CÎŢU: "Dacă vrem să avem concerte în august şi septembrie trebuie să ne vaccinăm"

J.P.
Politică / 28 mai 2021

"Dacă vrem să avem concerte în august şi septembrie trebuie să ne vaccinăm"

Premierul Florin Cîţu s-a declarat convins joi că anul acesta vor putea fi organizate festivaluri şi concerte şi a subliniat importanţa vaccinării anti-COVID-19, conform Agerpres.

"Dar ele nu sunt acum, sunt în perioada august, septembrie, deci există timp să vedem cum evoluează lucrurile. Noi am dat semnale clare. Şi eu sunt sigur că se pot organiza anul acesta, dar nu pentru mine, pentru români. (...) Direcţia în care mergem este o direcţie clară. Că nu sunt toate măsurile luate acum, e clar, este corect, dar noi am arătat cu fiecare măsură că mergem în direcţia pe care am promis-o. Ne ţinem de planul nostru, ba, mai devreme decât am spus. Eu am spus iniţial că vom avea primele concerte după 1 august. Acum deja am relaxat condiţiile, încât am putea să avem, dacă cineva a reuşit sau reuşeşte să pună un astfel de festival, concert, să avem unul cât mai curând", a spus Cîţu la B1Tv.

Premierul a subliniat că fără vaccinare pandemia nu poate fi depăşită şi că aşteaptă să se materializeze promisiunea organizatorilor de concerte privind susţinerea publică a campaniei de vaccinare.

"Sunt în etape. Acum, 1.000 de persoane pot să fie persoane vaccinate, persoane cu test sau persoane care au trecut prin boală. Este o condiţie. Vrem mai mult de atât, astăzi, trebuie să fie toate persoane vaccinate. De la 1 iulie, iarăşi, mărim partea cu persoane vaccinate, persoane care au trecut prin boală sau cu test, păstrăm teste, vaccinate şi aşa mai departe. Predictibilitate, asta oferim. Le spunem oamenilor care sunt paşii, pentru că în spate este o campanie de vaccinare care trebuie să continue. Până la urmă, fără vaccinare nu avem cum să depăşim pandemia. Dacă vrem să avem aceste concerte în august şi în septembrie trebuie să ne vaccinăm şi trebuie toţi să contribuim la această campanie. Eu am, când am fost la Cluj, promisiunea celor care organizează aceste concerte că vor susţine public campania de vaccinare. Aştept această promisiune să se materializeze în acest moment, pentru că noi ne-am ţinut de promisiune. Nu este o condiţie, dar ar ajuta foarte mult, pentru că sunt, din nou, credibili, sunt vocile credibile pentru tineri, sunt cei care au acces la tineri şi au credibilitate până la urmă", a afirmat Cîţu.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. ...vaccineaza te tu in limba aia otravita de sarpe pe care o ai , mai lasa propaganda ieftina si treci la munca concretă si daca poti corectează ti balbaiala , când încerci să spui ceva parca chemi ratele la boabe !

    Asta este propagandist, serveste interesele smecherilor care vand seruri.

    Trolii ruși la datorie.

    1. Ia-ti medicamentatia pentru psihoza.

      Esti la ciclu?

    Ce logica are analfabetul asta repetent...deci mai nou ti se cere sa te vaccinezi pentru participare la concerte :-)...Care este legatura intre "pandemie" si concerte? Daca e "pandemie" nu iti arde de concerte, iar daca mergi la concerte nu e "pandemie" :-)

    1. Concertele ca concertele ,ce este insa mai"frumos",este faptul ca la sfarsitul acestui an scolar,Copii care nu au parintii vaccinati,nu vor participa la Serbari,ci ,vor fi inchisi in case,iar ca vreun parinte nevaccinat sa nu cumva sa ii treaca prin cap,sa duca copilul la serbare,ei parintii,vor fi dusi pe Stadioanele tarii si vor fi paziti de MILITENI INARMATI.Deasemenea,este in Studiu faptul daca atat barbatii nevaccinati cat si femeile nevaccinate sa poata fi Sterilizati sa nu cumva sa dea nastere vreun cuplu nevaccinat unu care sa aibe gandirea lui Catu. In felul acesta,Vaccinatii,vor avea voie sa faca dragoste,peste tot,inclusiv prin Parcuri cand sunt cu copii la joaca.Astfel,Romania,v-a deveni singura Tara din lume,unde copii care se nasc din parinti vaccinati,vor primi niste insemne ca si Steaua purtata de alti cetateni de pe mapamond. In felul acesta,toate tarile care vor fi vizitate de Romani,vor sti ca cetatenii romani,nu pot imprastia,LEPRA numita COVID.!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb