CNS CARTEL ALFA: Majorarea salariului minim brut, cea mai mică din Europa

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Companii #Resurse Umane / 1 februarie 2021

România pierde din convergenţa salarială faţă de media UE, inclusiv în raport cu ţările Europei Centrale şi de Est, susţin reprezentanţii CNS Cartel Alfa, într-un comunicat de presă remis, ieri, Redacţiei. "Analiza privind evoluţia de anul acesta a salariului minim în ţările europene ne arată că, în majoritatea statelor care au un salariu minim statutar, acesta a crescut de la 1 ianuarie 2021. (...)

Majorarea salariului minim brut, cea mai mică din Europa

Majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est au realizat în acest an creşterea salariului minim, protejându-şi angajaţii şi continuând programul de convergenţă salarială. (...) Salariile minime au fost indexate şi în ţările Europei de Vest, spre exemplu, în Franţa, Germania, Olanda, Irlanda, Elveţia, Luxemburg, Portugalia, Malta, Belgia sau Marea Britanie. Deşi procentele cu care cresc salariile minime din aceste ţări sunt, evident, mult mai mici, faptul că ele se aplică la o valoare mult mai mare face ca suma majorată să depăşească creşterea nominală din România. O creştere cu doar 10-15 cenţi a salariului minim orar conduce la o majorare cu 16-25 euro lunar", se arată în comunicatul de presă.

Reprezentanţii CNS Cartel Alfa prezintă în documentul citat şi un tabel din care reiese că ţara noastră are cea mai mică majorare aprobată a salariului minim pe economie, 3,1% - adică 8 euro net, comparativ cu statele din centrul şi estul Europei care au majorări salariale în 2021 cuprinse între 4,1% (Cehia) - adică 20 euro net - şi 16,3% (Letonia), adică 57 euro net. "Având în vedere toate aspectele de mai sus, dar şi faptul că anul trecut România a avut o creştere a salariului minim mai mică decât creşterile din Europa practic constatăm că nu mai există convergenţă salarială cu restul Europei. Ba chiar dimpotrivă, ecartul se măreşte! În plus, menţinerea blocată a negocierilor colective de sector, prin efectele legii 62/2011, face ca întreaga grilă salarială să se menţină la un nivel scăzut. Avem peste un sfert din salariaţi la nivelul salariului minim (1,4 milioane de angajaţi), iar jumătate dintre contractele de muncă înregistrate în Revisal, sunt cu salarii care nu depăşesc 1600 lei net/2700 lei brut. (...) Pe lângă creşterea extrem de mică a salariului minim - în procent şi în valoare nominală - lucrătorul român rămâne cu mai puţini bani în buzunar din creştere, având cea mai mare rată de taxare a salariului brut. Care sunt consecinţele? Menţinerea şi adâncirea stării de sărăcie a populaţie, continuarea migraţiei masive şi subdezvoltare cronică!", arată reprezentanţii CNS Cartel Alfa.

Aceştia precizează că vor continua şi în această săptămână acţiunile de protest pentru creşterea veniturilor lucrătorilor, justiţie socială şi politici publice echilibrate, în interesul cetăţenilor. Următoarele pichetări vor fi mâine, la ora 10:00, în faţa Ministerului Finanţelor Publice şi joi, 4 februarie, în faţa Ministerului Muncii şi în faţa sediului Confederaţiei Patronale Concordia.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. cartel alfa nici o tara nu are atati puturosi (bugetari) asa ca mucles!

    1. tu esti puturos , ca te-a dat patronul afara ( ca doar nu de harnic , sau de prost ! ) . ai o singura ideie si fixa bugetarii , dar sa stii prostule ca nu din cauza lor esti somer sau ai salariu mic , ci doar ca ti-e frica sa te duci la patron sa-i ceri salariu mai mare , si sa se plimbe mai putin prin dubai . pe tine te intereseaza sa moara capra vecinului , a bugetarului . ce te incalzeste ca are si bugetarul salariu mic ca tine ? prosti mai sinteti si va mirati ca va da afara patronii de peste tot !

    Adevar ati grait ! la cei mai mici lideri de sindicat si cele mai mici rezultate si cresteri salariale . eu v-a da afara in secunda doi , ca nu reprezentati cu onoare interesele oamenilor . va mai si laudati ! ptiu !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb