Circa jumătate din afacerile Isopan de anul trecut au venit din exporturi

A consemnat Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii / 13 aprilie 2021

Circa jumătate din afacerile Isopan de anul trecut au venit din exporturi

(Interviu cu Toni Pera, Director General Isopan)

256 milioane lei - cifra de afaceri a companiei, în 2020

Reporter: Cum a decurs activitatea ISOPAN în 2020, an marcat de pandemia de Covid-19?

Toni Pera: Din fericire, în domeniul nostru de activitate - piaţa de panouri pentru construcţii - pandemia de Covid-19 nu a avut un impact major asupra businessului. Efectele pandemiei s-au resimţit strict la nivel operaţional, neafectând partea de vânzări.

Într-adevăr, în prima parte a anului, în perioada stării de urgenţă, lucrurile erau incerte şi proiectele mai mici au avut o perioadă de standby. Cu toate acestea, în primele nouă luni ale anului trecut, România a înregistrat cea mai bună dinamică a construcţiilor din rândul ţărilor UE, conform statisticilor.

Pentru Isopan, evoluţia afacerilor şi activitatea companiei din 2020 au fost solide, în special datorită unor măsuri şi acţiuni care au succedat scenariile de criză pe care noi le-am dezvoltat a priori.

Am înregistrat rezultate foarte bune, ţinând cont de contextul pandemiei. Activitatea noastră ne-a permis să putem continua producţia în siguranţă, să producem respectând toate măsurile de protecţie. Având în vedere că primul semestru din 2020, care a cuprins chiar perioada stării de urgenţă, l-am încheiat cu o creştere a volumului de producţie cu 6%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, cu un total de 1,3 milioane metri pătraţi de panouri produşi, iar Q3 s-a încheiat cu depăşirea targetului setat pentru anul acesta, putem spune că 2020 s-a încheiat bine din punct de vedere business.

De asemenea, la finalul anului trecut, am reuşit să câştigăm şi să oferim soluţiile Isopan pentru două proiecte mari şi foarte importante, deoarece marii investitori s-au orientat către proiecte care sunt utile în situaţii precum criza provocată de pandemie, iar un lucru important pentru noi este că am reuşit să traversăm această perioadă fără să ne folosim de şomaj tehnic şi fără să oprim activitatea companiei.

Pentru acest an, avem ca obiectiv atingerea aceluiaşi target din 2020, atât la nivel de volum de producţie, cât şi la nivel de profitabilitate. Aici lucrurile depind, însă, foarte mult şi de evoluţia costurilor generate de furnizori.

Reporter: Care a fost evoluţia pieţei de construcţii în general şi a segmentului de elemente termoizolante în particular (cu precadere vata minerală), în ultimul an?

Toni Pera: Piaţa de construcţii este parte dintr-un proces constant de creştere şi de dezvoltare. Observăm faptul că trendul se menţine ascendent, în pofida contracţiei generale a economiei. În România, sectorul construcţiilor este singurul sector economic care a reuşit să înregistreze o creştere în anul pandemiei, având un raport de până la 7,8% din PIB, ajungând la o valoare de 20 de miliarde de euro, în 2020.

Reamintesc că anul trecut, în ciuda pandemiei şi a crizei sanitare şi economice generate de aceasta, piaţa de panouri pentru construcţii, în care noi activăm, nu a scăzut. Asta deoarece marii investitori şi-au continuat investiţiile programate, iar comenzile au continuat. Chiar mai mult, creşterea achiziţiilor online şi a cumpărăturilor generate de consumatori au crescut nevoia de a avea spaţii logistice mai mari, pentru a asigura stocuri suficiente de mărfuri. De aceea putem spune că semnalele din piaţă ne arată că lucrările şi investiţiile vor continua şi anul acesta.

Segmentul de panouri termoizolante, de asemenea, a înregistrat o evoluţie pozitivă, în linie cu performaţa industriei de construcţii, iar prognozele pentru anul acesta urmăresc o tendinţă ascendentă.

