City-ul londonez va pierde mai multe mii de locuri de muncă după Brexit

Internaţional / 25 iunie 2016

City-ul londonez va pierde mai multe mii de locuri de muncă după Brexit

Odată cu votul pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, City-ul londonez se pregăteşte pentru momentul în care mai multe mii de bancheri îşi vor face valizele pentru Frankfurt, Paris sau Dublin, informează AFP, potrivit Agerpres.

Actuala capitală financiară a Europei găzduieşte numeroase bănci europene şi americane, care în ansamblu doreau ca Marea Britanie să rămână în UE, iar unele dintre ele au participat şi financiar la campania "Remain". Pentru toate aceste bănci, Londra este baza lor de operaţiuni pentru piaţa europeană, iar ieşirea Marii Britanii din UE va însemna delocalizări.

Banca americană JPMorgan, care are 16.000 de angajaţi în Marea Britanie, a avertizat vineri că ar putea transfera locuri de muncă în afara ţării.

"Am putea fi nevoiţi să facem unele modificări în structura entităţii noastre legale europene şi să mutăm anumite locuri de muncă", a informat conducerea băncii într-un document intern.

Înainte de referendumul de joi, directorul general de la JP Morgan, Jamie Dimon, a declarat că între 1.000 şi 4.000 de locuri de muncă ar putea fi transferate.

Directorul Deutsche Bank, John Cryan, a avertizat vineri că Brexitul va avea consecinţe negative pentru toate părţile. Grupul bancar german, care are 9.000 de angajaţi în Marea Britanie, a pus la punct în urmă cu câteva luni un grup de lucru pentru repatrierea anumitor activităţi.

La rândul său, grupul bancar britanic HSBC a evocat posibilitatea de a muta aproximativ 1.000 de angajaţi în capitala Franţei.

"Avem o importantă activitate bancară în Franţa şi în consecinţă avem opţiunea de a la Paris angajaţi care în prezent lucrează la Londra, dacă va fi nevoie" a avertizat anterior preşedintele HSBC, Douglas Flint.

În total, firma de consultanţă PwC estimează că Brexit ar putea duce la pierderea a 70.000 până la 100.000 de locuri de muncă în sectorul serviciilor financiare din Marea Britanie până în 2020.

Rămâne de văzut cine va profita de această mişcare: Paris, Frankfurt, Dublin, Luxemburg, Amsterdam...?

Oraşele concurente au început deja să întindă covorul roşu. Preşedintele regiunii Ile-de-France, Valerie Pecresse, a dat asigurări vineri că este gata să îi găzduiască pe toţi cei care revin în Europa. "'Welcome to Paris region, noua Londră" a spus Valerie Pecresse.

Frankfurt Main Finance, o asociaţie care promovează interesele oraşului german, a lansat un hotline, un site internet şi o campanie pe reţelele sociale intitulată, în engleză, "Welcome to Frankfurt - What can we do for you?".

Potrivit directorului asociaţiei Hubertus Vath, între 1,5 şi 2% din locurile de muncă în sectorul financiar din Londra ar putea fi transferate la Frankfurt în următorii cinci ani, adică între 10.000 şi 15.000 de locuri de muncă.

Irlanda încearcă să se poziţioneze şi ea ca o alternativă, punând accentul în special pe utilizarea limbii engleze. Banca americană Citibank are o prezenţă solidă în Irlanda şi are putea să-şi consolideze operaţiunile.

"Mă îndoiesc că Dublin va avea de câştigat, aş paria mai mult pe Frankfurt şi apoi pe Paris", apreciază Thorsten Beck, profesor la Cass Business School de Londres.

În schimb, Huw Macartney, profesor la Universitatea din Birmingham are îndoieli că referendumul va avea un impact important asupra Londrei. "City va rămâne un centru major pentru băncile americane şi chineze. Chiar dacă Paris Şi Frankfurt ar dori să profite de Brexit, cel mai mare beneficiar va fi New York deoarece marile bănci se vor muta pe celălalt mal al Atlanticului", a concluzionat Huw Macartney.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Același scaremongering care i-a enervat pe britanici de au votat "exit" doar pentru a-i enerva pe propagandiști.

     

    Aloooo, bancheri idioți. Nu vă grăbiți cu mutatul pe continent. Nu uitați că UK a fost cea care s-a opus taxei pe tranzactiile financiare pe care eurocrații Comisiei precum și Germania și Franța vroiau să o impună. 

    Așteptați, bancheri stupizi, să vedeți cum merge anul 2016 și ce taxe veți plăti în Europa continentală slăbită de lipsa UK. 

    1. Parca tu erai cel care estima ca diaspora britanica va apleca balanta voturilor in favoarea mentinerii Marii Britanii in UE?

      Nici acum nu poti realiza ca votul a 17 milioane de oameni exprima o opinie generala, proprie, iar nu reactia la propaganda?

      Crezi ca Uniunea Sovietica ar fi trecut vreodata de vreun Referendum, indiferent de ce fel de propaganda s-ar fi facut?! 

      16 000 de angajati Jp M in o tara, ce fac acesti oameni toata ziua?

      Nu prea cred. Opinia generală este deja formată (așa cred eu) cu măcar o lună înainte de orice alegeri. Cine are cu adevărat o opinie despre acel subiect, o are fundamentată de-a lungul timpului. La acel moment, bremain era în frunte în cele mai multe sondaje, și în aproape toate cele pe bază de telefon. Nu cu mult, cu 2-4%.

       

      Brexit a început să crească în ultima lună. Iar cine s-a uitat la emisiunea EU: in or out la care Cameron în persoană a răspuns și întrebărilor unui ziarist dar și la vreo 20 de întrebări din audiență, a remarcat că multe întrebări aveau legătură cu "scaremongering".... "de ce faceți o astfel de campanie". Obama însuși s-a deplasat la Londra. 

       

      Vrei un exemplu? America, pe de o parte, spune că are o relație specială cu UK, cel mai fidel aliat, frate de sânge și limbă, etc, etc. 

       

      Pe de altă parte, în aprilie, când Obama s-a dus la Londra să se amestece în campania Brexit, a spus următoarele: 

       

      “It could be five years from now, 10 years from now before we’re actually able to get something done,” he told the BBC, adding that the first priority for the US would be to complete ongoing talks on a trade deal with the EU. 

      Obama defended his right to express an opinion, saying: “I don’t anticipate that anything I’ve said will change the position of those who are leading the campaigns in one direction or the other, but for ordinary voters I thought it would be relevant to hear what the president of the United States, who loves the British people and cares deeply about this relationship, has to say.” 

       

       

      Practic, le spune britanicilor, suntem cei mai buni prieteni și aliați. Dar să nu ieșiți din EU pentru că dacă sperați să aveți un acord comercial cu SUA în afara EU, vă înșelați. 10 ani ar putea trece până când acesta s-ar putea încheia.

      Retractilitatea britanica fata de organizarea continentala (si mai ales sa fie parte a ei) este un invariabil istoric; dorinta desprinderii din UE s-a format in anii aberatiilor multiplu suprapuse de aceasta facatura care a ajuns UE, iar nu in ultima luna.

      Propaganda nu reuseste niciodata sa convinga, ci doar sa intensifice sentimentele deja existente. 

      Fenomenul de care vorbesti - reactia adversa la propaganda exagerata - este real, dar, in mod normal, nu genereaza optiuni decat daca natura dezgustatoare a insistentei incepe sa fie ilustrativa pentru partida care o sustine si pentru subiectul propus deciziei.

      Acesta este un rezultat secundar, consolidand optiunile adverse, precum turbioanele in "efectul Coanda".  

    Cine a scris articolul a pierdut esenta, cred.

    Marele castigator este Elvetia. Ziua de ieri a confirmat ca e centru financiar nu Londra; nu Paris, nu ... la un vot anti UE se repeta ziua de ieri.

    Acum inteleg Elvetia ca nu a vrut Euro. 

    Cand la noi se disponibilizau in masa pe cine interesa?

    Daca e adevarat inseamna ca eu prin munca ieftina aici, taxe fara numar am sustinut bula de la Londra? 

    1. Unii mai aveau si pretentii noi bucurosi ca putem pleca. In loc sa ne bucuram de frumusetile altor tari ar fi trebuit sa ne punem la punct tara noastra. Am lasat ca hotii sa jubileze acasa iar noi am crezut ca e mai bine in alta parte decat acasa. Suntem o generatie care nu am facut altceva decat sa comentam de pe margine. Sa ne trezim ca sa intelegem ca nicaieri nu e mai bine decat acasa...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb