Clişee fără film

Cu ce să începi, pe vremea asta, dacă nu cu Bacovia, Lacustră:

"De-atîtea nopţi aud plouînd,

Aud materia plîngînd...

Sunt singur şi mă duce-un gînd

Spre locuinţele lacustre."

Dacă ar fi trăit în Japonia, Bacovia s-ar fi oprit aici, iar haiku-ul său s-ar fi odihnit pentru eternitate între cele o mie de petale ale florii de lotus a Poeziei. A trăit în România, aşa că a trebuit să mai scrie vreo trei strofe, ca să-l ia lumea în serios! De fapt, două, pentru că ultima este tot prima, dar în lipsa diamantului "Aud materia plîngînd", aceea zace prăbuşită în banal. Ştiu, ţara arde... pardon, se scufundă, se afundă, se inundă, iar mi-e îmi arde de poezie şi de critică literară! Nu-mi arde, că pe umezeala asta nici chibriturile nu mai scapără, dar, de cînd cu precipitaţiile abundente, "pe arii întinse", care au depăşit cu nu ştiu cîţi hectolitri pe metru pătrat valorile medii zilnice, săptămînale, lunare, anuale, decenale, seculare, milenare şi de cînd s-a pomenit limba de lemn a meteorologiei pe meleagurile noastre mioritice, mă rog, de la potop încoace, politicienii se simt parcă obligaţi să ne inunde şi ei cu ceva! Şi, o fac, cu asupra de măsură: cu clişee!

Mostrele din gama "Se rupe sau nu se rupe?" - despre USL este vorba, desigur! -, se lăfăie nu doar pe galantarele prăfuite ale canalelor mediatice, ci şi în rafturile, oricum pline de nimicuri, ale mai marilor "făcători" de politică. Unul, lovit de închipuirea unui destin hamletian, se dă în stambă zilnic pe tema: A fi sau a nu fi! Nu, aşa, abstract, ci mai aplicat: la prezidenţiale, candidat! În variantă autohtonă: "Sunt eu ăla, ori nu sunt eu ăla!" Ba că e, ba că nu e; ba că nu se dă legat, ba că i-ar plăcea; ba c-ar rupe lanţurile robiei useliste, ba că iubeşte USL-ul mai presus de orice PSD! Mă rog, farafastîcuri şi clişee, fără nici un rost şi fără nici o consecinţă, alta decît aceea că lumea, care stă cu ochii lipiţi de "sticlă" şi se uită la personajul respectiv, începe să dea din cap, tot mai des şi tot mai mult, cuprinsă de îndoială. Altul, sare brusc din rol, se dă de trei ori peste cap, îl apucă de coadă pe Mjrlnir (ciocanul lui Thor!) şi dă aşa, tam-nisam, cu el de masă; aceea la care stau aşezaţi, de regulă, cei doi aliaţi din USL, la conferinţele de presă! Să o spargă-n două, şi mai multe nu: "Aşa nu mai merge, această ţară nu poate fi condusă astfel!" După care, se duce liniştit la treburile lui, adică la împărţirea colivei administraţiei între baronii locali, centrali şi mai mult decît centrali!

Producţia de sorginte shakespeariană: "Cum vă place sau O Roşia Montană pentru fiecare!" este, la rîndul ei, o inepuizabilă colecţie de clişee. Actul întîi, copilul pierdut! A cui e Roşia Montană?, afacerea, vreau să zic! Dacă e a lor, nouă nu ne place; dar, poate nu le mai place lor şi atunci de ce să nu o luăm noi! "Na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie", pînă s-a lămurit lumea că de fapt este a altora! Adică a ălora de-au dat paraîndărătul, hăt de multişor vreme, iar acum aşteaptă aprobările, legile şi zapisele, ca să se apuce de lucru, cu acte în regulă şi pe riscul clientului, nu al beneficiarului! Ca să aibă şi televiziunile din ce trăi, s-a înşurubat apoi clişeul: "Foaie verde foi şi-o pară, tare ne doare de ţară!", cu varianta de manea: "Pupa-ţi-aş magraoanco gura, cin-se alege cu cianura?!" Cum "caterinca" se cam lăţise, cineva a simţit nevoia să bage nişte "başi", adică ceva serios, gen "naţională", "securitate", "agenturile străine" şi altele, din aceeaşi categorie! Clişee, vericuleeee... cît încape, la tot cartierul!

Nimic nu scapă de tirania clişeului, nimeni nu ratează vreun clişeu! A venit apa? "Suntem gata să închidem drumurile!", ne anunţă, adînc coborît în puţul gîndirii aproximative, un ministru! Se cutremură pămîntul la Galaţi de cinci ori pe săptămînă? Un oficial ne anunţă: "Toată lumea să stea liniştită, monitorizăm situaţia!" Adică ce-i faceţi, oameni buni?, îmi vine să întreb, ca proasta-n tîrg; au venit specialiştii de la geofizică să pună pămîntul în chingi, ca să nu mai tremure ca piftia, sau ce? Dar, la urma urmei, cine sunt eu să stric frumuseţea unui clişeu! Am o vagă bănuială că, pînă nu stau ploile, nu vor conteni nici clişeele. Drept pentru care, mă întorc la universul lui Bacovia:

"Un gol istoric se întinde,

Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc..."

Aici, măcar, mai licăre o scînteie de speranţă:

"Şi simt că de atîta ploaie

Piloţii grei se prăbuşesc."