În ceea ce priveşte producţia de panouri cu vată minerală, trendul este şi aici de creştere, însă nu are un ritm de creştere alert, astfel încât să observăm diferenţe foarte mari de la un an la altul. Panoul cu vată minerală are beneficii considerabile, ţinând cont de proprietăţile sale ignifuge, însă sunt cerute momentan preponderant în proiectele cu o anumită destinaţie, unde sunt necesare şi impuse de legislaţie. În momentul în care piaţa se va educa şi mai mult şi se va opta pentru calitate, abia atunci se va observa o creştere mai consistentă. Pentru 2020, producţia Isopan de panouri cu vată minerală a fost de aproape 300.000 mp, cu un mic avans faţă de 2019.

Reporter: Cum apreciaţi măsurile luate de Guvern pentru susţinerea mediului privat?

Toni Pera: Per total, Guvernul României a reacţionat precaut şi responsabil, încercând să se adapteze din mers într-o situaţie de criză fără precedent. Măsurile adoptate la nivel economic şi social au reprezentat un real ajutor pentru toţi cei afectaţi de această pandemie, atât la nivel de business, cât şi la nivel personal.

Totodată, este de apreciat faptul că şi mediul privat a acţionat rapid şi a sprijinit buna funcţionare a economiei. Companiile private au susţinut activ şi au implementat măsuri care să vină în ajutorul societăţii, per ansamblu. Important este ca măsurile luate de autorităţi să fie constante şi susţinute şi să existe o comunicare foarte bună între mediul privat şi sistemul public, tocmai pentru a fi elaborate acţiuni care să sprijine motorul economiei.

Reporter: Ce strategie a abordat Isopan pentru a trece mai usor prin criză?

Toni Pera: Pe lângă implementarea şi respectarea măsurilor de siguranţă impuse de autorităţi în contextual pandemiei, am dorit să ne concentrăm atenţia asupra echipelor noastre prin măsuri şi acţiuni proprii, deoarece filosofia Isopan este despre oameni.

Implicarea directă în acordarea sprijinului şi susţinerea colegilor ori de câte ori a fost nevoie, dar şi comunicarea deschisă cu aceştia, a fost şi este o prioritate pentru a depăşi această pandemie. Chiar dacă trăim momente de deznădejde, incertitudine, teamă, stres, este vital pentru aceştia să simtă prezenţa unui lider care îi conduce şi care acţionează ca o plasă de siguranţă pentru ei. În acest fel, echipele şi oamenii pe care îi conduci vor avea încredere că pot trece prin orice situaţie grea şi îţi vor rămâne alături.

Încrederea şi transparenţa lucrului cu partenerii de business este crucială atunci când ne confruntăm cu situaţii de criză. Relaţia pe care ţi-ai construit-o cu ei de-a lungul timpului, cât şi tipul de relaţie, te va ajuta sau, din contră, îţi va dăuna, mai ales în situaţii sensibile.

Reporter: Care a fost cifra de afaceri anul trecut, comparativ cu cea din 2019?

Toni Pera: În 2019, Isopan a avut o cifră de afaceri de 256 de milioane de lei. Circa jumătate, mai exact 120 de milioane de lei, au venit din exporturi. Pentru anul 2020, estimăm că acestă cifră va rămâne cel puţin la nivelul din 2019.

Reporter: Cum a evoluat cererea din domeniu?

Toni Pera: Cum am menţionat anterior, marii investitori şi-au continuat investiţiile programate în 2020, fapt ce a generat cerere în domeniu, iar noi, la Isopan, am reuşit să onorăm comenzile fără probleme.

Reporter: Ce proiecte de investiţii aveţi pentru acest an?

Toni Pera: Anul trecut am livrat produsele Isopan către proiecte de anvergură precum eMAG - noul centru logistic, proiecte Lidl, Penny, Mega Image şi multe alte centre logistice care s-au dezvoltat odată cu creşterea nevoii de a depozita stocuri de produse, accelerată şi de comportamentul de cumpărare din pandemie.

În continuare, discutăm de tehnologie şi inovaţie, de creşterea eficienţei şi de automatizare, aşadar, în strategia pentru 2021, pe primul loc se poziţionează investiţiile în angajaţi, în programe de formare şi acţiuni dedicate pentru dezvoltarea profesională şi personală.

În aceeaşi măsură, ne preocupăm de investiţiile în calitate, în inovaţie, pentru produse evoluate şi cu valoare adăugată. Un prim proiect este cel prin care dezvoltăm şi implementăm un nou sistem de protecţie a panourilor, dintr-un material foarte rezistent, care asigură manipularea şi livrarea produselor către clienţi în condiţii de maximă siguranţă, fără riscul de a se deteriora. Este o noutate în piaţă, iar acest sistem este produsul nevoilor clienţilor şi partenerilor noştri.

În aceeaşi direcţie, avem ca obiectiv şi lansarea de noi tehnologii pentru panourile termoizolante. Este o linie de dezvoltare strategică pentru care avem suportul grupului, iar anul aces­ta va fi momentul pentru noi produse inovatoare.

Reporter: Ce perspective are piaţa construcţiilor, în opinia dumneavoastră?

Toni Pera: Sectorul construcţiilor va continua lupta pentru revenirea la normalitatea pe care o cunoşteam înainte de pandemie. Prognoza pentru anul curent este promităţoare, ne aşteptăm la o revenire şi o menţinere a evoluţiei pozitive pentru industria construcţiilor. De asemenea, văd finalizate proiectele mari anunţate pentru 2021.

În plus, pentru că deja a început imunizarea prin vaccinare în lupta anti Covid-19 şi pentru că există un target national în acest sens, putem spune ca avem un semnal pozitiv pentru economie şi pentru toţi jucătorii din piaţă.

Reporter: Care sunt problematicile domeniului şi care ar fi soluţiile pentru rezolvarea lor?

Toni Pera: Tehnologia şi inovaţia au locul lor în toate segmentele sectorului de construcţii şi sunt atuu-urile care ne ajută pe noi, producătorii, să dezvoltăm noi materiale cu performanţe şi proprietăţi îmbunătăţite. Fie că vorbim despre cercetare în domeniul materialelor, design de produs, conceperea liniei de fabricaţie pentru un randament ridicat, sau chiar definirea lanţului logistic, în fiecare vom identifica un aport important al tehnologiei.

Nivelul de acceptare şi integrare a tehnologiei în procesul de construcţie, pe şantier, are mult de recuperat pe plan local, dar vedem, din fericire, salturi calitative şi de inovaţie importante în ultima perioadă.

De asemenea, ne luptăm în continuare pentru educarea pieţei în această industrie, pentru a creşte interesul investitorilor şi al constructorilor în alegerea produselor de calitate. Momentan, în Romania, preţul este în continuare un factor foarte important de decizie, uneori în detrimentul calităţii. Marii dezvoltatori înţeleg deja ce înseamnă să construieşti de calitate, pe termen lung, însă mai este de lucru la acest capitol, pentru a-i determina să fie deschişi la utilizarea unor noi tehnologii sau produse dezvoltate al căror impact se va vedea în timp.

Reporter: Este pregatită piaţa pentru o nouă criză economică?

Toni Pera: Atât Guvernul României, cât şi instituţii financiare internaţionale estimează atât pentru 2021, cât şi pentru 2022, o creştere economică pentru ţara noastră. Aşadar, rămân optimist pentru perioada următoare şi, totodată, consider că suntem mult mai bine pregătiţi şi echipaţi să facem faţă unei noi eventuale crize economice. Anul trecut, dar şi anul acesta, reprezintă un test al maturităţii noastre de a preveni sau de a şti cum să luptam cu situaţii de criză.

Reporter: Mulţumesc!

(Interviu preluat din Revista BURSA Construcţiilor)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb