CIPRIAN DOGARU, CONACUL AMBIENT: "Evoluţia majoră a turismului este în zona rurală"

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 26 iunie 2017

"Evoluţia majoră a turismului este în zona rurală"

Conacul Ambient, investiţie de 1,5 milioane euro

Tariful mediu de cazare este de 75 euro/noapte, cu mic dejun inclus şi acces la toate facilităţile Conacului

Conacul Ambient, situat în comuna Cristian din judeţul Braşov, face parte din dezvoltarea Ambient Hotels. Ciprian Dogaru, executiv manager Ambient Hotels, ne-a declarat: "Prin Conacul Ambient am răspuns noilor cerinţe de pe piaţa turistică şi anume locaţiile de lux din mediul rural".

Investiţia pentru transformarea proprietăţii într-un conac veritabil a fost de 1.500.000 euro, fără TVA, în 17 octombrie 2014.

Anul trecut aproximativ 6000 de turişti au trecut pragul Conacului Ambient, reprezentând un grad de ocupare de 55%.

Managerul executiv ne-a precizat: "Suntem vizitaţi şi de turişti străini, în proporţie de 20% din totalul turiştilor care ne vizitează. Momentan turiştii români sunt majoritari. Cu siguranţă, în condiţiile în care infrastructura de transport se va dezvolta şi aici ma refer la Autostrada Braşov-Comarnic şi Aeroport Braşov, va creşte şi numărul turiştilor străini".

În ultimii ani tot mai mulţi turişti caută experienţe diferite, numărul cererilor de cazare la Conacul Ambient s-a majorat în 2016 cu aproximativ 10 %, potrivit reprezentantului proprietăţii.

Conacul Ambient nu oferă doar cazare, ci o experienţă completă prin serviciile pe care le pune la dispoziţie, potrivit domnului Ciprian Dogaru. Turiştii ajunşi la conac se pot bucura de piscină, teren de sport, saună, masaj, teren de joacă pentru copii, restaurant şi terasă.

Pe lângă aceste facilităţi oaspeţii conacului beneficiază şi de primirea caracteristică Ardealului, decoraţiunile tipice zonei şi anume a satului săsesc tradiţional cu foarte multe elemente originale păstrate în decoraţiuni.

Ciprian Dogaru ne-a mai spus că poziţionarea conacului este potrivită pentru un sejur la munte: "Suntem localizaţi între Bran, Poiana Braşov şi oraşul Braşov, distanţe ce se parcurg în 20 de minute cu maşina".

Tariful mediu pentru o noapte de cazare este de 75 euro cu mic dejun inclus şi acces la toate facilităţile Conacului.

Cele mai aglomerate perioade din an sunt cele de sezon, ce coincid în general cu căderea primei zăpezi şi sfârşitul acesteia, iar vara de la 1 mai până la jumătatea lunii septembrie.

Ciprian Dogaru ne-a mai subliniat faptul că evoluţia majoră a turismului este în zona rurală din împrejurimile Braşovului, necesităţile actuale ale turiştilor fiind de linişte, aer curat şi natură.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb