CLAUDIU CAZACU, CONSULTING STRATEGIST ÎN CADRUL XTB ROMÂNIA "Dobânzile mai slabe posibil să afecteze dolarul"

D.B.
Miscellanea / 12 februarie 2020

"Dobânzile mai slabe posibil să afecteze dolarul"

Noul deceniu a început cu tensiuni majore între SUA şi Iran, situaţie ce a avut consecinţe ramificate asupra pieţelor financiare, şi nu numai. Ulterior, coronavirusul a făcut ravagii, s-a dat startul la perioada de tranziţie a Brexit-ului, Bitcoin a marcat un avans impresionant de 48% de la începutul anului, iar Tesla a crescut cu 130%. Până la final de 2020, privim la evenimente precum alegerile prezidenţiale din SUA, dar şi la alte aspecte ce ar putea deveni generatoare majore de tensiuni în pieţele financiare, aşa cum reiese din analiza XTB România, relatează un comunicat remis Redacţiei noastre.

EUR/USD continuă să fie în topul preferinţelor investitorilor, ca fiind unul dintre cele mai urmărite instrumente. În timp ce dolarul american rămâne supraevaluat, moneda unică europeană are şanse să se bucure de un mediu mai favorabil, întrucât Europa e posibil să fi traversat deja cea mai accentuată perioadă de încetinire. Dolarul este supus unui risc de vulnerabilitate, generat în a doua parte a anului de alegerile prezidenţiale. În ceea ce priveşte performanţa EUR/RON, cotaţia este într-o zonă de consolidare, momentan însă, volatilitatea din a doua parte a anului ar putea conduce cursul de schimb valutar către un nou prag simbolic, probabil 4,9, într-o primă fază.

Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România:"Traderii vor fi mult mai atenţi la punctele de inflexiune în sondaje şi, totodată, ar putea transpune nesiguranţa într-o reacţie pe dobânzi, iar pe cale de consecinţă dobânzile mai slabe ar putea afecta USD-ul", este de părere

Pe de altă parte, factorul major de risc este dat de un posibil amplu război comercial între Statele Unite şi Uniunea Europeană.

După o perioadă de consolidare de câţiva ani, aurul a marcat un avans de 20% în 2019, în pofida unui an spectaculos pe care l-a avut piaţa bursieră. Perspectivele pentru 2020 indică o continuare a trendului de anul trecut. La baza creşterii preţului aurului stau argumente precum creşterea investiţiilor şi a cererii exercitate de băncile centrale, dar mai ales faptul că activele băncilor centrale sunt numeroase, iar inflaţia nu va putea fi ţinută sub control la nesfârşit, mai precizează sursa.

În 2019, petrolul WTI a marcat al doilea cel mai puternic avans din sectorul mărfurilor, de aproape 30%. Întrebarea esenţială este ce se întâmplă în zona de 50 dolari, un nivel simbolic foarte relevant. Aspectele fundamentale sunt destul de importante pentru această piaţă. Coronavirusul are deja efecte, cererea pentru producţie în China a scăzut, iar cererea pentru transport, la nivel global, a scăzut de asemenea. Un al doilea factor important pentru evoluţia preţului este reprezentat de decizia OPEC+ cu privire la reducerea producţiei. Pentru încurajarea creşterii preţului pe termen scurt, într-o piaţă supravândută, este necesară o tăiere adâncă a producţiei şi scăderea rapidă a numărului de cazuri de coronavirus.

Primul aspect care susţine această ipoteză este campania prezidenţială, despre care mulţi dintre investitori cred că ar putea avea efecte pozitive asupra preţului. De luat în calcul este şi acordul comercial PhaseOne, ce reprezintă o şansă pentru fermierii americani întrucât impune Chinei să cumpere produse agricole în valoare de 40-50 miliarde de dolari, informează sursa.

Pe un orizont scurt, pieţele financiare par liniştite iar dolarul american este bine susţinut. Deocamdată politicile băncilor centrale, la care adăugăm ştirile recente cu privire la identificarea unui posibil tratament şi a unui vaccin împotriva coronavirusului reprezintă factori interpretaţi favorabil. Pe un orizont mediu sau lung, am putea observa o creştere notabilă a volatilităţii şi a sentimentului de risc şi am putea asista la mişcări mult mai ample decât evoluţiile recente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb