CNMR a solicitat ministrului Marius Nica o evaluare a neregulilor la nivelul Autorităţilor de management

Andreea Cuzub
Fonduri Europene / 5 noiembrie 2017

CNMR a solicitat ministrului Marius Nica o evaluare a neregulilor la nivelul Autorităţilor de management

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) a solicitat ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, realizarea unei evaluări a neregulilor şi întârzierilor la nivelul fiecărei Autorităţi de Management în vederea identificării cauzelor absorbţiei extrem de slabe a fondurilor europene până în prezent pe actualul exerciţiu financiar, precizează un comunicat publicat pe site-ul Asociaţia pentru implementarea democraţiei (AID) România.

O delegaţie condusă de Alexandru Cumpănaşu a avut joi o întâlnire de lucru, la sediul MDRAPFE, cu o delegaţie condusă de ministrul Marius Nica, susţin cei de la AID.

Sursa citată menţionează: "Principalele subiecte de discuţie din cadrul întâlnirii au vizat reducerea mandatului şefilor autorităţilor de management la max. 5 ani, salarizarea la nivelul instituţiilor publice care desfăşoară activităţi în cadrul proiectului să se facă pe baza tarifelor din ghid, lămurirea situaţiilor de către AM POCU şi AM POCA cu privire la apelurile ce au generat probleme la nivelul beneficiarilor. Astfel, ca răspuns, şeful AM POCU a explicat că s-a dispus reevaluarea la nivelul celor două apeluri de proiecte şi în acest moment valoarea proiectelor aprobate (multe dintre ele picate în prima instanţă din cauza unor greşeli de evaluare la nivelul organismelor intermediare) depăşeşte valoarea totală a apelului."

Cu privire la apelul de proiecte ce vizează AM POCA CP2 destinat partenerilor sociali, ministrul Marius Nica a declarat că îşi asumă îndreptarea erorilor din perioada de programare a ghidurilor, se precizează în comunicat.

CNMR precizează că, în urma întâlnirii cu conducerea ministerului, s-a stabilit "aducerea în legalitate a cofinanţărilor stabilite de către AM-uri pentru entităţile private, în acest moment, aceasta fiind stabilită arbitrar şi fără un cadru legal", operaţionalizarea ofiţerului de proiect dedicat relaţiei cu beneficiarii la nivelul tuturor AM-urilor, crearea unui grup de lucru CNMR-MFE pentru modificarea Ordonanţei 66 în vederea simplificării şi reducerii birocraţiei, precum şi simplificarea programului MySmiss în vederea accesării facile de către beneficiari, potrivit Agerpres.

CNMR s-a angajat să transmită către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) un material amplu care vizează problemele întâmpinate în relaţia cu AM-urile. În acest moment, reprezentanţii CNMR au transmis conducerii MFE nemulţumirea cu privire la birocraţia excesivă de care se lovesc beneficiarii în acest moment. Ministrul Marius Nica a precizat că astfel de măsuri se pot lua după data de 31 ianuarie 2018, menţionează sursa citată.

De asemenea, în urma întâlnirii a mai fost stabilită "Realizarea unei analize cu privire la tarifele practicate în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene (UE) beneficiare de fonduri europene în ceea ce priveşte salarizarea, precum şi a diverselor costuri de management de proiect şi alte activităţi complementare desfăşurate de către instituţii private în România".

"Pe baza acestor analize CNMR şi reprezentanţii MDRAPFE vor mai organiza o altă întâlnire în vederea stabilirii unor tarife obiective care să reflecte realitatea în ceea ce priveşte remunerarea din fonduri structurale şi de coeziune. Astfel, la propunerea plenului CNMR, preşedintele CNMR va participa alături de ministrul delegat pentru Fonduri Europene şi alţi reprezentanţi ai statului la următoarele întâlniri cu Comisia Europeană pe acest subiect", mai arată comunicatul.

Totodată, conform CNMR, s-a decis şi "simplificarea ghidurilor aferente apelurilor de proiecte prin mai multe măsuri propuse de CNMR, astfel încât acestea să fie uşor accesibile beneficiarilor şi să corespundă nevoilor reale ale României", stabilirea la nivelul şefilor autorităţilor de management de criterii de performanţă pe baza cărora să poată fi evaluaţi periodic şi care ţin de elemente concrete în relaţia cu beneficiarul (rambursarea la timp a cererilor de finanţare, evaluarea corectă şi imparţială a proiectelor, evaluarea şi contractarea în termenele legale a proiectelor, etc), precum şi identificarea în cadrul unui grup de lucru a unor posibilităţi de finanţare dedicată românilor din afara graniţelor ţării şi agrearea unor linii de finanţare dedicate comunităţilor inteligente.

Atât Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României, cât şi conducerea MDRAPFE au recunoscut necesitatea consultărilor periodice pe subiectele ce vizează fondurile europene şi astfel se va menţine o colaborare strânsă prin organizarea de întâlniri trimestriale, mai arată sursa citată.

La întâlnire au mai participat: din partea CNMR vicepreşedinţii: Sorin Cîmpeanu, Anton Hadăr, Marius Nistor, Marius Ioniţă, Valentin Popa, Eduard Dumitraşcu, Mihaela Olaru, Iulian Cristache, Virgil Bălăceanu, Liviu Beşleagă, Gabriel Ionescu, Daniel Tecu - iar din partea MDRAPFE secretar de stat Mihaela Toader, secretar general adjunct Camelia Coporan şi şefii Autorităţilor de Management.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb