CÎŢU: "Am observat că nu s-a respectat alocarea a 7% din PIB la investiţii, singurul mod să susţii pachetul social"

J.P.
Politică / 20 decembrie 2021

"Am observat că nu s-a respectat alocarea a 7% din PIB la investiţii, singurul mod să susţii pachetul social"

Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a declarat, luni, că a observat că, în proiectul de buget pentru anul viitor, nu s-a respectat alocarea a 7% din PIB pentru investiţii, aşa cum s-a agreat la negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernare, când s-a acceptat pachetul social propus de PSD, conform Agerpres.

"Am spus foarte clar că pe mine mă interesează să fie respectat programul de guvernare. PNL vrea să fie respectat programul de guvernare. Dar, am observat când am citit bugetul şi, în special, strategia fiscal-bugetară că sunt multe lucruri acolo. Dar, un lucru foarte important pentru PNL ca acest prag de 7% (la investiţii) să fie respectat, nu este respectat. (...) Când s-a negociat această coaliţie de guvernare, pachetul social propus de PSD a fost acceptat doar cu condiţia ca 7% din PIB să se ducă către investiţii. Şi, aici nu este doar o ambiţie a PNL de a avea 7% din PIB la investiţii, este singurul mod prin care poţi să susţii acel pachet social. Doar dacă investeşti, şi am arătat în ultimii ani că, atunci când investeşti, poţi să ai resurse să plăteşti şi salarii şi pensii mai mari. Fără aceste resurse alocate către investiţii, pachetul social nu are sustenabilitate pe termen lung şi creează dezechilibre macro puternice pe termen lung", a precizat Cîţu, la Senat.

El a adăugat că o discuţie asupra bugetului a avut-o doar cu premierul Nicolae Ciucă, nu şi în coaliţie, menţionând că doreşte să atenţioneze asupra faptului că, atunci când se introduce un pachet social cu un impact de 13 miliarde de lei, vor fi probleme cu sustenabilitatea proiectului pe termen lung dacă nu se alocă resurse la investiţii.

"Discuţia a fost cu premierul, i-am spus că am făcut un compromis, că PNL a făcut un compromis să facem o guvernare cu PSD. În acest moment, nu ştiu dacă se mai poate face ceva. Va trebui să discutăm în PNL ce înseamnă acest lucru. Eu doar trag un semnal de alarmă că, atunci când introduci un pachet social care are un impact de 13 miliarde lei, fără să aloci resurse în investiţii, vei avea probleme cu sustenabilitatea proiectului pe termen lung", a afirmat preşedintele PNL.

Potrivit lui Cîţu, există o discuţie în coaliţia de guvernare ca parlamentarii acestor partide să nu depună amendamente la proiectul de buget, pentru a fi adoptat cât mai rapid, însă PNL urmează să ia o decizie în acest sens.

"Este o discuţie în coaliţie să nu se depună amendamente, vom vedea decizia PNL, pentru a avea un buget cât mai rapid e bine să nu avem aceste amendamente. În acelaşi timp, PNL crede şi a intrat în această coaliţie tocmai pentru a respecta principiile de dreapta, principiile care au dezvoltat România în ultimii doi ani de zile. De aceea, vom vedea dacă aceasta va fi o soluţie", a arătat liderul liberal.

Florin Cîţu a precizat că premierul va trebui să explice grupurilor parlamentare al partidului bugetul când se întoarce de la Bruxelles, urmând să se stabilească în interiorul partidului dacă şi compromisul privind reducerea bugetului alocat pentru investiţii poate fi acceptat pentru a se merge mai departe.

"Premierul pleacă astăzi la Bruxelles, va trebui să explice bugetul după ce se întoarce la grupurile parlamentare ale PNL, dar vom avea o discuţie în PNL. Din punctul meu de vedere, sunt foarte multe (...) compromisuri pe care le-a făcut PNL, vom vedea dacă şi acesta e un compromis care să fie acceptat ca să mergem mai departe. Dar nu este un moft această cifră de 7%. A fost negociată în programul de guvernare şi este nevoie de investiţii tocmai pentru a susţine creşterea de pensii şi salarii şi alte lucruri care au fost alocate pe partea socială. Fără aceste investiţii, nu putem susţine sau nu va fi sustenabil pe termen lung şi doar ne minţim singuri că putem să facem aceste creşteri", a indicat Cîţu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb