Circ şi democraţie

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 6 iulie 2010

Cătălin Avramescu

Hartlepool este un oraş din nord-vestul Angliei, cam de mărimea Reşiţei. În urmă cu două secole, un călător îl descria ca pe un "curios şi izolat târg pescăresc". Cele câteva sute de suflete care îl locuiau se pregăteau de invazie. Franţa revoluţionară era sperietoarea Europei conservatoare.

Legenda spune că, după o furtună, o navă franţuzească a eşuat pe ţărmul de lângă Hartlepool. Singurul supravieţuitor a fost o maimuţă îmbrăcată într-un fel de uniformă militară, pe care echipajul o ţinea, pesemne, ca mascotă. Curioşi, pescarii s-au strâns în jurul creaturii. Au întrebat-o ce caută pe acolo. Tăcerea era suspectă. Neştiind cum arată un francez, au presupus că este vorba de un spion al lui Napoleon. Motiv pentru care au dus maimuţa în târg, cu alai, şi au spânzurat-o, într-un elan de patriotism.

Bunii locuitori ai oraşului au devenit, aşadar, cunoscuţi cu porecla de "monkey hangers" (spânzurători de maimuţe). O reputaţie probabil nemeritată. Cercetări recente ale istoricilor au descoperit un incident din 1772 petrecut pe coastele Scoţiei. Pe atunci, legea acorda localnicilor dreptul de a-şi însuşi obiecte eşuate pe ţărm, cu condiţia să nu existe supravieţuitori ai naufragiului. Cum maimuţa era singura fiinţă care le încurca socotelile, se spune că localnicii au spânzurat-o.

Haideţi mai aproape de zilele noastre. Mai precis în 2002, când clubul local FC Hartlepool s-a gândit la o acrobaţie publicitară. A înscris omul în costum de maimuţă care era mascota clubului în cursa electorală pentru scaunul de primar al urbei. Pe numele său Stuart Drummond, omul nu era interesat de politică. A participat doar pentru că i se părea ceva amuzant. Singura sa promisiune de campanie a fost dis­tribuirea gratuită a bananelor în şcoli.

Acum urmează partea serioasă. Omul în cos­tum de maimuţă a câştigat primăria... L-a bătut pe candidatul laburist la o distanţă considerabilă. Când a devenit primar şi a trebuit să renunţe la costumul de mascotă, un ziar a pus titlul: "Maimuţa câştigă primăria, re-dobândeşte aspect uman!". De atunci, Drummond a mai câştigat de două ori primăria din Hartlepool. Va fi primar până în 2013.

S-a spus despre democraţie că este arta de a conduce circul din cuşca maimuţelor. Poate e o descriere nedreaptă. Dar, trebuie să fim de acord că o dimensiune ludică este, adesea, necesară democraţiei moderne. Doar regimurile autoritare sunt permanent încruntate. Doar liderii desprinşi complet de realitate sunt mereu serioşi. Într-unul din rarele sale interviuri, în 1989, Nicolae Ceauşescu a fost întrebat de un reporter străin dacă are vreun hobby. "Hobby-ul meu este construirea socialismului!" - a răspuns, ritos, fos­ta calfă de cizmar.

În doze rezonabile trebuie şi puţin circ. De calitate. În Islanda a apărut un partid numit Besti flokkurinn (Partidul Celor Mai Buni). E condus de un actor de comedie şi promite să încalce toate promisiunile electorale. A câştigat alegerile din acest an în Reykjavik, cu 34% din voturi. În clipurile lor electorale, candidaţii partidului susţin că vor fi corupţi pe faţă, nu pe la spate, ca reprezentanţii altor partide.

În Polonia anului 1991, Partidul Băutorilor de Bere a câştigat 16 locuri în Sejm. Programul lor includea, alături de propuneri serioase, ideea promovării consumului de bere în locul consumului de vodcă. Un loc a câştigat în 1990 şi Partidul Liber-Schimbist din România, al lui Ştefan Cazimir.

Cel mai bun exemplu pe care îl cunosc este al lui Antanas Mockus. Omul este specialist în matematică şi filozofie. Prima dată a descoperit puterea sfidării regulilor ca profesor la Universitate, când a intrat într-un amfiteatru cu studenţi turbulenţi. Şi-a dat jos pantalonii, arătându-le fundul. I-a lăsat cu gura căscată, câştigându-le respectul. Sau cel puţin atenţia.

Ca primar în Bogota, un oraş de trei ori mai mare ca urbea Bucureştilor, a angajat clovni pentru a-i felicita, în public, pe cei care încalcă regulile de circulaţie. I-a rugat pe cetăţeni să-l sune la birou dacă găsesc un şofer de taxi cinstit. După ce a aflat numele a doar 150 de taximetrişti, i-a chemat în jurul unei mese rotunde pentru a afla ce trebuie să facă pentru a avea un sistem de taxiuri mai bune. A apărut în costum de Superman pentru a revitaliza un oraş demoralizat.

Mockus a vorbit despre democraţie şi la prestigioasa John Kennedy School of Government de la Harvard. Giumbuşlucurile sale se bazea­ză pe teorii sofisticate, care invocă autori diverşi, de la laureatul Premiului Nobel în Economie, Douglas North, la filozoful german Jürgen Habermas.

Vremurile nu sunt uşoare, ştiu. Dar puţină detaşare plus puţin umor eficient şi inteligent probabil că fac bine.

Drept este că realitatea uneori ne face să ne piară zâmbetele. După cum a constatat şi Stuart Drummond, candidatul-maimuţă. Ajuns la birou, a fost informat că nota de plată pentru bananele promise s-ar fi ridicat la peste un milion de lire sterline. Pe care primăria nu le avea. Acum face campanie pentru o dietă sănătoasă în şcoli.

Notă: Domnul Cătălin Avramescu este consilier prezidenţial.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Da Cataline exact asta ne lipseste. Putzina det,ashare. Niste geamparale cu Basescu printre fuste de tziganci, bai de multzime cu degustari si chiolhanuri si niste hahaieli prezidentiale printre frapiere. Ce zici, n'ar fi bune niste balciuri cu mititei si vata pe batz pe dealurile care'au ramas uscate? si niste "Oameni/maimutza" de la guvern sau de la Cotroceni sa'i prosteasca cu glumitze pe aia de cara saci la dig sau tzin vacile de funie sa nu le traga apa? Ai sa spui ca sunt un incruntat. Ce sa zic? Esti foarte inspirat sa scrii despre asta taman cand serbam mortzi si ranitzi + 5% TVA -25% salariu si asta pentru ca BASESCU DE 6 ANI SE OCUPA NUMAI DE CIRC... ca de poduri, diguri si infrastructura N'ARE TIMP. Dar stii ceva? Daca'tzi faci probleme de crisparea mea, stai linistit. Rad de zece ori cat potzi s'o faci tu chiar si in vremuri de izbeliste, pentru ca, spre deosebire de tine, am in preajma oameni care chiar au umor. Nu te supara dar cei care rad la poantele lui Basescu (ca in niciun caz nu esti tu clownul si nici Lazaroiu pe la Cotroceni) mai rad cel mult la poantele lui Tzociu si Palade... Uite, itzi dau eu o formula comica la care rad si cu fundu: "intelectualii lu' Basescu"

    1. Maimutoi Nataflet, nu pricepi o iota ! 

      Iata ! (nu iota) poti invata ceva din acest articol; Presedintele Basescu, prin sarmul sau personal , se detaseaza si poate fi dat ca exemplu - spre deosebire de incruntatii de politicieni, cu / prin iesirile sale si umorul debordant, chiar daca la nervi (deh-e om si el) mai scapa cate o perla nu tocmai de eticheta ceruta unui Presedinte.

      Cat despre faptul ca tu razi cu fundul, te compatimesc; intradevar este rau sa nu ai cap. 

      Lasa-l ca are probleme, saracul!

      Si nataflet si papagal; una ca imiti, a doua ca te repeti intruna, Ai arendat spatiul cumva ?!> 

      Doar io vorbesc aicea si tu ce vrei? N'am de zis de ce sa tac? Ca vrei tu care nici nu explici?

    Iata ce scrie despre acelasi circ un alt (fost) bagator in seama la Cotroceni, care macar s'a spalat pe maini... e vorba despre dl Plesu si a sa Dilema veche... Ia si tu Cataline si adapa'te>

    "...în vreme ce CSAT face gafa de a-şi antagoniza întreaga lume gazetărească, punînd-o pe aceeaşi listă cu Bin-Laden, membri marcanţi ai aceleiaşi instituţii, de la preşedinte la prim-ministru, de la unii membri ai cabinetului la parlamentari subţiri „de-ai noştri“ consimt să apară la OTV. Cine critică puterea n-o poate face decît interesat şi se face vinovat de trădare. Cine omoară, seară de seară, suflete e frecventabil. Traian Băsescu face „în direct“ schimb de bancuri cu Dan Diaconescu, îi răspunde şugubăţ la întrebări de genul „v-aţi înşelat vreodată nevasta?“ sau „care din fetele din studio vă place mai mult?“ şi stabileşte că 99% dintre români ascultă cu plăcere manele, (precizînd, totuşi, că el personal e mai „elitist“: se distrează cu colinde „chiar şi vara“). "... Ce poti sa mai ceri lui Catalin Avramescu? 

    1. M'am dezamagit sa vad ca nimenea nu iese sa zica cand zic ce zic. Daca'i circ circ sa fie si sa fie cu mine. Sunt m'ai deranjat ca n'am luat pastile. Sa vina cineva sa comenteze comentariu.

    Va rog! dragi clone. N'am nimic cu dreptul vostru de a va exprima chiar si in platitudini sau glumitze tip "fan basescu" dar va rog, cand scrietzi, rugatzi pe cineva alfabetizat sa se uite peste cele maximum 3 propozitii pe care le putetzi formula. Nu de altceva, dar se cunoaste si, nah, e pacat, va ia o zi de munca pentru a elucubra aceste propozitzii si a gasi cuvinte in care se poate pune apostrof ca sa paretzi natafletzi si datzi cu bata'n balta pentru un amarat de dezacord...pacat. Si tu ala cu pastilele> e cumplit de penibil sa spui aceeasi poanta de 10 ori crezand ca audientza inca n'a priceput'o. Cauta si tu prin arhive de forumuri, poate mai gasesti si alte glume din categoria Tzociu...

    1. Over and out! Am luat pastile! Uiuiuiu!

      E aici patru clone care nu sunt eu adica Natafletz cel adevarat. Incepe iar cu pastilele care nu le'am luat. Toata lumea rade si se distreaza. Pastilele nu face diferenta.

      Amice, esti dus cu pluta! Tu te uiti vreodata in oglinda inainte sa stai toata ziua pe aici?

      Da , esti si haios; haios iti sta mai bine decat postura de nataflet (vezi; nu am pus ghilimele!) sau papagal.

      Da-i inainte cu pastilele, poate iti revii. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb