu cele mai bune şanse dintre soluţiile posibile", mai spune Ciprian Ciucu, prim-vicepreşedintele PNL.
1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 09.12.2024, 17:37)
Mesajul este extrem de corect .Chiar daca nu pare a avea anvergura necesara cuvintele sunt precise .In acest moment atit de delicat alegerea persoanei potrivite in functia de Presedinte nu mai este un apanaj universal al celor care nu inteleg situatia in care se afla Romania si care minati doar de minimale dorinte omenesti nu pot face deosebirea intre interesul de tara si o persoana oarecare fie ea si saman fara acte .Procesul electoral pentru alegerea unui Presedinte nu mai este de actualitate .Societatea trebuie mai intii sa digere ceea ce s-a intimplat negativ si pe masura ce toate evenimentele vazute sau nevazute vor fi dezvaluite si vramasii natiunii din interior vor fi pedepsiti de lege vom trece la o noua etapa.Existenta natiunii a fost pusa la indoilala de catre forte externe aliate cu forte interne neromanesti carora nu le pasa decit de binele lor si nicidecum de un bine comun .PNL abordeaza corect aceasta situatie .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 17:54)
Ciuciu! așa-i, tot ce a fost "valabil" în politica românească a fost rahat. Puțea.
3. Dixit Ciucu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 17:57)
"Suntem deja intr-o altă lume" !?
Așa de tare i-a scrantit Georgescu??
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.12.2024, 00:05)
cand te ataca rusia , sa-si puna spionul sef suprem al armatei, cam iesi scrantit de acolo.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 17:59)
Intre a alege doi dictatori extremisti si a prelungi mandatul lui Iohannis sine die alegem ultima varianta
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 18:00)
palavre ca dupa Colectiv,asa s-a reformat tara ca se preda pe tava la rusi sau cine s-o nimeri,dar cred ca renunta si aia sa-si bata capul cu un stat de nebuni,abia isi duca nebunia lor
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 20:29)
pune-l pe ardeleanul prost candidat ca e mai prost decat racanul prost si va ingroapa definitv, lucru ce vi-l doresc de sarbatorile astea si pentru totdeauna
daca as fi marcel nu cu voi as face majoritate ci cu usr, dar deh, hoții la hoți trag, n-avem ce face.