Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a retras autorizaţia de funcţionare pentru patru societăţi

VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 ianuarie 2010

Comsia de Supravehgere a Asigurărilor (CSA) a retras autorizaţiile de funcţionare ale societăţilor "VFC Group Broker de Asigurare-Reasigurare" SRL, Rivera Broker de Asigurare" SRL , "Medins 2002 Româ-nia Broker de Asigurare" SRL şi "OTP Garancia Asigurări" S.A, pe data de 5 ianuarie.

CSA a dispus retragerea autorizaţiei de practicare a RCA pentru societatea "OTP Garancia Asigurări" SA la cererea acesteia. Conform legislaţei în vigoare, firma îşi va îndeplini obligaţiile faţă de persoanele asigurate sau păgubite, asumate prin contractele RCA încheiate până la data de 1 ianuarie 2010, precum şi cele rezultate din executarea contractelor de intermediere încheiate cu orice persoane fizice ori juridice.

În cazul SC Medins 2002 şi SC Rivera Broker s-a interzis temporar exercitarea activităţii, pentru că firmele în cauză au rămas fără conducere, după săvârşirea unor erori. Deficienţele constatate în cazul celor două societăţi, care constituie fapte de contravenţie, sunt următoarele: nu a fost desemnată o persoană din cadrul personalului propriu care să aibă responsabilităţi în combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism, nu au fost elaborate politici, proceduri şi mecanisme adecvate în materie de cunoaştere a clientului, de raportare, de păstrare a evidenţelor, de control intern, evaluare şi gestionare a ris-curilor, pentru a preveni şi împiedica implicarea în operaţiuni suspecte de spălare de bani şi finanţare a actelor de terorism.

În plus, în cazul Medins, societatea nu a încheiat asigurarea de răs-pundere civilă profesională, iar în timpul controlului CSA, directorul firmei nu a fost prezent.

Alt motiv care a condus la retragerea autorizaţiei pentru Rivera Broker de Asigurare este înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului(ORC) a unor menţiuni de modificare a Actului Constitutiv cu privire la sediul social, fără avizul prealabil al CSA.

Societăţii VFC Group Broker i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare deoarece a înregistrat la ORC şi în AGA o cerere pentru dizolvare a societăţii fără notificarea CSA, nu mai desfăşoară activitate la sediul social, nu mai are personal angajat, nu a efectuat înregistrări contabile şi nu a transmis raportările către CSA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930