Clovnerii de post(tranziţie)

În 2007 politica românească ar fi trebuit să îşi schimbe cel puţin forma, dacă nu şi fondul. La 1 ianuarie aderam, în fine, la UE. Firesc ar fi fost ca politica să devină ceva mai serioasă, sau, altfel spus, mai europeană. N-a fost să fie! În locul unei rupturi cu trecutul, anul 2007 a fost unul al unei improvizaţii continue. Luată pe nepregătite, opinia publică a fost bulversată de evoluţia fără sens a actorilor politici. Căci, aderarea la UE a fost evenimentul anului precedent, astfel că noul an debuta în caragelian cu scandalul "bileţelelor" pentru a se încheia cu alegerile europene şi referendumul prezidenţial pentru "uninominal". Altfel spus, a început incert şi s-a terminat indecis. Între timp, reprezentaţia politică a inclus atât de penibila suspendare a preşedintelui, cât şi absurdul referendum pentru revocarea acestuia.

Şi dacă, la sfârşitul anului, Călin Popescu Tăriceanu mai este prim ministru - deşi puţini îi dădeau şanse reale de supravieţuire - asta se datorează, paradoxal, tocmai lui Traian Băsescu. Căci, atâta vreme cât Traian Băsescu îşi dedică timpul interpretării partiturii, amuzantă, se vede treaba, a preşedintelui "jucător", şi niciodată nu îşi asumă şi rolul constituţional de arbitru, pentru ceilalţi actori politici nu prea mai există alternative. Călin Popescu Tăriceanu este astfel "condamnat" să fie prim ministru de o criză de sistem ajunsă la apogeu. Fără să poată beneficia de un real sprijin parlamentar, obligat să improvizeze permanent, însăilând cu ajutorul lui Bogdan Olteanu majorităţi conjuncturale, primul ministru rezistă într-o citadelă guvernamentală din ce în ce mai expusă politic şi social.

Ca şi Tăriceanu, şi Traian Băsescu preşedintele a devenit prizonierul unui sistem pe care vrea să îl controleze, dar care îi scapă printre degete. Din această cauză, deşi ieşit întărit după referendumul pentru revocare din 19 mai, preşedintele nu a putut să valorifice politic această victorie "a la Pirus". Mult prea încrezător în propriile calităţi, forţând contextul şi imprimând o notă personală şi antiparlamentară unei campanii referendare înjghebate, preşedintele a pierdut într-o jumătate de an aproape 40% din susţinerea pe care o avea: la referendumul din 25 noiembrie 2007 a scăzut de la aproximativ 34%, cât a însemnat "nu"-ul din 19 mai la 22%, cât a fost "da"-ul pentru uninominal. Sau, în cifre absolute, scăderea a fost de la 6.059.315 în luna mai la 3.947.212 în noiembrie. Astfel că, fără a reveni chiar la situaţia din ianuarie-februarie 2007, preşedintele încheie anul la fel de ambiguu cum l-a început. În schimb, acest rezultat a radicalizat câmpul susţinătorilor săi şi anunţă deja un an electoral foarte tensionat în 2008.

Diferenţa de doar 5% dintre PD şi PSD de la alegerile europene, dar şi poziţionarea acestui partid sub pragul psihologic de 30% a creat, alături de slaba mobilizare de la referendumul prezidenţial, condiţiile pentru comasarea "impusă" dintre partidul de origine al preşedintelui şi noul său partid de suflet, PLD. Refuzând, chiar şi prin această ultimă stratagemă, biletul de întoarcere pentru PSD, Traian Băsescu a plasat acest partid într-o opoziţie "prietenoasă" faţă de guvern, izolând, cel puţin pentru încă o jumătate de an nou apărutul PDL. Mizând totul, ca şi în 2004, pe alegerile locale,Traian Băsescu urmăreşte să stabilizeze partidul pe prima poziţie şi, prin câştigarea cât mai multor primării, să-i consolideze potenţialul electoral latent în vederea câştigării detaşate a alegerilor parlamentare.

Între timp, în mod surprinzător, majoritatea românilor privesc cu optimism spre viitor. Astfel, indicele de optimism înregistrat pentru România în ultimul Eurobarometru dat publicităţii de Comisia europeană pe 18 decembrie plasează ţara noastră pe locul al doilea după Suedia (42%), cu un orizont de aşteptare pozitiv de 41% în privinţa evoluţiei pentru următorul an, dar cu o creştere de 28% în raport cu Eurobarometrul 67 din iunie. Mai mult, indicele optimismului economic atinge cea mai mare creştere chiar în România, unde cu 34% suntem imediat după Malta (35%), dar dovedim, cu un plus de 18% faţă de precedentul val al sondajului, o evaluare pozitivă a perspectivelor economice. Între timp, jocul politic românesc pare să nu poată înnoi repertoriul, rămânând în faza simplelor clovnerii de tranziţie.