Poliţia Capitalei a aplicat amenzi în valoare totală de 21.500 de lei pentru cei care au organizat petrecerea la care au participat zeci de oameni fără a respecta normele sanitare la clubul Nuba din Bucureşti, transmite G4Media.ro.
Comunicatul transmis de Poliţia Capitalei:
''Urmare a imaginilor apărute în spaţiul public, privind desfăşurarea unui eveniment, pe terasa unui club din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, vă aducem la cunoştinţă următoarele :
A fost aplicată o sancţiune contravenţională, în cuantum de 10.000 de lei, organizatorului evenimentului, conform HG. nr. 782 din 2020, precum şi o altă sancţiune contravenţională, tot în cuantum de 10.000 de lei, administratorului societăţii comerciale, în spaţiul căreia a avut loc evenimentul.
De asemenea, a fost aplicată şi o sancţiune contravenţională, conform Legii nr. 61/1991 , pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, sancţiune în valoare de 1.500 de lei.
Totodată, se continuă verificările, pentru identificarea şi sancţionarea participanţilor, care au încălcat normele de protecţie sanitară.''
1. SUS amenda,la mai MARE !
(mesaj trimis de ¦ în data de 07.10.2020, 19:12)
~NU sunt mândru că sunt contemporan cu COV.idioții~.
Atenție!, Nu l-am plagiat pe Mickey Mouse cu acel "Mândru că sunt român!".
Oameni ai legii...aveți stocuri de procese verbale... să nu fiți luați prin surprindere... precum primarii de zăpada cu iarna-albă.???
2. fără titlu
(mesaj trimis de Vali în data de 08.10.2020, 08:54)
mare e prostia omeneasca ....
paranghelii va trebuie ,ma, idiotilor?
bai....si chiar suntem din aceeasi specie la cat de incapacitati mental sunt astia?